Cine crede că a fi părinte, a sta acasă cu copilul/copiii e floare la ureche, se-nșală. A fi mamă este de departe cel mai greu job. Am căzut de acord cu voi la acest capitol când am scris postarea asta. Este și frumos, recunosc, nu e totul negru. Ar fi absurd să spun asta!
Nu știu despre voi, dar eu mai am momente în care mă gândesc că am pe umeri o responsabilitate uriașă. Să cresc, să formez un copil, nu e chiar așa ușor. Pentru suflețelul acela nevinovat eu, părintele, sunt centrul universului, eu sunt un model, sunt începutul și sfârșitul. Copilul acela depinde de mine, tot ce zic și fac îl călăuzește pe el pe drumul vieții. Așa că fiecare cuvânt pe care îl rostesc, fiecare gest pe care îl fac îl va influența pe copilul meu. Îl va forma. Îl va face om sau neom. Depinde de mine, părintele, cum construiesc temelia casei.
Asta mi se pare de departe cea mai dificilă ”construcție”. Una pentru care nu ai instrucțiuni, scheme sau formule universal valabile, care, odată aplicate, duc fix la același rezultat ori de câte ori aplelăm la ele. Nu primim intrucțiuni de creștere/formare a copilului. Ar fi fost prea ușor așa.
Cum această construcție este una fără instrucțiuni, e firesc, ca părinte, să ai măcar o umbră de teamă când pornești la drum. Încerci să urmărești anumite modele, dar ce te faci când tu nu ai avut un model bun și vrei să schimbi șablonul? Eu, una, nu am avut cel mai bun model. Am recunoscut asta, am scris despre teama mea de a nu repeta greșelile făcute de părinții mei. Au fost destule lucruri care nu mi-au plăcut și care m-au marcat, dar, ca să fiu sinceră, au fost și părți bune, pe care le-am luat ca atare, le-am păstrat în suflet și nu am lăsat să fie alterate.
Nu am avut un model grozav de parenting pe care să-l urmez cât de cât. Am făcut greșeli, le-am mărturisit copilului și mi-am cerut iertare pentru ele. Iar pentru toate astea, fii-mea a avut un singur răspuns: ”Mami, eu te iubesc!”.
Recunosc, frica de eșec ca părinte nu a dispărut odată mărturisite greșelile mele. Este undeva, în adâncul sufletului. Teama că deciziile pe care le iau pentru copilul meu poate nu sunt cele mai bune. Teama că alegerile pe care le-am făcut în prvința ei, mai târziu, se vor dovedi a fi fost greșite. Teama că sunt prea permisivă sau prea strictă când nu este cazul. Teama că reacțiile mele în anumite situații pot inhiba copilul. Teama că modelul pe care eu îl consider ca fiind cel mai bun pentru a-mi forma și crește copilul nu va fi pe măsura așteptărilor.
Sunt temerile, fricile mele pe care încerc să mi le depășesc. Cum? Din mers, cum se spune. Prin autoeducare, care e cea mai grea cale: să lucrezi tu tine, să îți impui limite, ca părinte, pe care musai să le respecți. De ce zic că e al naibii de grea autoeducarea asta? Păi, de exemplu, pentru marea majoritate a fumătorilor înrăiți e un adevărat iad perioada în care încearcă să se lase de fumat. E vorba de autoeducare, aici.
La fel, pentru unii, greu este ca atunci când sunt nervoși din cale afară, din varii motive, să nu răbufnească atunci când copilul vine și îi bate la cap cu ceva, ori îl apucă o criză de plâns. Oricât îți impui să fii zen, să nu țipi la copil, să nu te descarci în fața lui, nu îți iese. Nu mereu. De aceea zic că autoeducarea, lucrul cu propria persoană, nu e chiar floare la ureche.
La treaba asta cu autoeducarea lucrez intens, căci nu sunt cel mai bun exemplu de autocontrol. Tocmai d-asta sunt ca un burete ce aspiră tot ce înseamnă informații. În special din zona de psihologie și parenting, venite nu așa, de oriunde. Căci informații sunt multe, enorm de multe, dar nu toate sunt ok.
De exemplu, o ”sursă” bună de inspirație pentru părinți poate fi Alfie Kohn. Am zis sursă, nu model, căci poate nu toți părinții rezonează cu teoriile sale. Poate nu toate teroriile sale dau rezultate identice în cazul celor care le aplică. Dar, o sursă bună de inspirație tot este. Iar eu am un principiu: teoriile formatorilor pot fi adaptate, baza pe care ei ți-o dau e cea care contează. De la ea pornești, dar tu ești cel care constată pe drum unde și cât este nevoie de adaptare și de modificare a teoriilor de la care s-a plecat.
