România a intrat în Spațiul Schengen și asta aduce cu sine, printre altele, o… ”relaxare a controlului” la trecerea frontierei Românei. Pe buzele multora care vor să călătorească alături de copilul minor, fără ca părintele celălalt să fie prezent, există întrebarea: ”Mai trebuie sau nu să prezint la aeroport, la controlul actelor, și declarația notarială […]
All Posts By: Cristina Ologeanu
Nu, timpul nu vindecă nimic. Nici măcar nu atenuează durerea
Au trecut 9 ani de la dimineața aia când i-am mângâiat mâinile reci ca gheața și am învelit-o să nu-i fie frig. Credeam că s-a dezvelit și că i-au înghețat mâinile, așa cum i se întâmpla mereu. Am pupat-o, ușor, pe păr, l-am pupat pe omul ei pe frunte și am plecat la serviciu. Cu […]
De la lumea sclipicioasă (și falsă) a vedetelor, la munca pe șantier, cu bocanci, cască și echipament de protecție
Vara asta se împlinesc trei ani de când mi-am făcut bagajele, am luat copilul plus pisica și am părăsit România. Am ales să începem o viață normală în Germania. Cât de civilizată și de normală e viața aici am descoperit de cum a început Alexia școala primară, unde nu ni s-au cerut bani pentru hârtie […]
Am ajuns la mâna copilului… și subiectul ei preferat de bășcălie
A trecut timpul ăsta de nu-mi vine să cred. Sună a stereotip, băi da’ chiar e purul adevăr! Zboară al naibii de repede timpul ăsta. Pe 27 aprilie 2010 doctorii scoteau din burta mea un ghem de doar 2,99 kilograme. O piticanie cu părul negru și cu gura maaaare, țipând de parcă îi certa pe […]
Dacă au ajuns nemții să mă laude… apăi cum să nu fiu mândră de mine?
Episodul cu ”Șefule, ai diaree?” s-a încheiat. Se pare că a fost de bun augur să-mi întreb șeful, pe nemțește, cum stă cu mațele și cu defecarea… pentru că am primit numai cuvinte de laudă de la fostul loc de muncă. Am zis că e vorba doar de politețe, amabilitate, chestii politically correct. Le-am mulțumit […]
”Șefule, ai diaree?”… sau cum mă fac eu de cacao în germană
Ca o maaaare vorbitoare de germană ce (nu) sunt, am dat-o de N ori în bară. Uneori, mai discret, alteori… m-am făcut de cacao într-un maaare stil. Mai exact, mi-am întrebat șeful, cu nonșalanță, dacă e deranjat la stomac. Adică, dacă are diaree, ce să mă mai ascund după cuvinte frumoase. Nah, nu aș fi […]
3 luni fără casă. Aventura noastră de homeless în Germania
Atunci când am decis să părăsim România am ales Germania din mai multe motive. Unul dintre ele a fost siguranța. Iar altul, proximitatea. Între Canada și Germania, ni s-a părut mai ok a doua variantă. Mai ales că, printre altele, despre aceasta știam că este țara unde regulie sunt clare și respectate fără loc de […]
12 ani de altfel, de fericire, râs, plâns, de chin și jale
S-au făcut, iată, 12 ani de când sunt un altfel de om. Sunt 12 ani în care s-au amestecat fericirea, râsul, surprizele, emoțiile, lacrimile, frica, nervii, chinul, agonia, extazul. Toate într-o salată, într-un tot numit, pe scurt și atât de simplu: viața de părinte. Doar că, vedeți voi, varianta asta scurtă nu redă nici măcar […]
Am stricat copilu’ și nici că vreau să-l… repar
Ei bine, nu cred că există posesor de mâță care să nu dialogheze cu pisica (pisicile) din propria bătătură! Până și la țară, tușa Lili vorbea cu animalele ei din ogradă, cu fiecare în parte. Și ele se bucurau la vederea femeii. Așa sunt și eu cu pisica mea, Kyra – pe numele ei oficial, […]
Ce chin și jale pe bărbați de 8 martie. Din seria ”Da’ ce se mai vaită bărbată-meu!”
De 8 martie, femeile, mamele, reprezentantele sexului feminin sunt sărbătorite, cadorisite, lăudate, răsfățate, cântate în catrene care mai de care mai inspirate. Ce să mai, de 8 martie curge cu urări, laude, versuri și cadouri (după posibilități)! Și tot de 8 martie, bărbații (unii) se vaită, se plâng, se jelesc cât de oropsiți sunt ei, […]
View post to subscribe to site newsletter.
Am crescut cu doi tați. Acum nu mai am niciunul…
Pot să mă consider o răsfățată, o privilegiată a sorții, având în vedere că, din nefericire, unii cresc fără niciun tată. Pe când eu… am avut doi tați. Amândoi m-au crescut așa cum au știut ei. Cum au crezut ei că e mai bine, cum au putut ei, cum i-au dus mintea și instinctul. Primul […]
De ce buchetul de flori pentru Doamna de la școală este motiv de război?
Prima zi de școală. Sau ultima. Sau înainte de vacanță. Ori de Sărbători. Sau 1 și 8 martie. Ori ziua de naștere. Sau prima ședință cu părinții. Toate astea sunt motive pentru (unii dintre) părinții români să se întrebe cum să procedeze cu buchetul de flori pentru Doamna de la școală. Să îi ducă sau […]