Un perete pictat, un copil talentat ajutat

Încă de pe vremea când eram gravidă mi-am dorit să pictez camera copilului. Să o transform într-o carte cu poveşti, într-un amalgam de basme, de personaje din poveşti şi din desene animate. Îmi imaginam cum Tom şi Jerry împart acelaşi perete cu Rapunzel, Frumoasa Adormită şi Albă ca Zăpada. Cum Sportacus şi Ştefania se joacă împreună cu cei şapte pitici, iar fluturi în zeci de culori zboară dintr-un colţ în altul al camerei. Ce să mai, o nebunie de culoare era în capul meu!

Apoi un gând a năruit tot acest vis: dacă Alexiei nu-i vor plăcea personajele, desenele? Aşa că am decis că e mult mai fair ca ea să îşi aleagă personajele ce îi vor anima pereţii camerei.

Prima fază a fost cea a abţibildurilor 3D. Apoi am întrebat-o dacă i-ar plăcea să vină cineva să îi picteze pereţii. ”Daaaa, ulaaaa!”, a fost răspunsul ei prompt. Am căutat ce-am căutat până m-am lăsat păgubaşă, căci am primit tot soiul de oferte descurajante din punct de vedere financiar. Apoi, când deja uitasem de acest plan, aflu că o colegă de la serviciu are o fată la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza. Mi-a arătat câteva lucrări d-ale copilei, care nu a plecat de la concursurile de profil fără vreun premiu. Cum şi Alexiei îi place să picteze, am întrebat-o pe colegă cum a descoperit talentul copilei sale? Dacă de mică, aşa, cam de vârsta Alexiei mele, s-a manifestat pasiunea ei pentru pictură? Dacă i-a pictat prin casă, pe mobilă, pe pereţi…? Nu mi-a răspuns avalanşei de întrebări, doar mi-a arătat câteva imagini din camera fiicei sale, elevă în clasa a VII-a.

Am rămas fără cuvinte. Toate întrebările ce se înghesuiau să-mi iasă pe gură au făcut stânga-mprejur.

Apoi mi s-a aprins beculeţul: să-i propun fiicei sale să picteze un perete din camera Alexiei. Un simplu telefon din partea colegei mele a făcut ca visul meu să devină realitate. Alexandra Radu a zis ”Da”, deşi nu a mai pictat până la propunerea mea personaje de desene animate. I-a fost oarecum teamă, dar am încurajat-o: dacă nu iese bine, deşi mă îndoiesc, putem repara cu un strat de vinarom colorat şi gata.

Cum am primit acceptul Alexandrei, i-am dat Alexiei de veste că va veni o fată la ea să îi picteze pe perete. Mai are rost să vă spun cât s-a bucurat fii-mea? O săptămână, seară de seară, m-a tot întrebat ”Când vine Alesanda să pictăm?”.

Cum şi Alexia este mare iubitoare de acuarele, pensule, culori, mâzgălituri, am stabilit o regulă clară de la bun început: fiecare cu peretele ei. Alexia o bucată de perete, în spatele uşii, Alexandra o alta, lângă patul fetei mele. Fiecare îşi respectă teritoriul şi nu are voie să dea cu pensula peste capodopera celeilalte. Au respectat-o. Bine, de Alexia mi-era mie teamă, nu de Alexandra 😉

Când am întrebat-o pe Alexia ce vrea să îi deseneze Alexandra am rămas uimită de răspuns: ”Pe Spongiboc”, aka Sponge Bob. Nu tu zâne, nu tu prinţese, nimic din ce mi-aş fi dorit eu… ci un burete poznaş! M-am felicitat că am aşteptat cu picturile pe pereţi până ce Alexia va putea decide singură ce desene să-i anime pereţii camerei. De comun acord cu fii-mea, Alexandra a ales de pe net o imagine cu gălbejitul, apoi fiecare şi-a văzut de treabă.

Alexandra de a ei

Alexia de a ei. Când cu pensula, când cu palmele, când cu bureţii în diverse forme

Pe ici, pe colo, Alexia i-a dat Alexandrei o ”mână de ajutor”

Şi pisicile de a lor, căci şi ele şi-au manifestat interesul pentru pictură…

Ca o gazdă bună, Alexia şi-a servit invitate cu bomboane…

… apoi s-a cocoţat în cârca ei 😉

Bine, tati a dat şi el o pensulă de ajutor Micăi…

Distracţia a fost maximă, iar fii-mea a dat dovadă de înţelepciune…

Rezultatul speachless. Am rămas fără cuvinte în faţa talentului Alexandrei

Dar şi în faţa ”stilului” Alexei…

La final, Alexandra a împachetat şi a dat să plece acasă. Am întrebat-o cât mă costă? Deh, sunt o pragmatică. Dar ea a ridicat din umeri. ”Va trebui să ştii, pe viitor, să răspunzi la această întrebare pentru că sunt convinsă că vei avea tot mai multe cereri din partea părinţilor şi, de ce nu, şi a adulţilor care nu vor pereţi goi în casă”.

Alexandra este un copil timid, foarte talentată, foarte muncitoare. Mi-a plăcut foarte tare de ea.M-a cucerit şi prin faptul că a renunţat la o ieşire în parc cu prietenii pentru a veni să-i facă pe plac unui copil. Mi-a plăcut că a preferat să vină să muncească, în loc să ”frece duda”. E un copil muncitor, un copil pentru care 150 de lei se măsoară nu în bluze, pantofi sau sucuri băute la o terasă, ci un număr de acuarele, pensule, pânze. E un copil care nu provine dintr-o familie cu bani, un copil care ştie că trebuie să muncească dacă vrea să îşi permită să meargă mai departe cu pictura, căci nu e suficient doar talentul nativ. E nevoie de muncă multă şi de bani, mulţi bani, căci ”materialele” nu sunt gratuite. Aşa că, vă invit să apelaţi cu încredere la Alexandra, să o chemaţi să vă picteze pereţii, căci are talent cu carul. Ea vrea să muncească, ea vrea să câştige un ban cinstit, căci e conştientă că viitorul ei stă în… tuşa ei.

Vă dau numărul ei cu toată încrederea, dar numai în urma unor mesaje private fie pe e-mail (cristina.ologeanu@gmail.com), fie pe Facebook. Dacă sunteţi din Bucureşti şi vreţi să o ”exploataţi”, cred că trebuie să ştiţi că Alexandra poate desena nu doar personaje de desene animate sau din poveşti. Ea poate anima orice perete, fie din dormitorul conjugal ori din living, sau poate chiar din bucătărie, de ce nu?

Mai multe imagini aici