Io cu cine votez?

Am votat. Nu am mai făcut asta de când a ieşit Băsescu preşedinte. La primul mandat. De atunci am schimbat vreo două domicilii. Nu am vrut să-mi pierd urma de ruşine că şi din cauza (da, din cauza) mea a câştigat el alegerile. M-am simțit mințită, păcălită, furată. D-aia nu am mai mers la vot. Atunci credeam că, indiferent de cel pe care l-aş vota, tot cine “vor ei” câştigă. Şi, atunci, de ce să îmi mai mişc curul la vot? Nu mai bine zac în pat, mă plimb, dorm sau fac orice alt lucru ce-mi place? Ziceam că fără sau cu votul meu tot aia e… Azi am ieşit la vot. Aseară m-am decis. Până la urmă e dreptul meu să pun ştampila aia pe mecla (numele) unui candidat. Sau să pun ştampila oriunde pe foaia aia. Să joc X şi 0 cu ea pe buletinul de vot. Treaba mea, până la urmă, nu? Aşa că am mers la votare. Un vot în minus în jocul lor murdar. Până la urmă “ăia” îşi pot face jocurile doar dacă oamenii nu ies la vot. Cum ar fi să se trezească în fața unui procent imens de oameni ieşiți la votare? Cum ar fi ca la numărătoarea voturilor să constate că o groază de români au jucat X şi 0 pe buletinele de vot cu ştampila? Ar crăpa de nervi că au venit prea mulți la votare şi nu-şi mai pot face ei jocurile?

Mă rog, visez. E tot ce mi-a mai rămas, căci nu cred că în viitorul apropiat vom avea o clasă politică al cărei prim ţel să fie binele poporului în detrimentul bunăstării personale. Cred că nici nepoții mei nu vor avea parte de o clasă politică formată din oameni curați şi cinstiți. Şi, atunci, de ce să mă mai deranjez să votez? Plăcerea sadică de a fi acel Ţ la sută care iese la vot şi strică planurile neamurilor, membrilor de partid, servitorilor care votează pe “cine trebuie”. Dacă noi nu ieşim la vot, tot ai lor votează şi uite aşa câştigă tot ei şi gaşca lor. Nu că ăia din tabăra adversă ar fi mai buni! Aşa cum ziceam mai sus: toți sunt o apă şi un pământ, toți se gândesc la bunăstarea lor. Dar cum ar fi să primească o palmă din partea proştilor (adică a noastră, a celor pe care îi păcălesc să îi voteze)?

Cum ziceam la început, nu am mai fost la vot de când a ieşit Băsescu preşedinte prima oară. Azi am păşit în secția de votare şi am văzut pe chipurile oamenilor un mare… “sictir”. Nu pe chipurile votanților. Ci pe acelea ale celor din comisii sau cum s-or numi grămezile de oameni care stau la mese. M-am dus la primul nene de la o masă, unde păzea şi înmâna ştampilele şi buletinele de vot. Întreb de strada mea, iar el ridică din umeri. Nu ştia cărei secţii sunt arondată. Trebuia să fi ştiut eu asta. Cu greu îşi ridică şuncile şi mă trage de mână, mă pune în faţa unei luuuuungi liste cu străzile şi secţiile de votare din… Bucureşti. ”Căutaţi aici!”, apoi a plecat. Un afiş cât mine de mare (1,50m), cu scrisul mic-mic. ”Mai bine mă car acasă decât să mă chiorăsc pe listoiul ăsta!”, a fost primul meu gând. Dar când să abandonez lupta, o tanti bodyguard îmi vede dezamăgirea pe chip şi-mi aruncă un colac de salvare: ”Vă pot ajuta eu, doamnă?”, întreabă ea pe un ton politicos din cale-afară! În doi timpi şi trei mişcări tipa (nu avea mai mult de 30 de ani) găseşte strada mea pe listă şi îmi arată încotro să mă îndrept pentru a vota. Noroc cu ea, că, dacă ar fi fost după individul plictisit de dinainte… cred că pe mulţi i-a trimis la plimbare cu cheful lui.

Eu locuiesc între două centre de votare, adică între două şcoli. Pe drumul meu spre serviciu, am avut parte de acelaşi spectacol ce mi-a amintit de perioada primului meu vot de după Revoluţia din 89, când lumea entuziasmată dezbătea cu patos chestiuni politice în curtea şcolii, la colţ de stradă, în piaţă, în autobuz, în metrou şamd. Când am ieşit din curtea şcolii unde am votat, două doamne trecute de 60 de ani, zgribulite de frig, comentau: ”Fa, tu pe şini votaşi?”. Am crezut, pentru o clipă, că am fost teleportată undeva în Moldova. M-am făcut că am rătăcit ceva prin geantă şi m-am oprit să pun piciorul pe o treaptă de lângă ele pentru a avea un punct de sprijin pentru geanta-mi imensă. A fost pretextul care să-mi permită să trag cu urechea. Am avut eu un feeling că va fi un dialog ce-mi va însenina ziua. Asta şi pentru că îmi place să aud vorbindu-se ”modovineşte”. ”Păi pe şini să votez? Nişi nu ştiu, că toşi sunt o apă şi-un pământ! Pi Udrea aia? Pi neamşul ăla cari vorgheşti printri dinşi?”. Dialogul a fost savuros, nu ştiu dacă am reuşit să îl reproduc moldovineşti 100%. Ideea era că doamnele nu ştiau pe cine să voteze (ah! Caragiale, unde eşti tu?), dar pe doamna blondă în nici un caz nu pentru că avea fuste prea scurte, genţi prea scumpe, haine aşişderea şi că va baga mâna-n visteria poporului ca să îşi cumpete ”di tăti”.

Plec, amuzată, spre metrou. Cum drumul mă duce pe lângă o altă şcoală, la un colţ de stradă am un déjà vu. De data asta doi domni, tot trecuţi de 60 de ani, discutau… chestiuni politice. ”Păi nu ţi-e clar? Noi votăm, dar ei tot pe cine vor trimit în turul al doilea…”, ”Mda, nu ştiu de ce ne-am mai deranjat să venim?”, răspunde total dezamăgit del de-al doilea bătbat.

La metrou, surpriză! Oamenii vorbeau tot despre votare. ”Bine mi-ar părea să meargă în turul doi Tăriceanu cu Udrea! Să şi-o ia ăilalţi în stil mare!”. ”Ce-ai, mă? Cum să ajungă aştia doi mai departe? Poate Udrea, că are şcoala lui Băsescu. Da’ Tăriceanu nu are şanse”, îi dă replica tovarăşul de lângă bărbosul îmbrăcat la costum care stătea la doi paşi de mine. Mă plimb pe peron şi mă opresc lângă doi adolescenţi cu gândul că numai politică nu discută ei. Dar aş! ”Bă, auzi bă la ai mei prostie: vor să văteze cu DD ca să dea drumul la OTV!”, zice tipa cu păr verde. ”Hai, mă, iar OTV?”, se miră puştiul cu cercel în nas.

Nu mă mai plimb, gata, destulă politică pentru o zi. Îmi pun căştile-n urechi, îi ”dezlănţui” pe cei de la U2 şi îi las să-mi cânte-n urechi. Of, Doamne, cred că luna asta nu voi auzi altceva decât politică! Orcium, mă bucur că am fost la vot şi că am pus ştampila aia unde-am vrut. Şi nu, nu am luat bătaie la X şi 0 😉

 

N.B. acest text reprezintă o opinie personală şi nu un îndemn spre a vota sau a nu vota vreun candidat. Fiecare cetăţean e liber să voteze cu cine doreşte, dacă doreşte să iasă la vot

3 Comments

  1. Unii se uita la alegeri ca la meci. Daca nu le-ar fi inghetat mainile de frig, probabil ca cei pe care ii auzeai vorbind pe strada ar fi mancat si seminte acolo 😉
    Si nu ma pot abtine sa nu scriu din nou o vorba de-a lui Winston Churchill, pe care am auzit-o acum cateva zile si mi-a placut atat de mult incat am scris-o si pe blog si pe FB, deja: “Cel mai bun argument impotriva democratiei este o discutie de cinci minute cu alegatorul mediu”. Atat.

  2. E interesant ca asemenea mobilizare spre vot nu s-a vazut de ceva timp. Si nu vorbesc de propaganda politica de genul celei “partidistice”, ci a maselor de oameni care vor schimbare, a oamenilor care incep sa se implice si sa fie atenti la viata politica.

    1. Sper doar că se va schimba ceva în bine. Altfel, e posibil ca iar lumea să se scârbească şi să nu mai iasă la vot. Acum chiar se vrea schimbarea (în bine). Dar dacă nici de data asta nu se întâmplă o ameliorare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: