Yin şi Yang, by MiniArtShow

“Bună, vrei să fii prietena mea?”. Cu întrebarea asta am fost întâmpinate azi la spectacolul “Yin şi Yang”, de la Mall Vitan. Ruxandra, de doar 5 ani şi cinci luni (cum a ţinut ea să precizeze), se simţea ca peştele-n apă în prietenosul spaţiu de la etajul al doilea al Mallului. Puştoaica e nimeni alta decât fiica Ioanei Papadopol. Sau Ginghină, tot ea este.

Ce căutau cele două acolo? Simplu, Ruxandra venise să se joace cu copiii, iar mama ei, Ioana, juca în spectacolul pe care urma să-l vedem. De fapt, Ioana e “capul răutăţilor”, omul din spatele MiniArt Show. Despre asta voi scrie ceva mai încolo, când voi publica un interviu cu Ioana despre ce înseamnă MiniArt Show şi despre multe altele. Acum vorbim despre spectacolul “Yin şi Yang”, pe care vă invit să-l vedeţi, chiar e foarte fain. Iar dacă vreţi să ştiţi ce mai pun la cale luna aceasta, cei de la MiniArt Show aici aveţi programul. 

Bun, să revin.  Până la intrarea în scenă a protagonistelor, picii au colorat, s-au plimbat, s-au tăvălit. Pe scurt, s-au acomodat cu locul. Spectacolul, destinat celor cu vârsta între 10 luni şi 4 ani este desprins, parcă, dintr-un film mut clasic. Alb-negru, fără replici. Povestea e redată doar prin mişcări, prin dans. Şi zău că picii au fost foarte atenţi, de la mic, la mare. Deci chiar au lipici spectacolele fără replici haioase, am tras eu concluzia. Odată spectacolul terminat, copiii au fost invitaţi să se joace cu recuzita, spre marea lor bucurie. Au făcut valuri, au numărat pietrele, au primit baloare, au jumulit penele (recunosc, mai mult Alexia a făcut asta 🙁 – scuze, Ioana!)… Chiar a fost foarte fain. Ceva nou, diferit şi plăcut. Pentru noi, cel puţin.

Acum gata cu vorbăria. Să vă arăt în imagini cum a fost la spectacol:


Ce am făcut noi în timpul:

şi după specacol:

Alexia şi Ruxandra, două “ochelariste” 😉

Ioana & Ruxandra:

şi eu, fluturaşul:

6 Comments

  1. da sunt foarte faine spectacolele….am fost si eu cu cel mic de la 1an si vreo 2luni…Cu mica sirena Ariel In cautarea lui Nemo…a fost incantat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close