Când mă gândesc la politicieni, la cei care ne conduc, zău că-mi trec prin minte numai gânduri criminale! Se trezesc în mine nişte porniri nedemne de un homo sapiens. Mă ia cu greaţă şi mă apucă regretul că nu ştiu să confecţionez niscaiva bombe, pe care să le ofer cadou celor care ne decid soarta.
De fiecare dată, ăştia (aka guvernanţii din toate regimurile) nu mai ştiu cum să-şi mărească salariile, să aprobe creşteri peste creşteri de buget. Bugetul lor, că doar nu pe cel al prostimii, al învăţământului, al sănătăţii… Chiar aşa, la ce bun să ai carte? Ca să ai parte, trebuie să ştii pe cine să pupi în cur, cu cine să te combini şi de unde să furi. Faza asta cu ai carte, ai parte e de muuuult depăşită. Şi ca atare la ce bun să creştem bugetul pentru învăţământ? Ăştia (aka guvernanţii) sunt mai interesaţi de burtihanele lor, de conturile lor din care cucoanele, soţii sau amante, ori beizadele să poată scoată suficienţi bani pentru poşetele, ţoalele, pantofiii, bijureriile, maşinile lor. La ce bun ăştia (aka guvernanţii) să se gândească la prostime, la mame, la copii, la viitorul ţării? Viitorul lor e important. Şi, cât timp ei au de unde şi ce fura, la ce bun să dea o lege în favoarea oamenilor? Hai, le mai ”scapă” una, maximum două, şi asta în prag de alegeri.
Ştirea asta m-a scos din sărite rău. Mă rog, nu ştirea, şi faptele ăstora (aka ale guvernanţilor). Atât se câcâie pe ei… Nu mă interesează cine e cucoana care vrea mărirea alocaţiilor pentru copii. Nu mă interesează nici din ce partid este. Mă interesează doar FINALITATEA proiectului ei, punerea lui în practică. Adică mă interesează să primească şi copiii noştri o alocaţie normală, şi nu bătaia aia de joc de 42 de lei! Dar de ce să facă vreun guvern dreptate copiilor? Zău aşa! Copiii sunt “cantitate neglijabilă”. La ce bun să mărească alocaţia copiilor, când ei nu pot vota? Să ne pişăm, deci, pe ei. “Aaaa, stai, că părinţii au drept de vot”, ar striga unii. “Ei şi ce? Sunt cantitate neglijabilă şi ei”, socotesc politicienii. Pe bune, chiar aşa! Când preşedintele ţării spune că nu mai poate de atâtea mame cu copii, atunci de ce să se dea legi în favoarea copiilor, mamelor, părinţilor? La ce bun? Cui îi foloseşte?
Din 2009, alocaţia pentru copii nu a mai fost mărită. Dar, din 2009, ăştia (aka gubernanţii) s-au adunat claie peste grămadă şi în doi timpi şi trei mişcări şi-au votat mărirea bugetului. Pentru investiţii, pentru înnoirea parcului auto, pentru delegaţii, pentru câte şi mai câte. Ceva pentru copiii prostimii? Nope, nu azi. Poate următoarea guvernare. Noi nu. Ce-au zis/ce-au făcut următorii? Acelaşi lucru: li s-a rupt de copiii noştri, ai prostimii.
Mi se pare bătaie de joc ca statul să dea unui copil 42 de lei pe lună, iar pentru un puşcăriaş să cheltuiască 2400 de lei lunar. Din banii noştri. În condiţiile astea, zău că e mai bine să încalci legea, să furi, să omori, decât să aduci pe lume un copil. Cum e posibil ca un răufăcător să fie mai presus şi mai de apreciat de către un stat decât un copil?
Acum, când cineva a avut iniţiativă (poate pentru că vrea voturi, căci nu văd pe nimeni să facă treaba asta pur şi simplu de grija copiilor), ce se-ntâmplă? Fix ce trebuia (din punctul lor de vedere): s-a amânat discuţia. Cică ar fi fost invitată şi o asociaţie/federaţie de părinţi la discuţii, dar în sală, se pare, n-ar fi venit nici un reprezentant. Sau, dacă a venit, a tăcut mâlc. Cum e posibil?
Cum am văzut ştirea, m-am gândit la nebunia petiţiilor online. “La ce bun să le facem, că tot nu ne bagă nimeni în seamă?”, a fost gândul imediat următor, gândul care mi-a tăiat aripile, eleanul. Păi nu ne bagă, că suntem doar o mână de oameni. Dar dacă mâna aia, se uneşte cu alta şi cu alta şi cu alta, chiar nu ne putem face auziţi? Pe bune? Pentru Roşia Monatana, pentru maidanezi s-a ieşit în stradă. Oamenii şi-au spus părerea şi s-au făcut auziţi. Dar pentru copii, pentru viitor nu putem face la fel? Nu ştiu în ce măsură politicienii vor grăbi aprobarea măririi alocaţiilor. Dar, cred, la presiunea maselor, îşi vor da seama că nu ne vor mai putea duce cu preşul. Dar, cel puţin, vor începe să se preocupe de acest aspect. Aşa cum au grăbit legea maidanezilor, aşa cum s-au grăbit (în ritmul lor, normal) să verifice proiectul Roşa Montană.
E absolut înjositor să ne lăsăm copiii batjocoriţi de nişte hoţomani cu aere de politicieni!
Pai proverbul cu cartea a fost scos din context, de-asta il inteleg ei asa cum nu vrei tu ;)))…
Ai carte (act de proprietate) ai parte (bucata de pamant). Asa ca ei il aplica conform sensului initial.
A, da? Bine că m-ai luminat, că nu ştiam… :))
Râdem noi, râdem, dar e de plâns…
Si daca or sa se gandeasca intr-un final sa o mareasca crezi ca va fi mai mult de 50 lei??? Eu zic ca poate poate or sa o mareasca de ochii lumii ( la un moment dat ) dar suma va fii foarte mica 🙁
Nu cred că va ajunge chiar la 50 de lei, ar fi o maaaare bătaie de joc!
Pentru un copil, statul da acea alocatie de 42 de lei pe luna, dar cheltuie mult mai multi bani – pentru ca ai comparat cu cuma cheltuita pentru un puscarias (si care include costurile intregului sistem al penitenciarelor: costuri operationale, personal etc).
Daca vrei sa ai o comparatie relevanta,, include in cheltuielile statului cu copiii si toate costurile sistemului de invatamant (de exemplu).
Daca ti-ai facut copil, creste-l stimata doamna. Eu nu vreau sa cotizez la stat pentru puradelul tau, desi o fac. Asa ca…baga mana adanc in portofel si lasa cerseala in pace.
Puradelul meu îți va plăti ție pensia atunci când va intra în câmpul muncii.statul îmi opreşte o căruță de bani din salariul meu şi al altor români de bună cuviință pentru a întreține nişte putori, lichele, infractori, puşcăriaşi. Din impozitul pe salariul meu sunt plătite şi pensiile neamului tău… Impozite am plătit o grămădă pentru alții, mi se pare normal să se întoarcă şi către mine o parte din ele… Dar nu ai cum să înțelegi atunci când nu poți procesa, atunci când nu vezi lucrurile în profunzime.