Campania ”Vreau să plec din România” ajunge în Germania, mai exact în Berlin.Până acum, serialul v-a purtat în Grecia și în Anglia. Vă spun sincer că Germania este locul unde m-aș vedea crescându-mi copilul. A fost dragoste la prima… audiție, ca să zic așa, între mine și limba germană. Apoi, dragoste la prima vedere între mine și cele trei orașe nemțești pe care le-am vizitat.
Despre viața în Germania am vorbit cu Andreea, cea din spatele siteului Tomata cu scufiță. A povestit și pe siteul ei multe despre Germania, iar cele scrise de ea le veți putea afla accesând linkurile inserate în textul de mai jos. Pentru că Andreea mi-a povestit atââât de multe și atât de detaliat despre viața în Berlin, voi împărți episodul dedicat Germaniei în două părți. Acestea fiind scrise, zic să o las pe Andreea să vă povestească. Eu, personal, am fost aaaabsolut încântată de informațiile pe care mi le-a dat și pe care, la rându-mi, vi le dau mai departe. Cine știe, poate veți alege Berlinul ca viitoare destinație…
De cât timp ai plecat din România?
Din ianuarie 2016, deci de un an și cinci luni.
Cum ai ales țara de destinație?
Asta-i o întrebare pe care o aud foarte des. În primul rând, n-am ales țara, am ales orașul. Berlin. O capitală și nu orice capitală, ci a uneia dintre cele mai civilizate, corecte și muncitoare țări. L-am vizitat în 2012 și ne-a plăcut mult și nu doar din punct de vedere arhitectural sau istoric. Ne-a plăcut pentru că e una dintre cele mai accesibile capitale. Ieftină, în comparație cu alte orașe din Germania. Este un adevărat paradis pentru web developeri.
Găsești de lucru chiar dacă nu știi germană, căci oamenii de aici sunt mult mai toleranți și „multi-kulti” decât în restul Germaniei.
Plus că aveam o verișoară care ne putea ajuta măcar la început.
Ce pași trebuie făcuți înainte de a părăsi țara?
Noi n-am făcut mare lucru înainte să plecăm. Adică, în afară de găsirea unui job pentru soț și a unei chirii în Berlin, n-am făcut altceva. Ah, ba da. Am schimbat contractul cu Enel, pentru că aveam unul destul de dezavantajos. Și, cum nu plănuiam să ne întoarcem prea curând în țară, aveam nevoie de ceva cu un minim de plată.
Și am renunțat la televiziunea prin cablu, păstrând doar abonamentul de internet, pentru că aveam nevoie măcar de ăsta când ne întorceam acasă. Am lăsat bani unei vecine să plătească întreținerea la bloc, restul facturilor le plăteam online (gaz, internet, curent). Cu asigurările de sănătate n-am făcut nimic. Iar la alocație ar fi trebuit să renunț din țară. Asta pentru că am avut nevoie de decizia de încetare a plății pentru a dovedi în Germania că nu primesc alocație și în România. Dacă nu aveam un contact care să mă ajute să fac asta prin e-mail… era cumplit.
Deci, înainte de a pleca definitiv din România, e mai înțelept să renunți la alocație și să ai actele traduse când ajungi în țara de destinație.
Primele lucruri de care a trebuit să te ocupi când ai ajuns în țara de destinație au fost…
Ioi, asta-i un răspuns lung. Păi în primul rând, am avut noroc să găsim chirie provizorie. Și mai ușor de obținut încă din România. Am avut nevoie doar de contractul de muncă al soțului și de scan-uri după pașapoarte. Deci, pasul asta a fost rapid rezolvat. Deși, în general, nu-i deloc ușor și nici rapid. Odată ce aveam contractul de închiriere, puteam să mergem la primărie să ne înregistrăm ca noi locuitori ai Berlinului.
După ce-am rezolvat cu asta, puteam merge la bancă să deschidem un cont, că, fără acel act care demonstrează că ai domiciliu, nu prea poți deschide un cont. Poate doar dacă deschizi o firmă la care lucrezi, dar, la noi, n-a fost cazul, căci firma nu ne-a ajutat cu nimic.
Când ai cont, poți să-ți instalezi internet, poți face contracte etc. Niciunul dintre acești pași n-a fost ușor, pentru că nu ne-a sfătuit nimeni și a trebuit să ne informăm foarte mult, să căutăm răspunsuri, să întrebăm peste tot.
Am rezolvat fiecare din aceste treburi după câte 3 drumuri pe la instituții. Nu că ne-ar fi trimis funcționarii de la un ghișeu la altul, ci pentru că, neavând net decât cu țârâita, nu aveam toată informația necesară (cum ar fi orarul la care se deschide primăria sau zilele în care e închisă).
De ce capcane contractuale te-ai lovit?
Am mușcat-o urât de tot cu un contract pe care nu îl înțelegeam. Am fost prostiți pe față de funcționara băncii. Și în România încearcă să te fraierească și să te aburească cu noi servicii, noi oferte etc. Dar n-am auzit niciodată cineva să fie fraierit prin distorsionarea adevărului și punerea accentului pe o liniuță dintr-un contract de 20 de pagini. Apoi, am avut probleme cu prima firmă cu care am încheiat contract pentru internet.
În Germania, orice contract se semnează pe doi ani și nu poți scăpa de el decât dacă mori sau dacă te muți din țară. Sau în cazuri extrem de… excepționale.
Noi ne-am mutat din primul apartament și poți să iei netul (routerul) cu tine. Vine cineva ți-l activează la altă adresă. Problema era că la noua adresă nu aveau conexiune, deci nu am avut internet timp de o lună și jumătate. Dar, de plătit îl plăteam (mă rog, luau ei bani din cont). A fost incredibil de frustrant pentru că refuzau să vorbească engleză, dar, când trebuia să ne ia banii sau să ne facă oferte, brusc engleza lor era impecabilă. Acum știm bine când apare vreun contract la orizont, ne gândim de o mie de ori înainte să semnăm.
Cum este privită și ajutată familia nou venită de către oficialitățile din Berlin?
La capitolul familie, Berlinul e extraordinar. Au atâtea facilități, servicii și beneficii pentru copii și proaspetele mame, atât ajutor oferă, că nu te simți niciodată singur sau neajutorat. La două săptămâni după ce ne-am înregistrat la primărie, am primit scrisoare acasă de la Jugendamt (autoritatea care se ocupă cu tot ce ține de copii și tineri) că vine cineva în vizită să o vadă pe Ada.
Am înghețat de spaimă, pentru că nu intelgeam de ce vine cineva să mă verifice și ce treabă au să o vada pe Ada. M-am liniștit când a venit un nene cu un maldăr de pliante și reviste și sfaturi menite să-mi facă viață mai ușoară.
Mi-a spus de o asociație care oferă cursuri de germană gratuite pentru mame, la care pot lua și copilul cu mine și cineva se va juca cu el timp de o oră, cât învăț eu limba lor. Mi-a spus despre cursuri gratuite de gimnastică de recuperare după naștere. Și mi-a dat o broșură cu toate grădinițele din cartier, cu medicii pediatri, cu spitalele de urgență, cu numere de telefon pentru orice problemă am. Inclusiv pentru violența domestică! Numere de telefon de la psihologi, Doamne, câte și mai câte!
M-am simțit ca și când cineva m-ar fi luat de mână și m-ar fi liniștit că totul va fi bine. Cineva e acolo pentru mine, orice problemă am. Mi-a spus că orice întrebare am pot să-i scriu sau să-l sun și el vine personal cu mine unde am nevoie să merg.
Cum sunt priviți românii în comunitatea din Berlin?
Cum spuneam și mai sus, Berlinul e foarte multi-kulti și tolerant. Nu ne-am simțit niciodată discriminați, nu s-a uitat nimeni urât la noi și nu ne-a vorbit nimeni altfel decât cu respect. Ne-am făcut prieteni aici și printre români și printre internaționali. Sunt bucuroasă să numesc prietene bune o australiancă, o portugheză, o irlandeză, o englezoaică și o nemțoaică. Să-i menționez și pe colegii mei, care sunt toți englezi, irlandezi sau nemți.
Care sunt relațiile voastre cu comunitatea de români?
Cu unii vrei să ai de-a face, cu alții preferi să vorbești în engleză când îi auzi pe ei că vorbesc românește. Și nu pentru că suntem snobi!
Dar, când îi auzi cum urlă prin magazine unul la altul, cum se manifestă sau cum au impresia că totul li se cuvine, îți aduci aminte de ce ai plecat de acasă.
Am deja două prietene foarte bune și amândouă sunt românce. Ne cunoaștem de mai puțin de un an, dar am impresia că ne știm de o viață. Avem interese comune, păreri comune, plăceri comune petrecem destul de mult timp împreună, să nu mai zic că vorbim zilnic pe whatsapp sau la telefon. Nu îmi înlocuiesc prietenele lăsate în România, dar mă bucur tare le am pe ele aici.
Cum ai găsit un job? A contat experiența din țară, sau ai luat-o de la zero?
În 2014, eram deja chitită să plec la începutul lui 2015 la Berlin să-mi caut de lucru de acolo. Căutam și de acasă, dar, dacă nu ai un număr de telefon de Germania pe CV, nu prea te caută nimeni. Printre multele joburi la care am aplicat atunci a fost și unul de ghid turistic prin Berlin, în limba engleză. Mi-au răspuns la e-mail după două luni, adică deja în 2015, când eu aflasem că sunt gravidă, deci nici pomeneală de Berlin sau job nou.
Totuși, n-am renunțat la visul asta și am venit un an mai târziu, când Ada a împlinit 5 luni. Pentru că era un copil cuminte, eu aveam destul de mult timp liber. Așa că m-a mâncat să trimit un e-mail să întreb dacă mai e valabilă oferta. Le-am spus că sunt deja în Berlin și că mi-ar fi plăcut să avem interviul ăla la care m-au invitat cu 2 ani în urmă. Mi-au spus că au alt post în afară de cel de ghid turistic și că ei cred că mi s-ar potrivi mai bine: meeting point manager pentru tururile gratuite pentru turiști.
Nu-mi plac titulaturile și fug de „managereala”, dar, după ce-am văzut ce presupune, mi-am dat seama că mi-ar plăcea și mi-ar fi și mai comod decât ghid turistic. Deci, am luat-o de la zero și-am obținut un job cu cel mai mic efort. Dar, cred că așa se întâmplă când ți-e totuna dacă primești un job sau nu. Îmi place la nebunie ce fac și interacțiunea cu oamenii și nu prea mă gândesc să mă întorc la copywriting.
Urmează cea de-a doua parte a interviului cu Andreea despre viața în Berlin.
Fotografii: tomatacuscufita.com
**Vreau să plec din România! V-am mai spus asta acum ceva timp, când am anunțat că intenționez să divorțez de țărișoara asta. Motivele sunt multe și le-am spus în această postare. În căutarea unor răspunsuri, am ”călătorit” în multe colțuri ale lumii. Virtual, firește. Am aflat foarte multe. Mai multe bune decât rele. Astfel că decizia noastră prinde din ce în ce mai mult contur. Iar dacă vă bate și pe voi gândul să ”fugiți”, dar nu știți ce este ”dincolo”, citiți acest serial. Sper să găsiți răspunsurile la întrebările voastre.
Iar dacă doriți să contribuiți la ”îmbogățirea” serialului și sunteți români din alte colțuri ale lumii, vă aștept cu mesaje private. Mulțumesc.
De când mi-a încolțit această idee în minte, am început să caut familii de români stabilite în lumea largă. De ce? Ca să îi întreb cum le merge. Să îi întreb multe alte lucruri, pe care le veți afla pe durata acestui ”serial”. Am vrut să merg direct la sursă, înainte de a alege spre ce lume civilizată să fugim. Dacă mai aveți întrebări, vă rog să le lăsați la finalul articolului. Sau în privat, dacă sunteți mai timizi. Pro sau contra (într-un limbaj decent, firește).
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
Tomata face parte din categoria celor care pleaca din Romania si desi spun c-o duc bine, vorbesc o viata intreaga cu obida despre locul unde au vietuit si cu maxima adoratie despre noua tara. Au ceva lipsit de demnitate in atitudinea asta, de oameni inadaptati care tin sa arate c-a dat norocul peste ei.
@Ridichea cu șapcă. Atunci când descoperi că viața poate fi altfel decât în țara de origine, atunci când descoperi că omul este respectat așa cum nu se întâmplă în țara natală, atunci când vezi că e MAI BINE, mi se pare normal să preferi noua țară. Și nu mi se pare deloc că Tomata a vorbit cu obidă despre România, ci, dimpotrivă, realist.
Doamnelor, daca vi se pare des ca nu sinteti tratate cu respect, puneti-va niste intrebari. Ori sinteti mult prea sensibile ori poate ca nici voi nu manifestati o atitudine care impune respect. Nu puteti mere blama tara si oamenii pentru ca nu sinteti tratate cu consideratie, poate purtati si voi o parte din vina.
Iar chestia cu ” statul te ajuta” este o atitudine pur balcanica, atunci cind pretinzi mereu sa fii inteles, ajutat si pasuit.
@Ridichea cu șapcă: Într-adevăr, comportamentul meu a fost de vină când nu am fost tratați cu respect de medicii care nu s-au uitat la mama mea când a avut nevoie de o operație care i-ar fi salvat viața, operație pe care nu au făcut-o, pentru că suntem ”săraci” și nu suntem pilele cuiva. Într-adevăr, eu am fost de vină că un medic și-a bătut joc de operația soțului meu pentru că nu am ”cotizat” și l-a nenorocit pe viață, iar greșeala a fost ascunsă sub preș de colegii medici. Tot eu sunt de vină pentru că sunt plimbată de la un ghișeu la alte 1000 pe la instituțiile statului, încercând să-mi achit datoriile față de stat. Tot eu sunt prea sensibilă și am o atitudine ce nu impune respect pentru că, până nu scot plicul, nu rezolv (mai) nimic în țara asta. Tot atitudinea mea nu impune respect pentru că, în trafic, respect regulile, în loc să îi las pe ”ciumecii” cu mașini de lux să facă ei legea. Sunt eu prea sensibilă că mama, înainte să moară, a venit din spital cu o bacterie groaznică, care, practic, a ”mâncat-o” de vie și medicii se jurau că spitalul era curat. Tot eu sunt prea sensibilă că, dacă vreau să fiu un cetățean onest, mi-o iau! Deh, atitudinea mea nu a impus respect atunci când, cu ”vă rog” și pe un ton calm, am atras atenția celor care fumau în parc, lângă copilul meu, că încălcau legea. Așa este, aici totul este PERFECT. Eu sunt cea care nu se adaptează. Eu sunt de vină pentru tot ce nu merge bine aici. Mulțumesc, acum știu! Mi-ai deschis ochii!
@ Ridichea cu sapca – (haha, I see what you did there) data viitoare cand iti vine sa pi*dui, sa drăcui, sa-ti bagi si sa-ti scoti una si alta in sistemul romanesc, sa te gandesti ca nu-i nimic in neregula in Romania, esti tu mai sensibil, ok? :))
Salut,
in primul rand am plecat din Romania pentru ca avem doi copii si vrem sa invete intr-un sistem stabil. eu nu sunt fericita pentru ca nu imi plac oamenii de aici si nici nu pot sa ma cert cu ei pentru ca nu stiu limba,.Eu am stat printre oamnii dinBerlin, nu ma intalnesc cu ei doar in restaurant sau in foaier, i-am cunoscut in multe zone; metrou, magazin, strada,,merg zilnic pe jos cinci km.,concerte, locuri de joaca si concluzia este ca stau prost cu nervii. merg zilnit cu doi copii galagiosi si jucausi si m,am saturat sa ma simt aiurea cand le vad fetele stambandu,se ca fac copiii galagie. am incercat sa ii fac sa taca sa ii distarg de la joaca in metrou dar nu merge mereu..aproape zilnic cineva le spune ssst printre dinti .m,am saturat. ce sa le fac? sa le pun scotch la gura? chiar mi se pare aiurea sa ii spun mereu sa taca cand ea are chef sa cante ..in fine
la noi nu avenit nimeni acsa nu ne-a spus nimeni nimic..despre
in al doi-lea rand ma simt rau din cauza vremii si cred ca asta nu o sa se schimbe pentru ca noi imbatranim. la capitolul birocratie aici este tara ei, a birocratiei. merg mai repede dar te zapacesc cu tot felul de lucruri. ca si cand noapte stai sa rezolvi asta..sotul meu e disperat..uneori sta mai mult pe drumuri decat la servici.
Buna, m-a impresionat povestea ta mai ales ca atunci cand am citit-o noi ne gandeam deja la o eventuala mutare la Berlin. Am vizitat Berlinul in 2017 si m-am indragostit, insa m-am gandit ca e doar o viziune de turist si ca de fapt viata acolo poate nu e asa usoara. Am o fetita de aproape 3 ani si ea este adevaratul motiv pentru care mi -as dori aceasta schimbare. Desi locuim in Irlanda si suntem destul de bine adaptati la sistemul lor am senzatia ca ea nu va avea prea multe oportunitati in viitor. Mi-as dori sa stiu daca e de preferat sa vii deja cu un job gasit si un contract sau te poti descurca si pe loc ( prietena mea locuieste deja in Berlin de ani buni deci am putea locui la ea o perioada ).