viata in berlin-foto tomatacuscufita

Vreau să plec din România. Viața în Berlin, partea a II-a

Așa cum am promis în postarea precedentă, revin cu partea a doua a interviului despre viața în Berlin. Andreea, cea din spatele siteului Tomata cu scufiță, a povestit în detaliu cum a fost pentru familia sa mutarea din România în Germania.

Cum ai găsit o casă?

Uf, ăsta chiar a fost un proces generator de stres. După câte mi-au spus cei care stăteau deja aici, inclusiv verișoara mea, după ce citeam pe site-uri de expați, aveam impresia că n-o să găsim în veci o chirie sau un loc unde să stăm. E greu, dar nu imposibil. La început, am trimis e-mail-uri în engleză unor agenții imobiliare pe care le-am găsit pe net. Mare greșeală! Nu te bagă nimeni în seamă dacă scrii în engleză. Am tradus în germană, însă, nici metoda asta n-a avut vreun rezultat. La un moment dat, verișoara mea mi-a spus să încerc la o companie care oferă locuințe temporare, apart-hoteluri le spune  exact. Sunt foste hoteluri transformate în apartamente,  sau blocuri de locuințe mobilate. Nu cereau decât un pașaport și contractul de muncă.

viata in berlin-foto tomatacuscufita

Am trimis e-mail, am întrebat dacă au un apartament cu două camere, că suntem 3 și un câine, că venim din ianuarie în Germania și că ei reprezintă singura noastră salvare. Am început căutările  din noiembrie, pentru  nu voiam să lăsăm casa pe ultima sută de metri. Când ne-au spus că au un apartament și că e disponibil din 15 ianuarie, n-am crezut că-i adevărat! Ne-au trimis contractul, am plătit prima chirie, deși n-au cerut-o în avans, ci doar când ne mutam în apartament. Dar eu am vrut să fie totul  în regulă. Am fost dezamăgită când am ajuns la destinație, pentru că apartamentul, de altfel foarte spațios și luminos, era mobilat din anii ‘80.

Apoi, frustrările au început să se adune și abia așteptam să ne mutăm de acolo. Am găsit a doua chirie cu același efort, dar destul de repede, în ciuda a ceea ce ne avertizau toți.

Cum se fac înscrierile la o grădi? Pe ce criterii, cât de greu/ușor găsești un loc?

Despre grădiniță… e la fel ca și cu găsitul chiriei. Deși sunt o grămadă de grădinițe în Berlin, nu sunt suficienți educatori pentru toți copiii. De exemplu, în jurul blocului nostru sunt vreo 6 grădinițe, la o distanță de max. 700m. Grupele de la 1 an la 3 ani sunt de maximum 17 copii (sper să nu greșesc), și au trei educatoare.

Înscrierile la grădi se fac de când mama e gravidă și nu exagerez cu nimic. O grămadă de gravide sau proaspete mămici dau fuga la grădinițe să-și pună copiii pe listele de așteptare, pentru că bătaia e mare și locurile sunt puține.

Au prioritate familiile care au deja un copil la acea grădiniță, mamele singure și cred că mai sunt câteva cazuri speciale. Cu cât te treci pe mai multe liste de așteptare, cu atât mai sigur e dup-aia, căci ai de unde alege. Eu, de exemplu, cum n-am născut în Germania și nici nu mă tenta foarte tare să o duc pe copilă la grădiniță înainte de doi ani, nu m-am prea zbătut în sensul asta. Doar că de la 1 an și jumătate a început să se vada lipsa interacțiunii cu copiii și statul în casă cu mine.

viata in berlin-foto tomatacuscufita

Nu își consuma energia, nu avea cu cine să se joace (bine, avea, dar nu zilnic). Așa că m-am pus pe căutat și trimis e-mail-uri. Am fost și personal la grădinițele din zonă și am completat formulare de luare în evidența. Una dintre cele mai fericite zile petrecute în Berlin a fost cea în care m-a sunat directoarea de la o grădiniță din fața blocului să-mi spună că au un loc pentru Ada și poate începe imediat. Problema era că nu aveam Kita-gutschein, adică un document care decide câte ore poate sta copilul la grădiniță și cât trebuie să plătească părinții. Acestea se stabileau pe baza unor formulare completate de părinți cu informații privitoare la joburi și situația financiară. Noi am obținut 5 ore și trebuia să plătim în jur de 100 de euro pe lună, cu tot cu banii pe care îi dădeam pentru mâncare.

Cum v-ați acomodat acolo?

Eu m-am acomodat repede. A fost grea prima lună, că era totul nou și adunam frustrări peste frustrări.

Dar, când am început să descopăr Berlinul și să mă bucur de tot ce oferă, am fost fericită zile-n șir. Mi-am dorit mult o viață de capitală și a Germaniei mă încântă foarte mult.

La soț a fost un pic mai greu, pentru că el a intrat direct în câmpul muncii și stilul de lucru al start-up-urilor nemțești e unul de hei-rup. Cu munca gata ieri, cu foarte puțin timp de training. A fost un coșmar primul lui job, dar totul s-a mai îndreptat când a găsit a doua companie la care a lucrat. Acum este la a treia și, sperăm, ultima.

V-ați întoarce în România?

Doar în în city-break 🙂

Cum crezi că ar fi mai bine să pleci: vinzi tot din România și să fugi mâncând pământul, sau să cauți mai întâi, un job, o casă în țara de destinație, după care să pleci cu toată familia?

viata in berlin-foto tomatacuscufita

Eu n-aș vinde niciodată tot ce am în România. Nici măcar n-am dat apartamentul din Timișoara în chirie și nici nu cred că o s-o fac. De când cu zborurile ieftine și direct TM-Berlin, merg din 3 în 3 luni acasă. Mie îmi oferă o siguranță și, de bine de rău, orice s-ar întâmpla aici, în Germania, în România voi avea mereu o casă. De asemenea, nici n-aș pleca din România fără ceva sigur în mână. Adică aș face așa cum am făcut: am găsit întâi chirie, am găsit un job, am venit la sigur, nu pe ghicite sau pe încercate. Și am venit toți odată, inclusiv cățelul.

Care sunt plusurile și minusurile sistemului din Berlin?

Minusurile sunt birocrația, scrisorile pe care oficialtățile adoră să le trimită și primească, lentoarea cu care se rezolvă anumite treburi. Plus este faptul că, oricât de încet se rezolvă, tot se rezolvă. Ca să obții ajutor social, de exemplu, ai de completat la formulare și trebuie să duci dovezi de când te-ai născut și până în ziua curentă, ce-ai făcut, ce-ai studiat, de ce ai studiat, când ai studiat, unde ai lucrat, cât ai lucrat etc.

Dar până la urmă statul te ajută, îți plătește chiria, curentul și televiziunea, chiar și educația copilului, și-ți mai dă și niște bani să nu mori de foame. Nu te poți îmbogăți de banii aia, dar nici greu n-o duci. Cu condiția să-ți cauți de lucru și să demonstrezi că nu ești paria societății și nu sugi bani de la stat aiurea.

Apoi, cu alocația copiilor. Eu am renunțat la a Adei când am venit aici, nu am făcut asta din România. Am reușit să rezolv prin email. Dacă ascultam discuțiile celor de pe grupurile de români de pe Facebook, ar fi trebuit să primesc alocație în Germannia după 6 luni, chiar dacă retrospectiv. Mi-a fost și rușine să le spun că după fix o săptămână de la depunerea actelor aveam deja prima alocație în cont.

viata in berlin-foto tomatacuscufita

Cum te așteptai să fie viața voastră acolo și cum este, de fapt?

Nu cred că mă așteptam să fie într-un anume fel, pentru că nu știam cum e. Mulți dintre prietenii noștri care locuiesc în Germania (niciunul în Berlin, ci doar în partea de sud) sunt dezamăgiți, chiar urăsc Germania.

Noi am pornit la drum cu gândul că n-o să ne fie ușor, că, probabil, va fi frustrant, dar cu dorința de a „face să meargă”, de a ne schimba viața în mai bine. Aveam oricând posibilitatea să ne întoarcem în țară, dacă nu ne ieșea.

Bine că ne-a ieșit și acum considerăm Berlinul a doua casă. Evident, nu-i doar lapte și miere nici aici, dar sunt de o mie de ori mai puține neplăceri ca în România, iar lucrurile sunt de o mie de ori mai simple. Chiar și în ciuda barierei de limbă. Deci, e bine.

 Cum se mișcă instituțiile de acolo, comparativ cu cele din România? (învățămant, sănătate, primărie)

HA! În primul rând, unele dintre ele comunică între ele. Ceea ce nu se întâmplă defel în România. Toți sunt extrem de corecți, nu plătești nici un ban fără chitanță și scrisoare, chiar  când le dai aprobarea să tragă banii din contul tău. Compania de asigurări de sănătate îți trimite o grămadă de notificări și înștiințări . Chiar și sugestii și soluții în cazul în care compania pentru care ai lucrat îi anunță că au încetat contractul de muncă cu tine.

Dacă te duci cu toate actele și  formularele completate, primăria și sub-instituțiile aferente îți rezolvă pe loc problema sau îți fac o programare pentru când ți-o pot rezolva.

Cum ziceam, au multe sub-instituții: Jugendamt – se ocupă  de copii  tineret; Arbeitsamt și Job Center – pentru cei care n-au de lucru; Familienkasse – pentru ce ține de familie, alocație, de exemplu; Finanzamt – se ocupă de declararea veniturilor și a animalului de companie.

Mulți români se gândesc să plece în tări unde beneficiază de sprijin financiar din partea statului. Ce îmi poți spune despre ajutoarele sociale din Germania?

Oh, am beneficiat și noi, pentru două luni, de ajutor de la stat. Și, cum am spus mai sus, după ce-am completat un munte de formulare, după ce-am pus în dosar absolut toate dovezile (diplome, declarații de venituri, extrase de cont, contracte etc) ne-au pus banii în cont și retrospectiv. Ne-au ajutat cu informații, i-au căutat soțului de lucru (deși și-a găsit singur), ne-au ajutat cu o sumă mai mică chiar și după ce și-a găsit un job nou. Iar pentru mine, pentru că Ada nu avea încă 2 ani și nici la grădiniță nu era, nu era nevoie să-mi caute job.

viata in berlin-foto tomatacuscufita

Care este costul vieții acolo? Prețuri la cablu, internet, auto, mâncare, cursurile de invățare a limbii, asigurări de sănătate…?

Toate ne duc la sume între 1000 și 1100 de euro pe lună.

 Cheltuielile noastre fixe sunt: chiria, curentul (45 euro), internetul (25 euro), două abonamente pentru mijloacele de transport (63 euro unul), asigurarea mea de sănătate (180 euro). Pe a soțului și a Adei o trage statul din salariul lui. Și, cum eu sunt freelancer, o plătesc separat.

Mașină nu mai avem, pentru că le-am vândut pe amândouă în România (a mea după 5 luni de când am venit aici, pe a soțului am trimis-o din Germania acasă și ne-a vândut-o un vecin). Dar vrem să ne cumpărăm alta. Oricât de bine pus la punct e sistemul de transport în comun, sunt situații în care ai nevoie de mașină. Plus că n-am călătorit deloc din cauza că nu avem mașina noastră și nu ne putem lua câinele cu noi. E bătrân, nu suportă un drum lung cu trenul sau unul scurt cu avionul.

viata in berlin metrou-foto tomatacuscuscufita

Mâncarea e ieftină sau scumpă, depinde de unde cumperi și depinde ce marcă. Noi cumpărăm mult din marca proprie supermarket-ului din fața blocului, nu pentru că-i mai ieftină, ci pentru că e la fel de bună ca aia cu unul sau doi euro mai scumpă. Bine, sunt excepții când mă abat de la marca favorită. Plus că în fiecare supermarket există colțul cu reduceri – acele produse care expiră în 2-3 zile – și care au prețuri foarte mici.

Prețul cursurilor pentru învățarea limbii germane variază în funcție de cât de complex este cursul. Noi, încă, n-am făcut și nici nu știm când o să avem timp. Dar eu o rup cât de cât pe germană și până acum m-am descurcat foarte bine. Și când nu mă descurc, mă ajută Google translate să fac o scrisoare și mă descurc din nou.

Prețul asigurărilor crește în funcție de venit. De exemplu eu, la un venit sub 1000 de euro, plătesc 180 de euro pe lună. Soțul plătește pentru el și pentru Ada mult mai mult, pentru că el are un venit mai mare.

Ce alte lucruri trebuie să știe o familie înainte de a pleca definitiv din România?

În primul rând, sfatul meu e să va înarmați cu răbdare și să contienștizati că mutatul într-o țară străină (dacă n-ați mai stat altundeva decât România) nu-i chiar floare la ureche. Dar NU E imposibil. Și după ce e greu, poate fi foarte bine. Apoi, trebuie să fiți siguri că asta vă doriți, altă viață, altă țară, alt stil de viață. Pentru că, dacă mergeți doar să faceți bani în altă țară,… o să vă frustreze maxim o grămadă de lucruri. Orașele și capitalele europene au o grămadă de lucruri frumoase de oferit. De la locuri noi la activități noi, inedite, originale, spectacole, cursuri, experiențe. Dacă tot vă mutați în altă țară, îmbrățișați tot ce va oferă, că sigur are mai multe decât România. Ca să vă fie bine și să nu să vă fie rău, adaptați-vă la cerințele acelei țări. La cutumele și obiceiurile lor.

Adică, dacă vă deranjează în România mâncatul semințelor pe stradă, nu faceți asta în altă țară. Dacă vă deranjează gălăgia, păstrați liniștea și unde mergeți. Respectați regulile și legile altei țări. Pentru că de aia merg lucrurile mai bine acolo decât în România, pentru că oamenii le respectă. Și dacă nu le respectă există legi și  amenzi usturătoare pentru orice abatere.

Apropos, în Berlin e 100 de euro amendă dacă treci pe roșu la semafor, ca pieton. Sau dacă nu te dai jos de pe bicicletă și treci pe zebră călare pe ea. N-am văzut pe nimeni care să facă asta.

viata in berlin-parc-foto tomatacuscufita

De ce ați plecat din România?

Noi n-am plecat pentru că ne trebuiau bani să ne facem o casă. Ci, am plecat pentru că voiam o viață mai bună, mai puțini nesimțiți, mai multe oportunități, libertăți, plăceri. Din păcate, cei care pleacă pentru a câștiga niște bani în plus pentru a-și cumpăra sau face o casă în România. Ei pleacă din start cu niște frustrări și cu gândul că “trebuie” să facă asta, pentru că alta soluție nu e. Și vin la hămăleala și la joburi prost plătite unde alții îi exploatează. Toată treaba asta depinde de educație, de așteptări și de sacrificii. Pentru noi n-a fost deloc un sacrificiu, nu ne-a chemat nimic și nimeni înapoi în țară. Bine, ne-au chemat, dar nu în sensul de a nu pleca de dragul sau dorul cuiva. Așa că ne-a fost mai ușor.

Fotografii: tomatacuscufita.com



**Vreau să plec din România! V-am mai spus asta acum ceva timp, când am anunțat că intenționez să divorțez de țărișoara asta. Motivele sunt multe și le-am spus în această postareÎn căutarea unor răspunsuri, am ”călătorit” în multe colțuri ale lumii. Virtual, firește. Am aflat foarte multe. Mai multe bune decât rele. Astfel că decizia noastră prinde din ce în ce mai mult contur. Iar dacă vă bate și pe voi gândul să ”fugiți”, dar nu știți ce este ”dincolo”, citiți acest serial. Sper să găsiți răspunsurile la întrebările voastre. 

Iar dacă doriți să contribuiți la ”îmbogățirea” serialului și sunteți români din alte colțuri ale lumii, vă aștept cu mesaje private. Mulțumesc.

De când mi-a încolțit această idee în minte, am început să caut familii de români stabilite în lumea largă. De ce? Ca să îi întreb cum le merge. Să îi întreb multe alte lucruri, pe care le veți afla pe durata acestui ”serial”. Am vrut să merg direct la sursă, înainte de a alege spre ce lume civilizată să fugim. Dacă mai aveți întrebări, vă rog să le lăsați la finalul articolului. Sau în privat, dacă sunteți mai timizi. Pro sau contra (într-un limbaj decent, firește).

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

3 Comments

  1. Vara-mea sta in Berlin, are si un bebe de cateva luni si pot sa spun ca este mult mai fericita. Ea a plecat cu jobul, avea totul aranjat, castiga bine si banuiesc ca si sotul ei la fel. Nu le era rau nici aici, a profitat de o oportunitate de cariera. Oricum, ii e bine.

  2. @Loredana: mulțumesc foarte mult. Da, îmi doresc un ”serial” foarte util, pentru cei care vor să plece și au nevoie de informații. Dacă știi familii de români stabilite afară, dispuse să contribuie, să răspundă întrebărilor mele și să ofere ”detalii… detaliate”, așa cum a făcut Tomata, te rog, dă-mi de veste. Merci.

  3. Am citit cu mare interes articolul. L-am gasit foarte interesant si util, extrem de util. Felicitari ambelor fete!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: