Eu nu îmi amintesc de primul meu ursuleț de pluș din copilărie. Poate și pentru că am fost mai băiețoaică și am preferat mașinuțele și indienii aceia din plastic.
Însă, primul ursuleț de pluș de care îmi amintesc l-am primit, hăt, mai târziu, în adolescență. Firește, de la un iubit. Îl chema ”Fondanta”. Pe urs, nu pe iubit 😛 Asta pentru că era roz, ca o bomboană fondantă. Cine a mai văzut urși roz? Ce să zic, eram (și încă mai sunt) pretențioasă. Bietul băiat, a vrut să facă un gest frumos, iar eu i-am dat cu Fondanta în cap. Doamne, cât de răutăcioasă am fost cu el!
Apoi, mulți ani mai târziu, l-am primit pe ”Untișor”. Mă rog, după haine și fundița din dreptul urechii, părea a fi fetiță. Dar mie mi-a plăcut numele de Untișor, pe care i l-am dat după culoarea lui. Era un urs polar. L-am primit de la bărbatul pe care l-am ”păcălit” să mă ia de nevastă. Mă rog, ursul mi l-a dat înainte să ”îl leg”. Nu știa ce îl va aștepta.
Apoi, în casa noastră și-a făcut apariția Kyra, pisica. Untișor a fost al ei.
Dar nu pentru mult timp, căci a venit pe lume Alexia, iar Untișor a fost DOAR al ei. Pe post de pernă, de pătură, de saltea, de jucărie.
Îmi amintesc și acum, cu nostalgie, cum ghemul meu de copil privea cu mare curiozitate ochii lui Untișor. Cum încerca să tragă de ei, cum îl pupa și îl îmbrățișa. Ne-am distrat cu el… până a început să se dezmembreze, iar cusăturile nu au mai putut să-l salveze.
Acum vreo 3-4 ani, în casa noastră a intrat ”Ursul fără nume”. Unul vechi, ponosit și descusut mai pe la toate ”încheieturile”. Dar Alexiei i-a plăcut. De ce? Pentru că era de la Mamaie Mona, pentru că el avea o poveste. A fost al ei, mamaie a dormit cu el, iar Alexia voia o bucată din mamaie și acasă la noi. Așa că i l-a confiscat.
L-am ”resuscitat”, iar acum ”Ursul fără nume” face parte din arsenalul de jucării de suflet ale Alexiei. Nu știu cât aspectul sau calitatea materialului a contat, cât mai ales povestea din jurul lui și faptul că era de la mamaie, pe care o vede destul de rar.
Zilele trecute am trecut pe lângă o vitrină pliiiiină cu ursuleți de pluș, iar copilul din mine m-a făcut să mă opresc în fața ei și să îi admir. Oare câte ore le-a luat să facă un perete numai și numai din ursuleți? Apoi, mi-am căutat prin amintiri ursuleții mei din pluș.
Ce vreau să spun cu toate astea? Că ursulețul de pluș, indiferent de cum arată, este de neprețuit atunci când el are și o poveste. Până și numele pe care alegem să îl dăm jucăriilor are și el o poveste.
Iar ca încheiere, vreau să aflu care e povestea ursuleților voștri de pluș. Sau cei ai copiilor voștri. Cum ați ales numele primului ursuleț de pluș? Iată, aici, câteva nume. Poate vă inspiră vreunul 😉
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
Noi avem mulți urși de plus care dorm și cu noi în pat. Îi avem de Usu Nani, Usu Ab (Ursul Alb), Maronel, Pufi. Usu Ab este o aratare mare, de 1 m. Mai este si Usu Gaben, dar p-asta am zis ca nu-l primim in pat pentru ca are 1,5 m si si-asa de-abia dormim cu ceilalti pufosi. Numele le-au dat copiii, cum le-a venit. Mai sunt si altii nebotezati, care nu le-au intrat la inima si mai sunt si altii care au luat calea copiilor fara ursuleti.
De al meu nu îmi amintesc, însă de al copilei da. Un Martinică micuț, luat de B de la un magazin de hainuțe și jucării. Însă cel mai de succes a fost un ursuleț deghizat în iepuraș (cu glugă de iepure), o jucărie de somn adusă de niște prieteni foarte buni. Abu e cel mai mare succes, a trebuit să discut cu producătorul să mă anunțe când mai scoate o serie ca să cumpăr și verișorii (căci a mea a spus că ceilalți nu sunt Abu, deși au aceeași culoare, aceeași textură). Abu e unic și inconfundabil pentru ea (eu îi confund într-un mare fel:))
Eu imi aduc aminte de primul ursulet de plus de cand eram in clasa a noua. Da, cam tarziu. Si il chema Mamoru, ca pe Mascatul in Frac din Sailor Moon :))
Eu urs n-am avut, insa am avut o papusa zburlita si cam uratica daca ma intrbi acum ☺
O chema Marika (in ungureste) si inainte sa spun chiar mama, i-am rostit numele. Imi pare rau ca ai mei n-au pastrat-o.
Insa un urs are fiica-mea acum. Il cheama Boris 😀
Ha, ce tare, eu am scris chiar zilele astea un articol despre primul meu ursulet albastru. Pe scurt, l-am luat de la o piata second hand, i-am facut botez, l-am iubit tare mult chiar daca am uitat cum il cheama. Si am mai avut o iubire -Purcica, o purcica roz, cum altfel.
Pe lung, poti sa vezi aici ce am scris, e cu intorsatura:
https://nataliadabija.ro/de-la-iubire-la-despartire-o-poveste-despre-jucariile-mele-din-copilarie/