Am uitat să vă spun la postatea “Trusa derăceală”, că, pe lângă arsenalul medicamentos folosit pentru Alexia (în vârstă de 21 de luni), mai fac ceva pentru a alunga răceala copilului… Deh, aşa e la bătrâneţe, te lasă memoria, te lasă vederea… şi câte şi mai câte 😉
Aşadar, pe lângă cele scrise acolo, mai folosesc picături de ulei esenţial de pin sau de echinaceea pe care îl torn într-un recipient cu apă agăţat de calorifer (vezi foto). Mie, personal, mi s-a părut că pinul a fost mai eficient în desfundarea năsucului peste noapte decât echinaceea. În prima seară am pus vreo 15 picături cred, pentru că aşa scria pe prospect. Parfumul a fost atât de puternic, că a trebuit să schimb apa, apoi, la 2 seri, turnam maximum 10 picături de ulei de pin în acel recipient plin cu apă.
Nu te sfatuiesc sa folosesti uleiuri esentiale mai ales de conifere, copiii sunt sensibili si acestea produc alergii, oricum ele difuzeaza in aer peste noapte si copilul le respira…de fapt pe majoritatea produselor cu astfel de ingrediente scrie ca nu sunt pentru copii mici, nu sunt nici macar pentru adultii cu alergii! Cea mai eficienta este apa de mare simpla (farmacista o sa iti spuna ca nici combinatia cu echinaceea nu e indicata) pe care o folosesti pentru nasuc ca sa i-l cureti. Stiu ca toti parintii tind sa considere produsele naturale ca fiind automat sanatoase pentru copii dar nu e chiar asa. As zice totusi sa va feriti de uleiurile esentiale, indiferent ca sunt in picaturi de nas, sapun, gel de dus sau mai stiu ce…
Lili, merci pentru informaţii. Mă voi informa să văd ce şi cum. Cât despre echinaceea, chiar de la farmacie mi-a spus o tanti că e ok, atâta timp cât nu exagerez.
Vreau si eu ulei de pin? Cum se cheama produsul si in ce lant de farmacii este de gasit… noi stam doar cu apa pe calorifer… apa plata…
L-am luat de la plafar şi e produs de Hofigal. Costă 10 lei
unde gasim ulei de pin? Multumesc frumos.
uite un link: http://www.naturaplant.ro/produse/1081/Ulei_de_pin_(Hofigal)