V-am spus că am un stilist personal. Aici am povestit totul. Ei bine, sunt foarte foarte încântată de stilista mea personală pentru că este un adevărat profesionist care nu-şi lasă clientele să-şi neglijeze părul şi le cheamă la salon destul de des. Cel puţin aşa face cu mine. Nu există weekend în care să nu îmi umble la păr, ba că îmi face moto (=moaţe), ba îl piaptănă, ori, pur şi simplu, îmi face masaj. Iar dacă în cursul săptămânii ajung acasă mai devreme de ora 21, atunci stilista mea personală se ocupă de părul meu şi în cursul săptămânii. Azi dimineaţă, de exemplu, am avut parte de un răsfăţ suprem. O jumătate de oră efectiv nu mi-a dat voie să cobor din pat pe motiv că avea trabă cu părul meu… Cu această ocazie, am asistat şi la naşterea unui nou extra-mega-hit care cu siguranţă îi va lua caimacul pieselui lui Connect-R, “Eu vara nu dorm“, care a înnebunit o Românie întreagă. Ei bine, da, stilista mea este şi o cântăreaţă extrem de talentată, iar pesa ei se numeşte “Moto-moto, Kali-kali” şi mă bucur că am avut ocazia să o ascult în premieră. E chiar DE-MEN-ŢI-A-LĂ!!! Acum sunt în tratative cu megastarul în devenire să îmi acorde un interviu în exclusivitate şi sper din toată inima să îmi mai dea exclusivităţi şi după ce va lansa hit după hit. Sper să nu uite că sunt fanul ei no1!
vream filmare!! 🙂
Da, fie o învăţ pe Kyra să filmeze, fie îmi montez camere de filmat în casă şi fac apoi montaj. Căci se rupe vraja şi îi piere maimuţei cheful dacă mă ridic să iau aparatul fix când pe ea o chinuie talentul. Am încercat acum vreo 30 de min să fac aşa şi nu a mai vrut să mă coafeze că m-am ridicat 🙁
fetele au pasiunea asta, al meu baiat admira cateodata clamele mele si incearca sa mi le prinda cum crede el ca e mai frumos, asta cand nu incearca sa-si prinda el motul…i-am explicat ca baietii n-au treaba cu coafurile dar nu prea a fost de-acord cu mine!
Ai un stilist în casă şi tu nu-l laşi să se manifeste? :))
Buna Cristina,
Poti sa-mi spui te rog dc te pot contacta pe o adresa personala de mai, eventual un nr de tel?
Mersi mult.