Camera Deputaților a respins, marți, 19 septembrie 2017, propunerea legislativă privind majorarea la 200 lei a alocației pentru copii. Acesta este titlul unei știri pe care o tot disec de câteva zile-ncoace. S-a mai încercat mărirea alocației. Și s-a mărit. Dela 42, la 84 de lei. De data aceasta, explicația Ministrului Muncii m-a lăsat… mută… șocată… scârbită!
“S-a respins proiectul, pentru că noi avem altceva în programul de guvernare, și o să vedeți ce pregătim. Vedeți programul de guvernare”, a răspuns ”distinsa dUamnă” Lia Olguța Vasilescu, ”ministresa” Muncii.
Am impresia că trăiesc într-un coșmar ce nu se mai termină. Am impresia că guvernanții ăștia, indiferent de culoarea lor politică, nu gândesc mai departe de azi. Azi, ziua în care în conturile lor trebuie să intre cât mai mulți bani. La naiba cu restul populației! La ce bun să să gândească la viitor, când ei trăiesc acum. După ei, potopul. Ei să își umfle conturile! Ei și neamul lor. Prostimea să rămână prostime. Iar pentru asta trebuie date niște legi prin care ei să se asigure că vor îndobitoci populația!
Poate, doamnelor și domnilor făcători de legi bune pentru voi, strâmbe pentru noi, vă gândiți ca, pe viitor, să faceți ceva în privința alocației. Asta, dacă nu vi se pare mult să se dea o alocație pentru copii de 84 de lei pe lună, cât e în prezent.
Din păcate, copiii de azi nu au drept de vot, deci, la ce bun să le asigurați ceva? Chiar așa, dacă nu votează ACUM, nu contează. Așa că, mai bine luați-le orice drept, nu? Vouă să vă meargă bine. Vouă și neamului vostru.
200 de lei ăia ar fi reprezentat un colac de salvare pentru mulți părinți (cei de bună credință). Din ei ar fi putut lua un minimum de rechizite, să zicem, pentru a-și trimite copiii la școală. Ah, ba nu, că învățământul e gratuit în România. Gratuit, pe hârtie. Că, în fapt, dai o căruță de bani pentru ”mărunțișuri” precum caiete, cărți, haine, încălțăminte, penar, creioane, stilou, coli și alte materiale de tot felul. Da, coli, pentru că profesorii au nevoie de coli deoarece nu li se pun la dispoziție. De cartușe pentru imprimantă, de cretă, ș.a.m.d. Profesorii au nevoie de multe altele pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime. Și, cum ele nu sunt asigurate ”de Stat”, le aduc părinții.
Pentru că noi, părinții, ce să vezi?, ne dorim ca ai noștri copii să învețe. Să aibă carte. Să le fie bine. Mai bine decât ne este nouă. Și nu toți ne permitem să ne trimitem copiii la școli particulare, sau peste hotare, ci optăm pentru învățământul de stat, care e gratuit doar cu titlul.
La ce bun să se preocupe ei, guvernanții lui pește, de viitor? De ce să se uite mai departe de propriul buzunar? Ei se plâng că au salariile mici, că lucrează sub stres, în condiții vitrege… Pe bune? Ia să trăiască ei cu un salariu minim pe economie! Ia să își trimită ei copiii la școală cu 84 de lei pe lună, cât este alocația pentru copii în prezent. Nici măcar nu cred că știu ce pot face cu 84 de lei, pentru că ei calculează de la mii de lei în sus. Pe zi. Pentru ei. Nici nu cred că ei știu că există sume sub 1000 de lei. Atunci când vine vorba de cheltuielile lor.
Și, uite așa, încă o dată, îmi vine un așa dor de ducă. De fugă! Din țara asta, unde nu văd un viitor liniștit pentru copilul meu. Pentru mine, ca pensionară…
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
