Ultima zi de creşă

A fost ieri. A fost cam sec. Am venit, am preluat copilul, dosarul ei şi gata. Ah, şi am cerut oliţa înapoi, pentru că avem nevoie de una şi la mamaie. Mă aşteptam la o serbare de ”La revevere”, ceva-ceva. Bănuiesc că totul a fost sec şi pentru că despărţirea s-a produs pe tura ”pitei”. Nu am fost întrebată dacă fii-mea mai are ceva de recuperat de-acolo. Posibil să mai fi rămas jucării de-ale Alexiei. Dar nu-i bai, ştiu că ele vor fi folosite de alţi copii, iar Alexia nu a plâns după ceva anume. Dar sunt convinsă că va plânge după cineva anume: Muki, ”sora ei”, Bianca-bruneta, o altă parteneră de-a ei de joacă, doamna Dana, cea care o răsfăţa la greu şi despre care fii-mea îmi vorbeşte într-una. De altfel, în weekenduri, când noi o certam pentru boacănele ei, imediat ne arunca replica ”Veau a cheşă, veau a Dana!”. Na poftim educaţie! Ah, şi când se joacă şi împarte lucruri, spune ceva de genul: ”Una pentru Muki, una pentru maii, pentru taii şi pentru Dana”. Mami şi tati să mai aştepte 🙁 Cam atât o leagă pe Alexia mea de creşă.

544817_456419777730381_1631708057_n
Alexia şi Muki, de nedespărţit… până la terminarea creşei

Ah, şi primele cuvinte urâte. ”Pită”, pe care fii-mea şi acum insistă că l-a auzit din partea uneia dintre educatoare infirmiere (directoarea m-a sunat după postarea aceasta şi mi-a atras atenţia să nu le mai spune educatoare, pentru că ele sunt infirimiere). Şi tot la capitolul cuvinte urâte figurează expresia trimiterii la originile materne. Are rost să o reproduc aici? Pe asta, bănuiesc, a auzit-o de la un bunic slobod la gură, care îi tot spunea aşa micuţei lui nepoate, care nu-i dădea ascultare când venea să o ia acasă.

Trăgând linie, totuşi, dusul Alexiei la creşă  a fost de bun augur. E mai dezgheţată, a învăţat acolo cântecele, cuvinte noi, a învăţat să distingă formele geometrice, s-a împrietenit cu oliţa, a învăţat să împartă lucrurile – ce-i drept, nu cu toţi copii şi nu întotdeauna. Depinde de toanele ei. Dar sunt mulţumită că a început să dea din lucrurile ei şi altora. Pe-afară, de exemplu, dă din lucruri. Înainte să ne apropiem de grupul ei de prieteni mereu mă întreabă: ”Mami, trebuie să dau şi la copii jucăriile mele, da? E bine?”. Şi le dă. Chiar şi copiilor străini. Dar, repet, depinde de  toanele ei şi de cât de amabil/agresiv e copilul celălalt. În schimb, nu a scăpat de un lucru: nu-i place să i se ia jucăria din mână. Dar cui îi place? Ah, şi mai are ceva ce nu a schimbat creşa: când vrea să se retragă în colţul ei de joacă, în lumea ei, e vai şi-amar de cel care vine să o deranjeze. În fond, toţi simţim nevoia să avem intimitatea noastră, nu?

Ce m-a dezamăgit?

–         Că am simţit/văzut diferenţa între cum erau trataţi copiii celor ”atenţi” şi cum era tratată fii-mea. Era singura pe care o luam murdară de mâncare uscată la gură/nas… pe faţă
–         Că atunci când se întâmpla să îi curgă nasul, o luam seara cu mucii uscaţi, scorojiţi pe faţă. Am mai văzut alţi copii răciţi în grupă, dar Alexia era singura care era murdară la nas când era ora de plecare. Se vedea de la o poştă că nu erau muci proaspeţi, aşa că scuza ”acum i-a curs nasul” n-avea cum să mă convingă
–         Că a fost foarte răsfăţată şi că a fost lăsată să creadă că i se cuvine totul şi că poate obţine orice vrea dacă se pune pe plâns&urlat. Ba chiar am asistat la o scenă în care un copil avea o jucărie în mână, fii-mea a vrut-o, iar una dintre infirmiere s-a dus să o ia din mâna acelui copil să i-o dea Alexiei, care începuse să ţipe. Am insitat la momentul acela să nu mai repete astfel de gesturi, pentru că nu aşa vreau să o învăţ pe Alexia să se poarte. Le-am rugat chiar pe toate cele patru doamne să fie mai severe cu ea, că e prea răsfăţată, să îi explice că dacă un copil nu vrea să îi dea o jucărie cu care se joacă, fie să îşi ia Alexia o alta, să aştepte până nu se mai joacă acel copil  cu jucăria respectivă, sau să încerce să se joace împreună cu acel copil şi jucăria care a dus la scandal. Mi s-a spus că ele preferă să o mulţumească pe Alexia pentru că, dacă plânge ea, încep şi ceilalţi să plângă după ea
–         Nu mi-a plăcut atitudinea unei infirmiere de la o altă grupă, nu a Alexiei. De Sărbători, având în vedere că au venit mult mai puţini copii ca de obicei, s-au făcut două grupe în care au fost împărţiţi toţi picii din creşă care nu au plecat în vacanţă. Când tati a dus-o pe Alexia, infirmiera cu pricina a făcut o faţă de parcă ar fi văzut moartea: ”Aoleu, asta e aia care plânge mult!” Nu ştiu cum de a putut Tibi să fie atât de calm la o aşa replică!

Oricum, trăgând linie, creşa a fost un bun antrenament pentru grădi, un moment de respiro pentru noi, părinţii, o soluţie salvatoare pentru momentul revenirii mele la job.

Nu vreau să trageţi concluzii pripite. Prin această postare nu vreau să spun că la creşă totul a fost negru, căci nu a fost aşa. Au fost şi bune şi rele. Spre deosebire de poveştile pe care le-am auzit de la alte mame, de la alte creşe, noi chiar am fost un caz fericit! Cert e un lucru: nu poate fi numai lapte şi miere. În orice lucru bun, e şi un lucru rău. Yin şi Yang.
Şi, ca un soi de remember, aşa a fost în primele zile la Creşa Degeţica.

4 Comments

  1. In schimb noi la grupa 5 avem numai cuvinte de lauda. Copii erau toti tratati la fel, ft ft frumos. Doamnele se purtau exemplar. Noi cu parere de rau spunem ca am terminat cresa, deoarece fetita mea isi dorea sa mai mearga, insa i-am promis ca in drumul de la gradi spre casa vom trece sa le vizitam cat de des vom putea.

  2. Noi n-am fost la cresa dar as avea cateva “povesti” asemanatoare de la gradi. Pana intr-o zi cand al meu sot s-a enervat si, in toiul unei altercatii cu o ingrijitoare, i-a sugerat asteia ca are o ruda sus-pusa in ministerul sanatatii. N-aveam pe nimeni, evident, dar stii ce bine a functionat asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close