Pe scurt, cu această concluzie m-am întors din Turcia, după trei zile în care m-am plimbat de colo-colo, conform programului stabilit de cei de la Kanal D în press trip-ul organizat cu ocazia lansării grilei de toamnă a postului. Aici v-am vorbit despre primul meu zbor cu avionul, acum, aşa cum am promis, revin cu alte imagini din Turcia. Însă mult mai multe poze găsiţi pe pagina de FB a blogului, albumul Turcia 2014
Cât am fost sus, în aer, m-am dezlipit de geam doar cât am fost deasupra mării şi m-a luat cu ameţeală. Şi cât am mâncat, eram cu un ochi pe geam, altul la mâncare, să nu dau pe mine. Iar aparatul foto, telefonul sau tableta (cu rândul) le-am chinuit la greu. Am tras cadre după cadre, nu de alta, dar la plecarea din ţară, pe zi, peisajul a fost fantastic! Sus, cerul e de un albastru cum rar am văzut de pe pământ. Mi-a plăcut cum se vedeau norişorii de deasupra, de data asta:
Prima oprire după decolarea din România a fost aeroportul din Istanbul, care pare a fi un oraş în sine. Doar aeroportul! Pe lângă briz-brizurile sclipitoare, parfumurile şi cutiile cu rahat, privirea mi-a fost furată de un aparat taaare util. Într-o lume a smartphonurilor, care se descarcă prea repede, s-au inventat aparatele de încărcat telefonul. Bagi câteva monede şi eşti din nou cu bateria full (dacă ai timp)
Aeroportul din Izmir mi s-a părut mult mai ”oau!” decât cel din Istanbul. Maaare şi cu muuultă sticlă
Ah, şi multe bagaje deteriorate, aruncate într-un colţ:
După câteva ore de zbor, ajungem la porţile Oraşului antic Efes, unde am admirat nu doar vestigiile acestuia, ci şi MULTELE mâţe care-şi făceau veacul printre/pe ruine. Mâţe am întâlnit la tot pasul, nu doar printre ruinele Efesului. Şi, cum sunt o mare iubitoare de mâţe, vă daţi seama ce mare bucurie a fost pe mine la vederea felinelor…
Seara, ne-am restras la Charisma Hotel, din Kusadasi, unde am fost întâmpinaţi de un apus superb:
Nu, nu ne-am culcat, ci am plecat la ”colindat”. Am ajuns în zona de shopping, de unde m-am întors cu o maaaare durere de cap. A fost obositor. Nu privitul, ci insistenţa vânzătorilor de a te face să iei ceva de la ei. ”Come here, madame, where are you from? Romania, Romania, reduţere la fete frumos, eu dau eftin, madame Romania ia de la mine” şi tot aşa! Cum auzeau că suntem din Românica, mai scădeau 25% din preţul afişat. Unul singur a vrut să-mi dea un rucsac din piele de la 40 la 12 euro. Dar am rezistat! 🙂 Cea mai tare reacţie a avut-o un vânzător de încălţăminte (fake-uri, fireşte) care, cum a auzit că suntem românce a zis nu Hagi, nu Ceauşescu, ci… MIHAI EMINESCU! Dap!
Mi-a plăcut îndeosebi un afiş:
şi mi-a mai plăcut un manechin… din plastic, nu în carne şi oase
Dimineaţă, de cum am făcut ochi, am dat să ies pe balcon şi am rămas mută! Păi cum, la un aşa peisaj:
Fără grai am rămas şi la Pamukkale (”castelul de bumbac”). Nu din cauza celor, cred, 50 de grade din termometre, ci datorită peisajului!
Ah, şi m-am bălăcit în apă termală. Cică nu mă vor mai durea oasele la bătrâneţe 🙂 Apa a fost taaaare caldă, iar soarele atât de orbitor, că abia puteam ţine ochii deschişi chiar şi cu ochelarii de soare pe nas. Mi-a plăcut că ne-au pus să purtăm nişte căşti în cap, să nu ne cadă părul prin apă, iar cine nu avea capul acoperit era frumos rugat să îşi pună ceva pe cap…
Pe lângă insistenţa vânzătorilor m-a mai supărat un lucru: lipsa plajei în zona hotelului. Un petec de nisip, atât.
Concluzia e una: merită să revin, să văd pe-ndelete şi să mă bucur mai mult de peisajele de vis din Turcia.
Cred si eu ca este un peisaj superb, bani sa ai sa poti colinda peste tot. Dar cum aceste bucati de plastic ne cam lipsesc, preferam sa ramanem cu vazutul peisajelor pe internet.
Maybe, another life!
Ma bucur pt vacanta ta! M+a impresionat povestea cu Eminescu. Simpatica!
Pe mine m-a şocat, sincer. Nu ştiu dacă omul a citit vreun vers de-al lui M.E., sau dacă ştia realmente cine a fost, dar e de apreciat efortul de a găsi un răspuns original, diferit de al tuturor turcilor care ştiu doar de Hagi (care e divinizat la ei)