păduchi-foto Paranix Romania

Tu cum reacționezi când auzi de păduchi?

Cuvântul păduchi îmi provoacă mâncărimi. Și amintiri neplăcute… Pediculoza (prezența păduchilor de cap) era, pe vremea mea, considerată rușinoasă. Țin minte și acum cuvintele mamei când am venit de la școală cu un bilet de la tovarășa asistentă, care o anunța că aveam păduchi. ”Ce-o să zică lumea, maică, despre noi? Că suntem niște nespălați… Că nu am grijă de voi… Te-ai umplut de păduchi!”. Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci și văd că și acum unii părinți consideră (greșit) că păduchii de cap se fac de la nespălare. Dar, mai ales, spun că e o rușine să ai așa ceva!

Am lămurit în această postare că:

-păduchii de cap nu apar din cauza igienei precare, deci pediculoza nu se instalează în funcție de mediul social

-să ai păduchi nu e o rușine

Ce zic părinții despre păduchi

Ce mi se pare mie interesant în studiul pe care l-am citat în acel text sunt atitudinea, percepția, concepțiile părinților. Aproape jumătate dintre cei chestionați spuneau că nu-și doresc ca odorul lor să fie marginalizat, ridiculizat, izolat, jignit în cazul în care acesta ar avea păduchi. Dar, totodată, un procent cam la fel de mare de părinți, spun că sunt dezgustați când aud de copii cu păduchi. Păi cum facem, dragilor?

De aici și atitudinea multora… Când copiii altora au păduchi, e ușor să îi arăți cu degetul: ”Păduchioșii! Nespălații!”. Dar când al tău vine acasă cu păduchi, tot speri să nu te arate pe tine cu degetul. Și-l cerți pe bietul copil, de parcă el ar avea vreo vină. Nu mai bine ne informăm noi? Nu mai bine încercăm să nu mai fim atât de înverșunați?

Ce zic copiii despre păduchi

Copiii se rușinează să vorbească despre păduchi cu medicul școlii, cadrele didactice sau colegii. Iar atunci când îi au, dacă părinții îi trimit așa la școală, ei nu anunță că au pediculoză. De rușine! Astfel, firește, crește riscul de a-i expune și pe ceilalți. Bine, despre părinții care își trimit copiii la școală știind că au păduchi, este o altă discuție. Una luuuungă!

Ce ar fi bine să transmitem copiilor despre păduchii de cap

Atunci când le vorbim copiilor despre păduchii de cap, îi învăţăm, de fapt, despre cum trebuie să reacţioneze atunci când au o problemă de sănătate. Ei învăţă nu doar cum să se comporte atunci când au pediculoză. Ci mai ales despre ce înseamnă prevenţia şi despre responsabilitatea pe care o au faţă de ei înşişi şi faţă de colegii lor, atunci când apare o problemă de sănătate. Este vital să le transmitem copiilor mesaje pozitive.

În primul rând, noi, adulții, trebuie să înțelegem, apoi să transmitem că pediculoza poate apărea în viaţa oricăruia dintre noi. Pediculoza nu este o problemă de igienă personală, ci, la fel ca o gripă sau viroză, ea este o afecţiune transmisibilă. Tot ce trebuie să facem noi, adulţii, este să nu le provocăm copiilor sentimente negative inutile.

Părerea psihologlui

Psihologul Cristiana Haica spune că stresul părinţilor produce efecte negative asupra copiilor. „Este clar că pediculoza generează un stres considerabil nu numai copiilor care au fost infestaţi, ci şi părinţilor. Ca în orice altă problemă, copiii învaţă cum să reacţioneze emoţional faţă de ea de la adulţi. Astfel, dacă văd repulsie, dezgust, teamă, frică sau disperare la adulţii din jurul lor, vor învăţa să reacţioneze asemănător. Reacţia adulţilor este condiţionată de propriile experienţe din copilărie faţă de această afecţiune. De aceea este important să desfăşurăm campanii de educare şi informare, astfel încât părinţii şi copiii să ştie că există metode facile de prevenţie şi tratament”.

Încă din grădiniță, ar fi bine să le spunem copiilor, într-un limbaj accesibil lor, că pediculoza este o afecțiune banală. Că păduchii de cap se transmit prin contact direct. Că nu există riscuri majore pentru sănătate. Că nu este o rușine să ai păduchi. Că nu trebuie să râzi, să îi jignești sau marginalizezi pe cei care au păduchi de cap. Că păduchii de cap nu îl fac pe ”purtător” să nu mai fie atât de minunat. Că păduchii nu îi scad valoarea unui copil.

Foarte importante sunt atitudinea și discursul unui părinte atunci când copilul vine acasă și spune despre un altul că are păduchi. Ce spunem noi, cum reacționăm noi în fața păduchilor îi influențează foarte mult pe copii. În funcție de vorbele și faptele noastre ei adoptă o atitudine sau alta. Reacția noastră (de panică sau degajare) are impact pe viață asupra copilului. Îi explicăm frumos ce e cu păduchii, atunci copilul nu se va simți rușinat. Spunem (despre el sau despre alții) că e o rușine să ai păduchi, copilul se va simți jenat și îi va trata într-un mod neplăcut pe cei care au pediculoză.

Știți vorba aia: tonul face muzica. Așa e și când vine vorba de păduchi!

Da, știu, veți spune ”Cum să-mi las copilul lângă un păduchios?”. Păi nu-l lăsăm, ca să nu se contamineze. Dar ar trebui să înțelegem noi, în primul rând, că nici atitudinea asta de a-i stigmatiza pe ”păduchioși” nu e tocmai ok. Discursul, pe scurt, poate fi acesta: ”cât are păduchi, e bine să eviți apropierea. Nu e o rușine că are, toată lumea poate avea. Când va scăpa de ei, totul va fi ca înainte”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: