Te întreb direct: te-ai gândit vreodată dacă ai putea trăi cu gândul că ai rănit pe cineva cu mașina? Sau, mai rău, că ai omorât? Și nu te gândi, te rog, că asta ție nu ți se poate întâmpla! Orice e posibil pe lumea asta.
Am devenit șofer din curiozitate. Am vrut să văd dacă, atunci când voi fi eu la volan și nu pasager, îmi voi putea învinge teama de mașinile mari care trec pe lângă autoturismul în care mă aflu. Am început școala de șoferi cu gândul că nu o voi duce la capăt. Pentru că, efectiv, tremuram de câte ori o mașină mare se apropia de automobilul în care eu eram pasageră. Teama asta am căpătat-o în copilărie, după ce mașina în care mă aflam a fost răsturnată de un excavator iar dinții cuvei, efectiv, au întrat pe sub mașină și au trecut milimetric pe lângă picioarele mele .
De când am început să conduc, m-am specializat în ”urări de bine”
Revenind la școala de șoferi, am avut parte de aventuri amuzante în timpul orelor de condus la școala de șoferi. Am avut parte de aventuri și când am dat examenul de traseu pentru obținerea permisului de conducere. Dar am descoperit două lucruri: 1. cât sunt la volan, nu-mi mai este teamă de mașinile mari și 2. chiar îmi place să conduc. Și sunt, zic eu, un șofer relaxat, răbdător, civilizat, politicos (adică injur în gând, nu cu voce tare 😉 😉 .
Șofatul e chestie serioasă, ce implică o responsabilitate uriașă din partea celui aflat la volan. Firește, nu doar în cârca lui stă toată greutatea. Ci și în a pietonilor sau, de ce nu, și a celorlați din mașină. Un cerc de responsabili, nu-i așa? Dar câți sunt conștienți de treaba asta? Se vede cu ochiul liber în trafic cât responsabili și de conștienți sunt unii șoferi și pietoni… Cert e că, de când am început să conduc, m-am specializat “urări de bine”, la câte aud de la alții. Nu sunt ipocrită, și eu folosesc unele ”felicitări”, dar mai mult în gând. Din motive de copil în mașină. Din motiv de teama ca, odată eliberat monstrul din mine, greu îl voi mai putea stăpâni. Și sunt, totuși, o doamnă, nu? Codul bunelor maniere îmi dictează să rămân o doamnă…
Ce șanse sunt să mi se întâmple mie asta?
Hai, mă, pe bune, ce șanse sunt să ți se întâmple ție așa ceva? Asta a fost una dintre întrebările pe care le-am primit când, în grupul meu de prieteni, am mărturisit cât de încântată eram că urma să particip la un curs de conducere defensivă la Academia Titi Aur. Curs despre care știam, deja, că nu are să fie doar unul teoretic, ci și practic. Curs în care urma să intru într-un simulator și să simt pe pielea mea cum e să te răstorni cu mașina, apoi ce trebuie să (nu) faci când ieși din autoturismul răsturnat. Și mai știam de încă un simulator: cel în care cursantul poate simți pe pielea sa cum e atunci când mașina pe care o conduci are un impact frontal la doar 15 km/oră.
Și totuși am mers la curs. De ce? Pentru că sunt un om responsabil și un promotor al siguranței. Am mers pentru că nu aș putea tări cu gândul că am avut ocazia să învăț ceea ce nu am învățat la școala de șoferi. Că am avut șansa să întreb diverse chestii pe niște oameni care sunt ași în ceea ce înseamnă șofat și conducere defensivă – că doar nu degeaba trainerii de aici sunt sunați pentru diverse declarații și interviuri pe teme de șofat și siguranța în trafic.
Am urmat acest curs pentru că nu am mers și nu voi merge niciodată pe premisa că mie nu mi se poate întâmpla să am vreun accident, vreun incident în trafic. Am mers pentru că sunt un om responsabil, înainte de orice. Iar ce am văzut, auzit și simțit în cele aproape 7 ore de curs m-au făcut să fiu un alt om, așa cum o prietenă dragă din online mi-a spus că se va întâmpla cu mine după. Și a avut dreptate!
Niște cifre de… groază
- În România, în anul 2018, au fost raportate 1.867 de decese cauzate de accidente rutiere, adică 5 decese pe zi.
- În ultimii 10 ani peste 8.100 de copii și-au pierdut viața în accidente rutiere, la nivel european.
- Copiii care nu călătoresc în dispozitive speciale sunt de 7 ori mai expuși riscului de a fi vătămați în accidente rutiere.
- La o viteză de 60 km/oră, corpul unui pasager din mașină cântărește la impact de 9 ori propria greutate.
- Impactul unui copil cu parbrizul în caz de accident este echivalent cu căderea de la etajul 3 al unei clădiri.
Cursul Ghidul Părintelui Responsabil la Volan are ca scop conștientizarea că viața copiilor este în mâna părinților când sunt cu toții în trafic și că orice abatere de la regulile de siguranță le poate pune viața în pericol. Ne-am dorit un curs cu un grad de conștientizare mare, de aceea poate că multe informații prezentate la curs vor șoca. Avem însă o tematică cu aplicabilitate imediată, iar alături de trainerii Academiei se află specialiști care pot răspunde la orice întrebare a cursanților – medici pediatri, polițiști etc.Obiectivul nostru este să reducem numărul de accidente în care conducătorul auto ar putea fi implicat, indiferent de culpă, a declarat Titi Aur, fost pilot de raliu și fondator al Academiei Titi Aur.
Care e treaba cu ”Ghidul părintelui responsabil la volan”?
Ei bine, așa se numește cursul despre care vă spuneam în paragrafele de mai sus. Este un curs de conducere defensivă adresată, în primul rând, părinților și viitorilor părinți. Dar, zic eu, el ar trebui urmat și de cei care nu au permis de conducere, dar circulă cu mașina alături de cel puțin un copil. De ce zic că și cei fără permis pot învăța lucruri? A explicat-o Laura mai bine pe blogul ei. Ea a mers la acest curs, deși nu are permis de conducere. Citiți cum s-au văzut lucrurile prin prisma unui pasager.
”Ghidul părintelui responsabil la volan”, inițiat de Ramona Vrabie-Aur, mămică și ea, este un curs structurat în două părți: cea teoretică și cea practică. După ce am auzit și văzut atâtea, dar, mai ales, după ce am văzut cât de groaznic e să te răstorni cu mașina, pot spune, fără a folosi cuvinte mari, că am devenit un alt șofer.
De departe, cele mai cele emoții le-am trăit în sala de simulare, unde m-am răsturnat cu mașina și am simțit pe pielea mea cum e să treci prin asta, cât de dificil e să ieși în siguranță din mașina răsturnată la 90 și, respectiv, 180 de grade. Dar și cât de greu e să scoți un copil din mașina răsturnată. Am să vă las, mai bine, să urmăriți un clip cu experiența trăită în sala de simulare, plus informațiile de rigoare din video.
Un fel de concluzie
Cum ziceam și în clip, emoțiile au fost puternice! Am tremurat minute bune după ce am ieșit din simulator. Dacă am pățit asta într-un simulator, conștientă fiind că este doar un exercițiu, nici nu vreau să-mi imaginez cum va fi dacă, Doamne ferește!, se va întâmpla în realitate! Poate dacă am fi din ce în ce mai răbdători, mai respectoși, mai responsabili în trafic, nu ar mai fi atâta haos. Știu, avem drumuri proaste, nu sunt sufciente marcaje, semnalizatoare, semafoare. Sunt multe lipsuri. Știu.
Dar mai știu că astea nu sunt motive pentru care să calci linia continuă, nu astea sunt motivele pentru care conduci în trafic lipit de mașina din față sau tai trecerea de pietoni ca și cum ai fi pe autostradă. Și știu că nu lipsurile de mai sus te fac pe tine, pietonule, să traversezi pe unde-ți trece prin cap, să nu te asiguri sau să sari din stație direct în șosea, chiar dacă ai roșu.
Pentru că am primit atât de multe informații la acest curs, mă gândesc să revin cu o altă postare în care să vă spun cu liniuță de la capăt câteva dintre chestiile pe care le-am aflat.
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Mă poți urmări și pe Facebook, Instagram, dar poți da SUBSCRIBE și canalului meu de YouTube. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele pe blog, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
