A venit iarna. Cum crezi că te-ai descurca pe temperaturile scăzute de afară fără căldură în casă? Eu am crescut așa. Am crescut în frig. Pe vremea comunismului, când puneam mâncarea la răcit pe calorifere. Când mama se chinuia să ne facă pe noi, cele două fete ale ei, să nu simțim frigul. Cum? Ne înfofolea în casă, punea pe aragaz oale cu apă, pentru ca aburul să degaje căldură, iar apa caldă din oale să o folosim pentru a ne spăla. Că apă caldă aveam cu țârâita, cu program. La cuptor, mama avea mereu 4 cărămizi. Ni le punea noaptea, sub păturile de pe pat, să ne țină cald la picioare.
Cu amintirea vremurilor sus descrise, am acceptat invitația lui Robert, un suuuuper tătic, să particip la o cauză nobilă. Una dintre cauzele pentru care el luptă cu al său vlog caritabil. Un vis frumos, nebun-ar spune unii. Un vis pe care, iată, el îl poate transforma în realitate. Cu ajutorul nostru, dar, mai ales, cu AJUTORUL VOSTRU! Căci, partea ”grea” cade pe umerii voștri. Adică aveți de urmărit clipul de mai jos, apoi să dați un share pe Facebook în care să vă invitați prietenii să-l vizioneze și să-l dea mai departe, la rândul lor.
De ce toate astea? Cu cât clipul adună vizionări, cu atât mai mari sunt șansele ca Vaillant România să monteze sisteme de încălzire și centrale termice în Centrul Social din Ilfov. Aici, Asociația Șansa Ta își desfășoară activitatea pentru peste 80 de copii care se află în grija lor.
Avem nevoie de ajutorul și implicarea VOSTRU pentru ca videoclipul de mai jos să adune cât mai multe vizualizări. Vrem să-i ajutăm pe acești copii să aibă parte de o iarnă fără probleme și numai împreună putem face lumea din jurul nostru un loc mai bun și mai frumos.
Vă las să urmăriți clipul până la capăt, apoi am să vă povestesc câte ceva.
După cum ați văzut, nu am fost singura care a acceptat invitația lui Robert de a face un bine. Practic, am ales două ore din programul meu zilnic să le dedic unui scop nobil. Poate sună popos. Așa credeam și eu despre cei care spuneau că au ales să dedice din timpul lor cauzelor caritabile. Dar, după ce am fost voluntar de câteva ori, am înțeles cu totul altfel sensul cuvintelor de mai sus. Sentimentul pe care îl ai atunci când faci un bine nu poate fi descris în cuvinte. Sau, poate, nu mă simt eu prea stăpână pe cuvinte pentru a descrie amalgamul de sentimente pe care le trăiesc atunci când fac un bine, fără să aștept ceva la schimb.
Atunci când am aflat cauza pentru care Robert luptă de această dată (nu este prima cauză a vlogului său caritabil), am acceptat imediat invitația sa. Fără să știu despre ce urmează să vorbim, fără să îmi pregătesc un discurs emoționanto-lacrimogen, mi-am luat două ore libere de la job și am pornit spre studioul unde urma să aibă loc filmarea.
Am ajuns prima. Așa sunt eu mereu, grăbită. Am urcat în studio și am descoperit un spațiu mic, intim, plăcut. Bun așa, e mai bine mai mic, așa mai scap și de emoții. Căci, da, am avut emoții cât Casa Poporului. Așa am mereu când trebuie să vorbesc în fața camerei de filmat sau în fața unui public mare. Robert, prin căldura lui, a reușit să îmi alunge o pare din emoții. Nu i-am cerut să-mi spună ce întrebări urma să îmi pună. Era mai bine așa. Totul a fost cât mai autentic. Nimic regizat.
Filmarea a fost dintr-o bucată. Fără să aud ”Motor! Acțiune! Stop!” de nenumărate ori, până se trăgea dubla potrivită.
Mi s-a spus doar că va porni camera în 3, 2, 1 și totul a început. Robert, în spatele camerelor, mă întreba, eu răspundeam. M-a plimbat prin copilărie. M-a făcut să îmi amintesc de lucrurile plăcute din perioada în care eram copil. Dar și de cele neplăcute. A fost așa, un amestec de amintiri, sentimente, stări. Ca la tenis, amintirile veneau și plecau din mintea mea cu o viteză amețitoare. Nu știam pe care să o aleg, despre care să vorbesc, pe care să o trimit înapoi în sertarul ei.
A fost o zi în care mi s-a făcut dor de copilăria mea, chiar dacă mi-am amintit și lucrurile mai puțin plăcute din acea perioadă. Cu bune, cu rele, e copilăria mea. Practic, acele întâmplări m-au făcut pe mine omul de azi. Lucrurile frumoase trebuie să fie cele care ne fac să ne întoarcem iar și iar cu gândul în acea perioadă a vieții. Amintiri frumoase, așa cum dorim să le facem și celor peste 80 de copii din Centrul Social din Ilfov.
Așadar, ce ziceți, puneți și voi umărul? De două lucruri avem nevoie de la voi: să urmăriți clipul de mai sus și să îl dați mai departe, cu un share pe Facebook.
Repet: cu cât clipul de mai sus adună multe vizionări, cu atât mai mari sunt șansele ca Vaillant România să monteze sisteme de încălzire și centrale termice în centrul din Ilfov iar copiii să nu mai stea în frig.
Vă invit să îi cunoașteți și pe cei de la Asociația Șansa Ta, creată de Gabriel Ciobotaru, un tânăr care a crescut într-un orfelinat și care se ocupă acum el singur de soarta altor copii din familii defavorizate. I-a adunat într-un centru social pentru copii, realizat cu sprijinul unui om de afaceri din Germania.
Ce fain a fost! Mi se pare ca ai fost foarte relaxata si naturala! A fost interesant sa citesc despre cum te-ai simtit la filmari! Dau share mai departe!
@Natalia: Mulțumesc frumos, da, ma-m mai relaxat odată ce am început să vorbesc depsre copilărie, dar inima mea bătea ca nebna 😉
Urmaresc si apreciez aceasta campanie! Ma bucur sa vad atatia oameni care s-au unit pentru ceva necesar <3
Foarte interesant articolul, multumesc