Tanti Prezentatoarea mi-a dat cea mai grea misiune, acum ceva vreme. Să spun în câteva cuvinte ce înseamnă Zurli pentru noi, ce efect a avut Zurli asupra noastră. E grea misiunea pentru că nu-mi ajung câteva cuvinte să vorbesc despre asta, e grea pentru că nu găsesc cuvintele care să redea fidel cum mă simt când mă gândesc și când merg la evenimentele marca Gașca Zurli. Iubire, nebunie, fericire pură, energie, puritate, terapie. Iată, câteva cuvinte, insufciente însă.
Povestea noastră cu Zurli începe în vara lui 2013, când Alexia i-a văzut prima oară la TV. Avea Aproape 3 ani. Apoi, în ianuarie 2014, am mers la primul lor spectacol. Live, în fața scenei, efectul a fost altul. Atât asupra copilului meu timid din cale afară, dar și asupra mea. “Răbdare să ai şi să nu forţezi copilul”, a fost sfatul pe care mi l-a dat Tanti Prezentatoarea la prima ei întâlnire cu Alexia mea cea timidă. Și a avut gura aurită! Până în vară, fata mea deja se simțea de-a casei. Nu vorbea chiar cu toată lumea, dar nici nu mai era speriată ca de bombe. Iar acum le povestește copiilor și adulților despre spectacolele Zurli la care mergem, știe cântecele din repertoriul zurliu și coregrafia la fel.
Dar nu vreau să trec mai departe fără să redau primele mele impresii scrise pe blogulmamei.ro după primul spectacol Zurli la care am fost: ”M-am întors în lumea copilăriei şi m-am simţit suuuuper-suuuuper-suuuper! A fost acea gură de oxigen de care aveam nevoie, a fost ruperea de grijile apăsătoare. Am uitat de mine, adultul, căruia capul e pe punctul să explodeze de atâtea griji. Copiii au fost absolut fantastici! Cu reacţiile lor, replicile şi energia lor molipsitoare. Am mai fost cu Alexia la spectacole de teatru, dar ce-am văzut aici a fost “pfoaaaaaaa!” Chiar dacă e prea devreme, declar sus şi tare că sunt Zurli addicted!”. Și da, am rămas de atunci Zurli addictet, #eusuntzurli.
Ce am învățat eu de la Zurli? Că trebuie să nu-mi fie teamă să fiu copil, să scot copilul din mine la lumină, să râd, să cânt, să dansez, să mă bucur de fiecare clipă, să am răbdare cu fiica mea, să am încredere în ea, să îmi las copilul să facă lucrurile în ritmul său.
Ce a învățat Alexia de la Zurli? Să cânte, să strângă lucrurile (asta ca urmare a spectacolului ”Întâmplări din lumea poveștilor”), să nu mai refuze să se spele pe dinți (după ”Zâna măseluță și Domnul Carie”), să le dea copiilor nevoiași din ce îi prisosește (”Uite, vine Moș Crăciun”). Din ”Tura Vura își schimbă părul, dar năravul ba”, a mea Alexie a afat că face bine că se spală pe mâini, pe cap, pe faţă şi că se piaptănă. Altfel, ar fi urâtă ca Tura Vura. Ah, şi că Tura Vura nu merge la grădi pentru că e murdară, că are “mişelie” (=mizerie).
Și, ca să închei, că m-am întins mult, fiecare întâlnire cu Gașca, pentru mine, e ca o terapie. ”Terapia Zurli”, căci la spectacolele lor găseşti fericire în stare pură, nesimulată. Oamenii ăştia de la Zurli mă fac să lăcrimez aproape de fiecare dată. Lăcrimez de fericire că îmi văd copilul fericit, că o văd pe Alexia cum trăieşte la intensitate maximă fiecare secundă din spectacol, cum râde, cum se bucură, cum ridică timid mâna, la indicaţiile Mirelei, cum se ascunde atunci când se simte cu musca pe căciulă sau când apare Tura Vura.
