La câteva zile după ce s-au împlinit fix trei ani de la primul ”Te iubesc” pe care fii-mea mi l-a adresat, Alexia ”recidivează”. De data aceasta, nu doar că îmi transmite acest lucru prin viu grai, ci îl și scrie 🙂
Eu, morocănoasă, ciufută, pusă pe harță, trebăluiam prin casă, iar fii-mea, ca de obicei: cânta, țipa, dansa, țopăia. S-a oprit pentru câteva clipe, s-a uitat la mine cum scoteam flăcări pe nas, pe urechi, pe gură, apoi și-a luat telefonul (da, are un mobil, fără cartelă, cu care se joacă).
- Mami, te iubesc!
- Și eu, dragostea mea!
- Cum e pe litere?
- Ce?
- Te iubesc
- Și eu te iubesc
- Nuuuuu! Cum e pe litere?
- Ceeee?
- Te iu-besc!
- Vrei să îți spun literele de la ”Te iubesc”?
- Daaaa!
- t e i u b e s c
Apoi liniște. O aud cum silabisește, apoi vine și îmi arată ecranul telefonului
Ooof, Doamne, copilul meu! Cum știe draga de ea să mă scoată din stările mele de nervozitate! Nu i-a ieșit ei prea bine litera ”T”, dar ce mai contează? Mă iubește!
One Comment