La câteva zile după ce s-au împlinit fix trei ani de la primul ”Te iubesc” pe care fii-mea mi l-a adresat, Alexia ”recidivează”. De data aceasta, nu doar că îmi transmite acest lucru prin viu grai, ci îl și scrie 🙂
Eu, morocănoasă, ciufută, pusă pe harță, trebăluiam prin casă, iar fii-mea, ca de obicei: cânta, țipa, dansa, țopăia. S-a oprit pentru câteva clipe, s-a uitat la mine cum scoteam flăcări pe nas, pe urechi, pe gură, apoi și-a luat telefonul (da, are un mobil, fără cartelă, cu care se joacă).
-Mami, te iubesc!
-Și eu, dragostea mea!
-Cum e pe litere?
-Ce?
-Te iubesc
-Și eu te iubesc
-Nuuuuu! Cum e pe litere?
-Ceeee?
-Te iu-besc!
-Vrei să îți spun literele de la ”Te iubesc”?
-Daaaa!
-t e i u b e s c
Apoi liniște. O aud cum silabisește, apoi vine și îmi arată ecranul telefonului
Ooof, Doamne, copilul meu! Cum știe draga de ea să mă scoată din stările mele de nervozitate! Nu i-a ieșit ei prea bine litera ”T”, dar ce mai contează? Mă iubește!
One Comment