Bullying există de când lumea și pământul, ca să zic așa. Pe vremea mea (maică), adulții numeau ”copilărisme” toate conflictele ce se iscau între noi, copiii. Ne certam, ne spuneam fel de fel de cuvinte, ne băteam, ne făceam tot felul de mizerii. Că, vorba bătrânilor, așa sunt copiii. Pe atunci nu se dădea importanță […]
Browsing Tag: cartoon network
Jocul în aer liber și beneficiile sale. Du copilul în parc și lasă-l să se murdărească!
Jocul în aer liber e magic. Lasă copilul să se murdărească! Lasă-l să se tăvălească prin parc, să adune frunze, să se cațere în copaci, să pună mâna pe rășină. Lasă-l să exploreze parcul, pădurea, dumbrava! Fii acolo, fii parte din descoperirile lui, din povestea și din imaginația lui!
Câștigătoarele concursului Cartoon Network
Am citit, ne-am amuzat de reacțiile pe care le-au avut copiii voștri la vederea filmulețelor cu cei trei frați blănoși, Grizz, Panda și Ursul Polar, din noul serial ”Aventurile fraților urși”, de la Cartoon Network.
Concurs cu ursuleți, by Cartoon Network
Trei urși, trei frați blănoși, Grizz, Panda și Ursul Polar pe numele lor, vor veni, de luni, la Cartoon Network. Am zis să marcăm momentul cum se cuvine: CONCURS.
Jurnal de front din „Expediția Cartoon Network” – ultimul episod
Gata! În sfârșit, ați scăpat 😉 Nu vă mai înnebunesc cu Germania, Bayrichzell, Expediția Cartoon Network, vedete, copii… Încă puțin, totuși. Doar cu niște poze, așa cum am promis. Și două filmulețe (la final). Apus de soare, fără filtre și alte efecte:
Jurnal de front din „Expediția Cartoon Network” Ep. 3
Am promis în episodul trecut niște cai nărăvași, peisaje desprinse din filmul Heidi, incantații în pădure, lame blănoase, cameraman în copac și un producător care zboară cu umbrela. De toate astea am avut parte în ultima parte a Expediției Cartoon Network. Caii nărăvași i-am întâlnit pe o pajiște. Dar nu una lină, întinsă ca-n palmă, […]
Jurnal de front din „Expediția Cartoon Network” Ep. 2
Așa cum am promis, revin cu detalii din marea aventură prin pădurile din Bayrichzell, unde am asistat la filmările primului reality show by Cartoon Network România. Am spus aici ce e cu acest show. Acum vreau să povestesc ”en detail”. Am plecat de-acasă spre Germania cu noaptea-n cap și cu inima cât un purice. De […]
Jurnal de front din expediție. Din ”Expediția Cartoon Network”. Ep.1
Am fost în expediție. În Bayrichzell, Germania. Alături de vedete de pe la noi și de niște copii grozavi, curajoși și extrem de inteligenți. Toți participă la ”Expediția Cartoon Network”, un super concurs ce va fi difuzat din primăvară la postul românesc Cartoon Network. Înainte să vă povestesc cum a fost pe ”front”, cred că […]
Alexia mea a dat un interviu… la Cartoon Network
Două premiere într-o singură zi: cu fii-mea la cinema și un interviu dat de Alexia, la cererea ei. Toate la vizionarea mini-seriei animate ”Dincolo de hotarul grădinii, ce va începe azi, luni, 6 aprilie, la Cartoon Netwok, ora 19.05. Nouă ne-a plăcut foarte tare, Alexia a urmărit pe nerăsuflate peripețiile celor doi frați, Greg și […]
”Mami, nu mai vleau la gădănisă! Nu-mi place! Sunt lăi copiii”
Asta am tot auzit din gura Alexiei în primele 4-5 luni de grădiniţă. A avut mari probleme de adaptare, ba chiar şi ceva coşmaruri asezonate cu treziri în toiul nopţii în urlete şi lacrimi şiroaie. ”Nu vol să se joace cu mine”, ”Îmi spun bebe plângăcios”, ”mă bat”, ”nu îmi dau jucălii” – erau doar […]
Cifre de speriat despre copii agresați… (#fiiprietenos)
Ca să vedeți cât de serioasă este problema bullyingului (fenomen despre care am mai scris și aici) iată câteva cifre oficiale, conform informațiilor furnizate de către cei de la Telefonul copilului: – Între 2011 – 2013, Asociația „Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2.900 de apeluri de la copii care au dorit să vorbească despre bullying, […]
Alo? Telefonul copilului? Ştiţi, m-a… m-a… bă…tuuut (#fiiprietenos)
Peste 2900 de copii au sunat la numărul 116111 şi au spus că au fost agresaţi, că au fost victime ale ”bullying”-ului. Discriminare, bullying, agresare… toate sunt aceeaşi ciorbă, una care ne frige pe atât de mulți, de la cel mai mic (copilul de grădiniță), până la cel mai mare! Ne lovim acest fenomen, din […]