240 de bloggeri admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Eu zic că e foarte bine, având în vedere că, la ediţia precedentă, s-au implicat 150 de bloggeri.
Cu cât mai mulţi bloggeri, cu atât mai mulţi copaci plantaţi. Bine, copacii vor fi în număr mare doar dacă voi, cititorii de bloguri, vă adunaţi în număr cât mai mare şi lăsaţi comentarii la postările noastre din cadrul acestei campanii. Mai pe româneşte, noi, cei 240, citim una-două cărţi de la Editura All, apoi scriem recenzii pe blog. Aici interveniţi voi, care trebuie să lăsaţi cât mai multe comentarii referitoare la recenziile noastre. Noi vom primi câte un copac pentru fiecare 15 comentarii de la autori diferiţi la recenzia publicată pe blog.
Apoi, o echipă a Grupului Editorial ALL va planta copaci într-un loc ales de ROMSILVA.
“Numărul mare de participanţi şi entuziasmul lor ne demonstrează că oamenii sunt dispuşi să investească timp şi energie în proiecte care să sprijine comunitatea, şi că astfel de iniţiative ar trebui să vină mai des din partea companiilor. Le mulţumim tuturor celor care s-au alăturat campaniei vALLuntar şi tuturor celor care o promovează pe canalele media şi social media. Sperăm să plantăm peste 500 de copaci!”, a declarat Mario De Mezzo, CEO Grupul Editorial ALL.
Cele mai cerute cărţi din campanie sunt cele din colecţia Strada Ficţiunii (Ed. ALLFA). Pe primele trei locuri în preferinţele bloggerilor se află „Fata de hârtie”, de Guillaume Musso, „Cheia”, de Simion Toyne şi „P.S. Te iubesc”, de Cecilia Ahern.
la cat mai multi copacei plantati!!!!!!!!!!!!!!!