Sinceră să fiu, prefer să cred despre mine că fac parte din a doua categorie. Sună mai bine, mi se pare mai politically correct. Am ajuns la această concluzie de mai mult timp, dar m-am tot amăgit că este o concluzie eronată, că sunt eu ”bu-hu-huu”, că am eu buba la cap. Însă zilele acestea am revenit la această concluzie după o discuţie cu cineva. Pur şi simplu am vrut să ştiu cum se mai simte respectiva persoană suferindă. Răspunsul la întrebarea ”Cum sunteţi?” m-a lăsat mască. A fost ceva de genul că ar fi cazul să încetez cu grijile aiurea, că nu pot contracta de la cei din jurul ei, care au fost şi în preajma mea, presupusa ei boală. Mă rog, nu are rost să redau aici tot contextul, că treaba e destul de complicată. Cert e că m-am simţit total aiurea când, dezinteresat, am vrut să aflu cum se mai simte respectiva persoană şi familia ei. Asta pentru că am crezut că sunt nişte oameni deosebiţi, sufletişti, prietenoşi, deschişi. Mi s-a părut destul de neplăcută situaţia lor. Cum pentru oricine nu e o bucurie să zaci prin spitale, mi-am zis că n-ar strica un telefon să aflu cum se mai simte respectiva persoană. De felul meu sunt o persoană altruistă, adică una care îi ajută pe cei din jur fără vreun scop ascuns, fără să aştepte ceva în schimb. Aşa am fost învăţată acasă. Aşa m-a învăţat viaţa. Şi tot viaţa m-a învăţat cât de bine e atunci când eşti jos, atunci când eşti dărâmat, să se găsească cineva să-ţi întindă o mână de ajutor, să-ţi spun o vorbă bună sau, pur şi simplu, să vezi că ai în jur oameni cărora le pasă de tine. Cum eu sunt aşa, m-am gândit că mai sunt şi alţii ca mine. WRONG!
Întâmplarea mai sus relatată nu e prima de gen prin care am trecut. Oh, nu! De nenumărate ori mi s-a aplicat zicerea ”Facerea de bine e …. de sine”. Bine, eu am primit ”porţii” cu ţârâita, nu ca Tibi, cu găleata, când a vrut şi el să schimbe un bec la un bloc în care nu locuiam, dar unde ne făceam veacul, şi s-a ales cu o căzătură de la 5 m, o fractură deschisă tip III B (adică i s-a secţionat osul, se ”tăiete” în 2). Nu de puţine ori am făcut un bine celor din jur, prieteni mai mult sau mai puţin, şi ne-am trezit că am fost luaţi de proşti pentru mâna întinsă cuiva care îşi dorea şi avea nevoie de un spirjin. Observ că tot mai multă lume îşi vede strict de interesul prorpiu, care e impasibilă la suferinţa şi la nevoile celor din jur. Îmi e tare greu să fac pe orbul când cineva din preajma mea are nevoie de ajutor, de un umăr. Şi ajut. Şi mi-o iau. Într-un fel sau altul. Nu ştiu cum unii, care se dau prietenii tăi, atunci când îţi fac un serviciu,sau când îţi pot aduce un anumit lucru, îşi pun acolo, un comision, pentru că au adus de la ei de la serviciu un cine ştie ce pe care îl rugasei să ţi-l aducă. De nu ştiu câte ori, Tibi a zugrăvit, a pus parchet, sau a dus pe X-Y cu maşina, ori chiar a împrumutat maşina celor din jur, fără să fi cerut ceva la schimb! De nu ştiu câte ori mi-am ajutat colegii, am deschis uşi pentru ei, am făcut pe intermediarul între unii care au semnat contracte aducătoare de bani, fără să cer ceva, doar pentru că pe una dintre persoanele implicate o consideram prietenă. Am crezut de fiecare dată că e normal să faci fapte bune. Acum, constat că e normal să profiţi de pe seama celor care fac fapte bune, că e normal să te fofilezi atunci când trebuie să ajuţi pe cineva, că e normal să nu-ţi pese şi să te intereseze exclusiv binele tău.
În condiţiile astea, eu nu ştiu ce să o învăţ pe fii-mea: că e bine să fii un om bun, să îi ajuţi pe cei din jur, că ajutarea dezinteresată a semenilor te va transforma într-un om bun, iubit. Sau că, pentru a reuşi în viaţa asta, trebuie să îţi vezi strict de persoana ta, să te doară în cot de cei din jur şi să îi iei peste picior pe cei care fac bine celor din jur, să îi consideri inferiori, proşti, sau mai ştiu eu cum, să te foloseşti de ei, iar când nu-ţi mai sunt de folos, să-i abandonezi?
Asta imi aminteste de o replica din desenul animat “Barbie in Colind de Craciun”: “intr-o lume egoista, egoistii reusesc”. Si mi-am pus si eu des intrebarea: oare cum o fi mai bine?
Şi răspunsul? Am nevoie de răspunsuri, am nevoie de lămuriri, să ştiu dacă sunt eu bu-hu-hu, sau nu…
Eh, in desen raspunsul e pe dos. In viata reala, cred ca trebuie sa stim sa echilibram egoismul cu altruismul. Eu inca n-am invatat lectia asta…
Eu am exersat faza cu egoismul. Mari mustrări de coştiinţă am după!
nu tagaduiesc faptul ca oamenii sunt cam prost crescuti si in loc sa vada purtarea ta de grija fac pe cocosii-morocanosii 🙂
dar mai e ceva care-i poate determina sa se poarte asa. oamenii au nevoie sa li se spuna ca sunt iubiti si nu oricum, ci cu patima 🙂 , asa ca fac marea prostie ca atunci cand cineva le arata sa traga de persoana respectiva cat mai mult, sa o determine sa arate cat mai multa dragoste, din care sa se hraneasca ei mai multa vreme. asa ca purtarea respectiva putea sa se datoreze faptului ca de fapt ar fi vrut ca tu sa incepi sa tagaduiesti ceea ce spunea, sa aduci argumente ca e o persoana importanta, ca iti pasa si de ce, ca nu mai poti trai fara ea…
este incredibil cat de necugetati sunt unii oameni care au impresia ca sunt buricul pamantului, vor sa li se aduca osanale continuu si sa fie cat mai elogiati, uitand ca de fapt nu au facut mare lucru si ca ar putea sa se multumeasca cu putin, pentru ca sa vina apoi mai mult, pentru ca altfel pierd si acel putin.
nu stiu daca am fost coerenta 🙂
oricum, fetita ta trebuie sa invete bunatatea, indiferent de marlania celor din jur. mai bine sufera facand un lucru bun, drept, frumos, decat sa ajunga asemenea celor care te indigneaza pe tine.
Ai fost coerentă. Merci frumos!
Subscriu si eu la ultimul paragraf. Raspuns nu am gasit … inca!
Nu esti pe cale de disparitie ca mai sunt si eu pe aici (hi, hi) Spre deosebire de tine insa, eu n-am luat plasa cu oamenii pe care i-am ajutat…poate trebuie sa-ti selectezi mai atent persoanele pe care le ajuti si sa-ti dozezi un pic eforturile, trebuie sa inveti sa spui “nu”! E o intreaga filozofie aici.
Să ne mutăm într-o rezervaţie, aşa, poate, ne va fi mai bine numai noi între noi 😉 Bine, mi-am luat ţepe mari de la oameni (pe care îi credeam prieteni adevăraţi) pentru care mi-am pus pielea în băţ, pentru care am făcut imposibilul, pentru ca mai apoi ei să îmi întoarcă spatele.
E ff greu pt mine să spun nu. Dar jur că, pt binele meu, pentru psihicul şi nervii mei, voi învăţa să spun şi nu. Va fi un proces greu şi lung, dar va trebui să trec prin el pentru că, sunt convinsă, îmi va fi mai bine aşa. Am prostul obicei să mă consum, să mă frământ când cineva îmi dă peste nas că am vurt să ajut. Mă rog… Ideea e că se impune o schimbare.
Draga mea, eu merg pe ideea că indiferent de reacția celor din jur, tot bine trebuie și vreau să fac. Nu rezultatele ne fac pe noi oameni, ci ceea ce facem și ce suntem noi, în asta constă valoarea noastră! Cu toții trecem prin momente penibile când vrem să facem bine, sau îl facem și primim drept răsplată răul. Cred că important este să facem binele fără să așteptăm nimic în schimb. Mai vorbim și noi singuri câteodată după vreo întâmplare de genul, în care am făcut bine și ni s-a răspuns rău…dar cred că cel mai bine este să înveți fetița ta să fie bună, nobilă, să cultivi în ea virtuți de valoare ca adevărul, dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea…Poate pentru unele fapte nu va primi răsplată, sau va primi un răspuns negativ,dar cel puțin aceste virtuți o vor ține departe de necazuri și probleme în care s-ar băga dacă ar fi opusul lor 🙂
Frumos spus!
Stai linistita nu esti tu de vina si sincer urasc aceste natii de oamenii care sunt atat de perverse F ,de multe ori si eu am luato mai pe romaneste in freza pentru binele facut ,pentru ajutorul adus si nustiu cand si cum voi invata sa fiu mai nepasatoare pentru cei din jurul meu daca ajutu nui ese bine,daca ajuti esti luat de prost ori cum ai dao e total aiurea.mai totii isi vad de propriul interes dupa care pa si pusi .eu zic asa sa incerci din cercul tau de prieteni sa selectezi dur si la sange adevaratii prieteni pe care te poti baza si cu care poti tine o legatura stransa ,si restul la rapa cu ei nu suna , daca suna bine le vb ,pe strada la fel .eu asa am facut si vezi tu ca acum e mai bine .Fii tare si selecteaza .
Am avut mari surprize cu prietenii de-o viaţă. Aşa că acum nu ştiu pe cine să selectez… Ajutor am primit de unde nu m-am aşteptat, iar de unde eram sigură că voi primi… am primit: un mare ignore…
lumea e perversa in ziua de azi ,nici eu nu stiu cum sa mai reactionez daca sunt buna sunt luata de fraiera daca sunt rea iar nu-i bine ,oricum as fi ,tot se gaseste cate cineva sa ma judece si sa ma manance pe la spate :|cred ca trebuie sa fim mai indiferente ,dar totusi o fapta buna din cand in cand nu strica ne mai salveaza sufletul 🙂 chiar daca primim o palma il loc de multumire
Un lucru e sigur: nu poţi mulţumi pe toată lumea. Asta e!
cred ca suntem o specie pe cale de disparitie 🙁
de multe ori ma intreb si eu daca am facut bine ca i-am invatat pe cei mici sa fie darnici si altruisti cand altii profita cat pot
dar vad inocenta din ochisorii lor, bucuria cand ajuta pe cineva si imi dau seama ca e frumoasa perioada asta a copilariei lor….vor avea timp o viata sa se amarasca si sa intalneasca “grosul” de neandertalieni 😛
Dar, oare, nu ar trebui, totuşi, să le spunem că lumea nu e atât de roz? nu ar trebui să îi pregătim să înfrunte răutatea celor din jur?
o descopera fara voia lor incepand cu gradinita si continuand cu scoala
eu una incerc sa le fiu alaturi cand trec prin momente de acest gen ori cand obs aceste probleme la altii si discutam mult despre situatiile respective
fetita ta e inca mica, nu e momentul sa incepi sa discuti cu ea…sa ajunga la 4-5 ani si incet-incet…..
Ms 😉
Mda, ciudat raspuns ai primit… dar mai stiu cazuri. Cred ca suferinta si durerea lor e atat de mare incat, poate, nu isi dau seama; ori au fost respinsi de altii si se asteapta sa fie asa de fiecare data – de multe ori boala alieneaza… Ca exemplu: sora unui unchi si-a pierdut intr-un an si sotul si copilul si el, evindet, o suna din cand in cand sa vada ce mai face, o vizita, etc; asta pana intr-o zi cand i-a trantot usa in nas si i-a zis ca ce tot vine pe la ea, sa se bucure ca amaraciunea ei, ca el are copiii sanatosi si sa-si vada de viata lui. Am ramas masca…
Cat despre noi, restul, e bine sa ne invatam copiii sa fie buni. Ei sunt sansa ca lucrurile sa se schimbe in lumea asta. Am avut si eu un moment de rascruce, dar pana la urma am facut asa cum mi-a dictat constiinta. Fiecare poate fi bun sau rau, cum doreste, si poate situatii de genul asta sunt menite tocmai sa ne arate ca drumul ales de noi este cel bun.
Boala persoanei respective nu e chiar atât de cumplită, comparativ cu ce a avut de pătimit sora unchiului tău. Plus că nu pot spune că boala a alienat-o, pt că abia acum a debutat.
nu esti!! Chiar nu esti! te incalzeste? … eu cred ca e mai bine sa te pastrezi cum iti spune inima decat sa faci ceva fortat … Te pup!
😉 🙂 Ştii tu…
Daca faceti rezervatie sa-mi tineti si mie un loc ocupat! Eu mi-am propus totusi ca de acum inainte sa nu ma mai implic atat de tare emotional, efectiv .. Mi-am petrecut jumatate din luna decembrie intr-o suferinta continua, am facut pauza de sarbatori, m-am linstit numai bine sa ma mai ia o tura pe 7 ianuarie cand a fost ziua mea (de nume) de care multi din cei apropiati au uitat. Am plans iar juma de zi si apoi mi-am zis GATA zau ca nu mai pun suflet. De ajutat voi mai ajuta pentru ca asta mi-e firea, dar nu voi mai pune atat suflet ca pana acum. Pe copii ii invat sa fie buni nu cred ca inteleg ce e ala egoism. E normal sa-i invat asa, vor sti cu siguranta sa aleaga in viata, de fapt sunt diferiti de noi, ei deja stiu ce fac si ce fel de prieteni isi aleg …. si tare ma bucura ca mai sunt copii ca ei.
Faza cu ziua de nume mi-e tare cunoscută. Bonus, mi s-a întâmplat şi cu ziua de naştere la fel. Deci… Cât despre rezervaţie, te-am trecut pe listă 😉
Mă jur că am început un post decent ce începea cu “Mi-ar fi plăcut să mă fi născut într-o lume/într-un an/într-un alt secol în care”, şi apoi am înşirat elegant nişte cuvinte, dar recunosc că toate erau doar nişte eufemisme care îmbrăcau de facto o singură idee simplă “Mi-ar fi plăcut să mă fi născut într-o lume în care să nu mai fie atâţia proşti”.