Din primele luni de viaţă ale Alexiei eram ultra-mega-extra protectoare cu fii-mea (adică nu lăsam pe nimeni să se apropie de puiuţul meu firav de teamă să nu-i transmită ştiu eu ce, asta și pentru că a fost o lungă perioadă nevaccinată, din cauza lipsei vaccinurilor din maternități ), mi s-a spus în re-pe-ta-te rânduri că s-a tăiat cordonul ombilical la naştere. Dar n-aveai cu cine să te înţelegi. Eu o ţineam pe-a mea şi pace. Nimeni nu ştia mai bine ca mine (nici măcar celelalte mame din jur) ce trebuie făcut cu un pui de om! Cred că aşa se întâmplă cu majoritatea mamelor în primele luni de la naşterea celui dintâi copil. La următorii, cred, eşti mai relaxată…
Au trecut aprope 4 ani de când Alexia a apărut în viața mea şi tot nu simt că acel cordon ombilical a fost tăiat. El e acolo, chiar dacă cei din jurul meu nu-l văd. Nici nu trebuie să-l vadă careva. Eu îl simt şi asta e tot ce contează.
Legătura dintre noi, am simțit eu, a devenit mai puternică odată cu alăptarea. Dar, după trei luni, când n-am mai avut strop de lapte, în ciuda eforturilor mele disperate, am simțit că s-a rupt ceva între mine și fii-mea. Mi-am făcut infinite mustrări de conștiință. Alăptatul mă făcea să mă simt împlinită ca mamă. Am simțit nevoia să compensez. Așa am devenit overprotective. Adică opusul a ceea ce îmi ziceam eu că voi fi atunci când voi deveni mamă. Mă uit în jur și văd mame care își lasă copiii să țopăie pe scări, să alerge până udă hainele pe ei de transpirație, mame care nu mai merg cu ditamai rucsacul cu haine de schimb după ele, mame care stau relaxate pe bancă, la o discuție, și nu în fundul copilului.
Sunt dependentă de fii-mea și mă gândesc cu groază la momentul în care va dori să-și ia zborul. Mă liniștesc doar când sunt EU cu ea, când mă are pe MINE alături. Dar, când e cu ta-su, maii sau taii îmi trec prin cap mii de gânduri: ”Dacă nu-și dau seama că trebuie să o verifice, poate a transpirat și o lasă cu hainele ude pe ea, apoi va răci?”, ”Dacă nu sunt atenți și o lasă liberă, iar ea o va zbughi și se va pierde?” Dacă, dacă dacă…
De câteva zile mă tot dau cu capul de pereţi ce mama zmeilor voi face la vară, când Alexia va avea vacanță 3 luni şi eu nu voi avea cu cine să o las cât timp sunt la muncă? Concediu, clar, nu am cum să-mi iau atâta vreme, bona iese din discuție din motive financiare, la fel şi grădiniţele private. Cu maii şi taii e din ce în ce mai greu din cauza stării de sănătate a mamei mele… Nu-mi vine să-mi las puiul departe de mine… Abia m-am mai obișnuit cu gândul că o lăsam la ai mei, pe care îi înnebunesc cu telefoanele de verificare, să ştiu eu că e ok, că nu a făcut zvăpăiata vreo boacănă, că a mâncat, că a dormit, că n-au lăsat-o prea mult să doarmă, că i-au dat aia sau ailaltă, că… că… că…
Nu mă pot dezlipi de ea, iar gândul că ajung acasă și nu o găsesc acolo mă îngrozește! Cum să o duc să o las câteva zile la soacră-mea, departe de mine? Cum aș putea eu să dorm știind că ea nu mai e în dormitorul alăturat? Că nu îi mai aud pașii pe parchet la prima oră a dimineții, când vine peste mine în cameră cu brațele pline de jucării din pluș? Cum să merg eu la culcare fără să spun o poveste, fără să-i spun ei ”răgăciunea” de nani?
Cred că va fi nevoie să merg într-un centru de reeducare a părinților… Ceva trebuie să fac, că mâine poimâine vine vremea ca fii-mea să iasă la întâlniri cu băieții, să lipsească nopțile de acasă, iar eu voi înnebuni de tot cu capul de atâtea griji… Nu?
va fi infinit de greu si iti spun din experienta!!! te vor durea toate, dar asta e viata…nu-i putem tine o viata langa noi
Merci pt „încurajare“ 😉 Cred că va fi cumplit, dar ăsta e mersul firesc, va trebui să îşi ia zborul
🙂
Daca nu vrei sa o duci la bunici, vezi ca in fiecare sector sunt gradi deschise pe toata perioada verii. Se alege una si o poti duce acolo, dar nu va mai avea vacanta. La noi se anunta cam pe la inceputul lui iunie care e aleasa si se face o lista. Noi nu am dus-o pentru ca intre grupa mica si mijlocie mi s-a parut ca ii va fi greu. Si-asa d-abia se obisnuise cu colegii, cu doamnele, o alta schimbare ar fi fost prea mult pentru ea. Dar am am mai dus-o la un after school (era in incinta gradinitei si erau acolo doamnele ei de la optionalul de muzica si engleza, deci niste fete cunoscute) cateva zile pe saptamana, am combinat bunicii, cu luatul la serviciu si after-ul, dupa buget. Era cam 40 ron zi, cu engleza de 3 ori pe saptamana (si se vedea), mancare, somn si activitati interesante. Dar sa stii ca vara aia in care a stat la after fost groaznica, pentru ca practic nu a avut vacanta decat 2 saptamani cat am fost plecati in concediu. Seara nu puteam sta afara mai mult, ca trebuia sa se culce devreme, dimineata trezita cu noaptea-n cap….Asa ca bucura-te ca ai bunici unde sa o duci. Chiar daca nu e langa tine, dar se va bucura de trezit cand vrea, rasfat.
Eu te inteleg perfect pentru ca trec prin aceleasi stari…o sa facem un efort la vara sa stea cu bona pt k eu de langa mine nu o las….noi oricum nu cred ca am putea una fara cealalta.
Draga mea, permite-mi, te rog, sa-ti povestesc si eu drespre fetita unei astfel de mame. Copilul meu are in grupa la gradinita o fetita cu care se mai joaca. Dar, am observat diverse lucruri de genul: asta iarna, desi erau afara 10 grade, copilul respectiv era imbracat cu ciorapi si pantaloni matlasati. Eu ma intrebam: daca erau -10 sau -15 grade cum a fost in iernile trecute ce ar fi facut? Apoi, le-am invitat in parc si mi s-a spus ca nu vor sa mearga in parcul respectiv pt ca sunt copii raciti care tusesc si astfel se imbolnaveste si ea. Noi am mers, si nu am patit nimic.
Copilul meu este foarte vioi, foarte sociabil si iubaret. Fetita ei este mai timida, cu mai putina energie si palida de iti da senzatia unui copil bolnavicios. Este si autosugestia si amprenta parintelui asupra copilului. Ceea ce crezi despre copil, aceea se va transmite asupra lui, Conceptia ta ca se poate imbolnasi usor si ca este firav, supus oricarui risc, acesta se va transfera asupra sa si el chiar asa va incepe sa creada despre sine, devenind exact asa cum tu il vezi. Este vorba despre autosugestie…
Ti-as spune asa: “Ai grija ce semeni, pt ca aia ai sa culegi”…
Apoi, psihologic nu este bine ca vreuna dintre voi sa devina dependenta de cealalata. Va va fi la amndoua mai greu mai tarziu, plus asa o va influenta sa nu aiba o casatorie normala si automat o familie proprie fericita.
Casatoria ta cum este?
Din fericire, am şi momente de luciditate, ca să spun aşa, când mă retrag. Nu o înfofolesc foarte tare încă de mică, tocmai pt că ai mei m-au tot înfofolit şi am ajuns ca la cea mai mică adiere de vânt să tremur de frig şi să răcesc imediat. Nu vreau asta pentru fii-mea. Plus că, din fericire, l-a moştenit pe ta-su şi nu e deloc friguroasă, drept urmare nu o îmbrac gros. Dar schimburi tot îmi iau la mine, ba dacă se udă să o pot schimba, dacă îi e prea cald, să o pot schimba, sau dacă îi e frig, să adaug ceva. Fac asta cel puţin în vremuri ca acum, când ba e cald, ba e rece. Cât despre sensibilitate, din păcate, am ”experimantat” pe ea şi am zis să nu mai fiu paranoică la primul strănut sau primii muci să reacţionez, dar, din păcate, de fiecare dată s-a ajuns la forme urâţele de răceală…
La ultima întrebare îţi voi răspunde atunci când mă voi lămuri şi eu 😉
Merci frumos pentru comentariu şi te mai aştept cu mare drag
Nu confunda iubirea cu posesia, cu paranoia, cu dependenta. Orice dependenta este nociva!!!Pt binele fiecaruia si pt sanatatea psihica este bine sa pastram un echilibru in toate. Departe gandul de a judeca; cu alt scop a fost lasat comentariul.
Știi vorba aia “tonul face muzica”? Ei, comentariul ăsta este unul intr-un ton civilizat. Postarea e una mai veche, între timp, lucrurile au evoluat, cordonul ombilical a fost tăiat. Cred că in perioada de bebelușie, mai toate mamele sunt ceva mai “posesive”, eu ceva mai mult, având în vedere că au fost ceva probleme medicale la început. A fost nevoie doar să mai crească unpic copilul să îmi demonstreze că se descurcă foarte bine și singură.