Stela Popescu şi audiobook-urile Disney

Fac parte din acea categorie de oameni care îi iubesc pe actorii din generaţia de aur, care i-a văzut pe aceştia jucând. Şi, mărturisesc, sunt o norocoasă că, datorită meseriei, am avut şi ocazia să îi întâlnesc pe unii dintre aceşti mari Oameni. Cu Stela Popescu, una dintre preferatele mele, m-am întâlnit prima oară în copilărie. Aveam vreo 8-9 ani. Eram o puştoaică mucoasă, care a profitat de faptul că mama ei lucra la Sala Polivalentă din Bucureşti pentru a se putea strecura în culise, printre artişti. Aşa am ajuns şi la Stela Popescu în cabină. Aveam un pumn de mărunţiş şi tremuram ca varga. M-am dus la ”Doamna Stela”, i-am pus monedele pe masă, apoi am întins o carte poştală cu chipul ei să-mi dea autograf pe ea. N-am scos un cuvânt. Ea mă privea uimită. ”Ce vrei, copilaş?” ”Un autograf” ”Bine, şi de ce mi-ai adus banii ăştia? Nu îţi trebuie bani pentru autograf”, mi-a spus ea, caldă, uşor amuzată, apoi m-a luat în braţe. Nu mai ştiu ce cucoană îmi spusese că trebuie să dau bani ca să iau autografe de la artişti.

Următoarea mea întâlnire cu Stela Popescu a fost ca ziarist. Apoi au mai urmat altele, la evenimente, sau între patru ochi, pentru diverse interviuri.

Autor foto: Gabriel Pătruţ / Libertatea

Deşi îmi amintesc clar povestea cu autograful, nu i-am povestit-o. Până acum, când atriţa îmi împărtăşea bucuria şi emoţiile pe care le-a trăit la lansarea unei serii de audiobook-uri pentru copii. Preţ de o clipă m-am simţit din nou ca mucoasa mică de 8-9 ani, când Stela Popescu râdea cu poftă de istorioasa mea. Mi-a mărturisit că iubeşte copiii şi că se simte bine în preajma lor. Acesta fiind unul dintre motivele pentru care a acceptat să colaboreze cu Editura Litera la realizarea unei colecţii de audiobookuri cu o parte dintre poveştile Disney.

De prin februarie, când mi-a povestit de această colaborare, mi-am spus că trebuie neapărat să pun mâna pe toate audiobook-urile astea. Şi am reuşit. Asta datorită colaborării dintre ziarul Libertatea şi Editura Litera. Aşa că marţi, 2 aprilie, mi-am luat ”Cartea Junglei”, primul audiobook cu vocea Stelei Popescu, pus în vânzare împreună cu Libertatea. Le voi vâna şi pe următoarele, care vor apărea în fiecare marţi, numai cu ziarul Libertatea. Preţul: 18,99 lei. Dar, mai bine decât mine, despre aceste apariţii vă poate lămuri acest clip promoţional.

De cum am pus mâna pe carte+cd, am stat ca pe ace până am ajuns acasă. Am răsfoit cele 64 de pagini, m-am amuzat citind-o şi privind imaginile. A fost dragoste la prima vedere. Apoi, când am ajuns acasă, am scos CD-ul şi l-am ascultat. La căşti, căci restul familiei dormea la ora aceea. Preţ de aproape 15 minute, m-am simţit din nou copil. Vocea caldă, jucăuşă, plină de viaţă a Stelei Popescu m-a transpus direct în junglă. Parcă alergam alături de Mowgli, parcă mă vedeam dansând alături de maimuţe şi de Baloo. Dragul de Baloo!

Revenind în lumea reală, vreau să vă spun că merită această investiţie. Cartea arată impecabil, iar vocea Stelei Popescu are un efect magic. Nu doar asupra noastră, ci şi a copiilor. Fii-mea, de exemplu, e mută când o ascultă. Şi e mare lucru dacă cineva a reuşit să o facă să tacă!

Aşa că vă invit să fiţi pe fază marţea, să vă luaţi ziarul Libertatea cu audiobook-urile în lectura Stelei Popescu. Iată aici şi lista tuturor audiobook-urilor:

3 Comments

  1. Si eu am achizitionat primul volum. Baietelul meu nu e fanul povestilor audio inca dar merita sa fie in casa aceste carti pentru mai tarziu.

  2. Uf cum îmi faci tu mie în ciudă!!! Eu ajung tocmai peste o săptămână în România! Până atunci deja am pierdut trei cărți! :((((((((((

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close