START VOT!

Gata, s-a încheiat perioada înscrierii la concursul “Cel mai cochet prichindel” organizat de

http://www.minifashion.ro/şi

Din start vreau să vă spun că prichindeii sunt afişaţi alfabetic, în funcţie de numele de familie. Per total, 31 de poze numerotate de la 1 la 31. Aceeaşi ordine o veţi identifica şi în “tabelul” în care puteţi vota-pe care îl găsiţi imediat sub pozele prichindeilor cocheţi. Ultima zi de votare: 15 martie, inclusiv!
Până la votare (care se poate face în partea de jos a paginii, sub ultima poză participantă la concurs) şi până la vizualizarea pozelor cu prichindei, vreau să vă spun din start că, deşi regulamentul spunea cât se poate de clar să îmi trimiteţi O SINGURĂ POZĂ, am primit şi câte 2 e-mail-uri cu poze diferite ale aceluiaşi copil. Pentru că nu am vrut să descalific prichindelul, am luat în calcul doar PRIMA poză trimisă. O altă chestiune de care m-am lovit: datele de identificare. Au fost destui aceia dintre voi care nu mi-aţi trimis numele complet al copilului. Ci doar prenumele. Pentru a putea face posibilă afişarea pozelor în ordine alfabetică în funcţie de numele de familie, copiilor al căror nume de familie nu a fost precizat alături de celelalte date, le-am atribuit numele de familie al expeditorului e-mail-ului. Aşa că, dacă pe copilul vostru îl cheamă Ionescu Vasile, iar mailul a fost trimis de vecinul Popescu, atunci, ghinion, în concurs, bebelul vostru figurează ca Popescu Vasile…

Asiguraţi-vă că pritenii voştri VOTEAZĂ CUM TREBUIE. Adidcă să facă fix următorii paşi:
1.Dă un click cu mouse-ul pe numele concurentului DIN TABELUL DE SUB POZE
2. Se asigură că în dreptul numelui a apărut un V verde
3.Se deplasează cu mouse-ul până la finalul tabelului
4. Dă click pe butonul VOTE
NU SE PUNE CA FIIND VOT DACĂ:
-ai dat click pe numele concurentului şi atât
-ai selectat numele din tabelul de vot dar NU ai apăsat VOTE

-ai dat click pe poza concurentului (am observat că s-au dat ffff multe clicuri pe poze! ERONAT, nu s-a pus ca fiind vot – eu nu am cum contoriza cine a vrut să voteze dând click pe poză, cine a făcut asta doar ca să se uite la poza varianta mai mare)

Gata cu polologhia. IATĂ POZELE PARTICIPANŢILOR, afişaţi în ordine alfabetică:
1. Badea Alexandru Gigel 1an

2. Boca Delia Andreea 4 ani şi 10 luni

3. Budea Maia Alexandra 2 ani si 5 luni

4. Cantimir David Calin 1 an si 5 luni

5. Capitanu Dragos Ionut 2 ani

6. Cojocaru Maria 11 luni

7. Croitoru Petre Razvan 8 luni

8. Csosz Raul-Cristian 2 ani si 3 luni

9. Frunza Eliza 2 ani si 4 luni

10. Gheorghiţă Ana 2 ani jumate

11. Grigoras Darius Andrei 1 an

12. Iacob Rares Stefan 2 ani si 3 luni

13. Iordache Andrei Emilian, 6 luni

14. Manole Robert Gabriel 7 luni jumate

15. Matei Ariana Maria 8 luni jumate

16. Mirica Marian Vladut 1an si 11 luni

17. Nicolau Catinca 3 ani si 6 luni

18. Nita Roxana Ana-Maria 1 an si 2 luni

19. Oprisanu Alexandru Dante 2 ani si 3 luni

20. Pasulischi Yasmina Denisa 2 ani si 10 luni

21. Petrea Darius Gabriel 1 an 5 luni

22. Popa Alexandru-Daniel 3 luni

23. Popa Marius-Alexandru 2 ani

24. Proteasa Denis Costin Valentin 2 ani si 7luni

25. Severineanu Izabella -Adelina 9 luni jumate

26. Stratulat Maria Iulia 9 luni

27. Stratulat Marian Razvan 4 ani si 8 luni

28. Tamas Darius Andrei 1 an si 8 luni

29. Timiş Sebastian Andrei 8 luni jumate

30. Veresteanu Alesia-Ioana 8 luni

31. Vladescu Alessia Ioana 10 luni

NOTĂ: concurenta cu nr 25 s-a retras din concurs. Vă rog să nu-i mai acordaţi voturi pentru că acestea se vor anula. Le puteţi direcţiona, dacă doriţi, către un alt concurent. Vă mulţumesc!

53 Comments

  1. Doamne, ce dulci sunt cu totii. Cum sa te opresti sa votezi doar unul? 🙂

    1. sunt fff dulci! Poţi vota mai mulţi copii, DAR o singură dată. De exemplu, o poţi vota pe Eliza şi pe cine mai vrei tu. Dar a doua oară nu mai poţi acora voturi aceloraşi copii. Acum m-am exprimat mai clar?

  2. primul concurent a in ceput concursul de la 100 de voturi??????………tipic romanesc

      1. …si are deja 178 de voturi? are atitia prieteni si rude? sau are cineva fabrica de calculatoare si multe IP-uri la dispozitie? nu de alta, dar nu e nici frumusel si nici elegant…….ma scuzatzi, dar e parerea mea !

        p.s. nu am copii in concurs, am dat peste asta intamplator

        1. Da, pentru că am văzut că , cere voturi şi dă altele la schimb pe anumite siteuri. Sunt reţele de socializare unde se practică treaba asta: “mă votezi, te votez”. Acum depinde de cât de mulţi prieteni ai în listă. Eu, de ex, am peste 1218 de prieteni pe Facebook. Daca as trimite tuturor mesaj să mă voteze, şi doar jumătate m-ar vota, ar părea dubios, nu?

  3. Am votat si eu. Vad o lupta destul de stransa intre 2 concurenti :-). Oricum toti sunt frumosi. Ideal ar fi sa fie toti premiati.

  4. Mie mi se pare totusi aiurea ca se voteaza in fiecare zi, pana la urma devine un concurs al nervilor, cine are timp sa voteze in fiecare zi si sa-si faca prietenii sa-i voteze, castiga. O singura data era suficient, ca pana la urma, nu-ti schimbi optiunea de la o zi la alta. Si ai avut tu dreptate sa subliniezi de mai multe ori ca se voteaza tinuta, nu copilul, pentru ca pana la urma nu s-a intamplat asa deloc. Trebuia sa-mi ascult primul instinct si sa nu particip (n-am asa multi prieteni dispusi sa voteze), dar asa suntem noi parintii, niste vanitosi, vrem sa ne laudam cu odraslele noastre 🙂

    1. Laura, ai dreptate. Pe undeva ma bucur ca nu am participat, piticul meu are doar 3 luni si nicio tinuta cocheta la activ (inca). FYI, am votat nr. 9 (dupa numele de familie banuiesc ca e fetita ta). Este delicioasa in acea poza 🙂

    2. Laura, din setarile pollului nu poti vota acelasi copil de mai multe ori. Ca unii parinti duc adevarate campanii de strangere de voturi, nu-i pot obligasa nu faca asa ceva. Si da, fiecare parinte are toate motivele din lume de a se lauda cu copilul sau. Nu vreau sa iti para rauca ai acceptat sa intri in jocul meu. chiar nu-mi doresc asta! nu stiu cum sa te conving ca am pornit la acest drum cu cele mai bune intentii, si nu sa le supar pe unele dintre voi. Votarea mi s-a parut cel mai curat mod de a desemna castigatorii, si nu un juriu care poate fi acuzat de obiectivism…

  5. cristina de ce nu se pune voturile tuturor?ca am prieteni care ma voteaza si toti imi dau acelasi nr de voturi.din 30 de votanti daca se pun 15 voturi.si imi vine sa sparg laptopul

    1. Am vazut ca e o mica intarziere in afisarea rezultatelor… Dar daca prietenii tai iti voteaza de mai multe ori copilul, se ia in calcul doar un vot…

  6. Mi s-a spus că unul dintre concurenţi fraudează botul folosind un sistem de duplicare a voturilor. Dacă printre voi se află cineva care se pricepe foarte bine la programare şi mă poate ajuta să dau de cap acestei probleme, atunci îl voi descalifica fără drept de apel pe cel care “fură” din voturile altor concurenţi. Dacă acest lucru e posibil.
    Atunci când am creat acest sistem de vot, am selectat special optiunea de a nu permite votarea repetata a unui concurent de pe acelaşi IP. Am primit asigurari că acest sistem nu poate fi fraudat. Dar, pentru că vreau să vă dovedesc că sunt corectă, sunt dispusă să recurg la eliminarea celui/celor care fraudează DACĂ se dovedeşte frauda.

  7. fiecare dintre noi am vrea ca odrasla noastra sa aiba cat mai multe voturi ca sa castige.de ce sunt astfel de comentarii?dai numele concurentului despre care se zice ca fraudeaza concursul.si eu pot sa zic la primul concurent are cam multe voturi dar nu zic ca o cunosc pe maica-sa si stiu cat se chinuie pe mess ca sa strnga voturi.se roaga de toata lumea ca sa o voteze.si eu am in lista de mess 150 de oameni cu care schimb zilnic voturi la concursuri.si de mine o sa se zica la fel ca fraudez concursul daca vor aparea voturi multe.trebuia sa faci concursul cu vot unic sau validare prin email si poae nu mai erau discuti de fraudare.dar te rog zi cine o zis despre concurenti ca fraudeaza si numele concurentului care fraudeaza concursul.ca sa stim si noi cu cine concuram si sa nu murim prosti.daca si la premiul asta apar discutii oare daca era vreau premiu de valoare mare ce discutii mai ieseau.doamne cat de rea e lumea

    1. până nu se va dovedi că, într-adevăr e fraudă la mijloc, nu pot zice nimic. Şi ai dreptate la faza cu adunatul voturilor. şi asta o ştiu că şi eu, la rândul meu, am participat la câteva concursuri pe Facebook, unde a trebuit să adun voturi. La cei peste 1000 de prieteni din lista mea de FB+Messenger, îţi dai seama că am adunat ceva voturi şi asta chiar foarte repede. In cateva ore aveam deja 100 de voturi… Asta înseamnă că am pornit de la 100 doar că am avut prieteni care au votat repede?
      Pentru viitoarele concursuri fii sigură că voi găsi un alt sistem. Dar mai mult ca sigur că şi acela va stârni discuţii, pt că aşa sunt cei mai mulţi români, cârcotaşi…

  8. pozitiile 1,17,20 cu cele mai multe voturi sunt “aranjate”….vedeti voturile celorlalti candidati si trageti o concluzie…ieri cand a inceput concursul primul candidat avea deja 100 de voturi….e baiatul Angelinei Jolie sau cumva blugii si geaca sport au devenit o tinuta cocheta????

    1. 17, 20, si alte cateva pozitii sunt chiar copii dragutzi si elegantzi, dar la celelalte ce sa votezi, mamele? cum sa intre in concurs copii de 6 luni, ca nu votezi scutecele !!!!! are dreptate Marian Ionescu, nu este un concurs pt toate caciulitele de lina …. (vezi nr.1)

      succes celor care au copiii in concurs….

  9. Doamna/domnisoara Andreea, prietena dumneavoastra decat sa se “lupte” pe mess, mai bine “se lupta” sa trimita in concurs o poza conform cerintelor si nu ar mai fi existat dicutiile astea. Asa, noi astia de votam ceilalti concurenti…votam ca prostii…ca oricum nu conteaza, nu se voteaza tinuta nu? Nu stiu daca voturile sunt fraudate sau nu, dar macar concurentii de la 17 si 20 arata conform regulamentului . Nu inteleg insa cum de a acceptat organizatoarea acestui concurs astfel de poze din moment ce chiar spunea in regulament “la 4 ace”…dar ma rog…

  10. apropo, ar trebui anuntati castigatorii de acum…oricum se stiau castigatorii de la inceput…deci STOP VOT fratilor ca si asa nu mai are rost

  11. Buna seara,
    Sunt mama concurentei cu numarul 17 si cred ca am si eu un drept la replica…observ ca cineva pe nume aby ma acuza de fraudare:
    1. In primul rand incercati, cand faceti acuze atat de drastice, sa aduceti si dovezi sau macar sa puneti acolo, de ochii lumii un “poate”. Sa dai zece la fundul altuia e simplu..
    2. In noaptea cand a inceput votul am postat pe blogul meu, chiar la 12 noaptea….se poate verifica pentru ca primul comentariu este un pingback la postarea mea si scrie ora. La ora 11 dimineata aveam in jur de 30 de voturi. Nu consider ca trebuie sa ma simt eu vinovata ca am prieteni multi, doar ca pe unii ii mananca limba sa spuna ca fraudez.
    3. M-as fi multumit cu cele 50-60-70 de voturi pe care le-as fi avut in mod normal (blogul + prietenii apropiati), dar am observat ca, in cateva ore, simbolul “elegantei” a devenit caciula de lana si geaca, m-am mobilizat si am folosit si prietenii de pe facebook…so, impuscati-ma pentru asta!
    4. Din moment ce eram a doua clasata, la diferenta mare de urmatorul, mi s-a parut normal sa lupt pentru locul 1 ca doar de aceea am inscris poza.
    5. Incepand de ieri dupa-amiaza eu una nu am mai facut nici macar cea mai mica solicitare…voturile care au aparut azi sunt de la prietenii care nu au votat ieri.
    6. Daca se considera ca fraudez si exista dovezi in acest sens rog insistent sa fiu descalificata deoarece chiar nu doresc sa ma pun in calea fericirii nimanui…cu sau fara acest premiu fetita mea arata in ochii celor dragi la fel!
    Multumesc

  12. cine vrea sa schimbe voturi la concursuri si sa nu mai zica ca am voturi aranjate sa lase id-ul ca sa il dau la mine in lista de mess si sa vada cate voturi strange intr-o zi daca se tine de votat.si sa vedem atunci ce parere are despre voturile mele.

  13. Cristina, nu trebuie sa te gandesti ca te acuza cineva de ceva, departe de noi acest gand, tu chiar ai organizat acest concurs cu cele mai bune intentii. Doar ca stiu ca se poate replica IP-ul astfel incat sa se voteze la nesfarsit, asta pt cine are prieteni priceputi la calculatoare. In niciun caz nu acuz pe nimeni, doar ti-am spus cum se poate frauda. Cum se poate verifica, iarasi nu stiu.
    Si mai zicea cineva mai sus de “patru ace”, ca numai concurentele 17 si 20 ar avea tinutele corespunzatoare. Din contra, aproape toti copiii au tinute dragute, patru ace nu inseamna voaluri, satinuri si papion, drept dovada ca fetita cu nr 17 nu are asa ceva si este chiar foarte cocheta si dulce si m-as bucura sa castige – asta dintre cei cu voturi multe.

    1. Laura, total de acord cu tine. Dacă nu mă înşel, am mai zis că, cochet nu înseamnă numai papioane şi volănaşe. Cochet poţi fi şi în jeans şi o cămaşă şic…
      Nu înţeleg încrâncenarea asta a unor părinţi! În primul rând e firesc să îţi doreşo ca puiul tău să câştige, nimic de condamnat. Dar eu, una, nu m-aş simţi deloc bine dacă fata mea ar câştiga prin fraudă, furt, ănşelăciune, minciună. Ce educaţie ar primi ea dacă ar porni în viaţă cu ce e mai urât?

  14. Intotdeauna aceste concursuri isca discutii si scandaluri.Daca unele mame ar fi mai obiective nu ar mai avea loc astfel de discutii.In plus, daca as fi fost organizator nu as fi acceptat decat foto cu niste copii cu adevarat chic.In pozele astea, cu exceptia catorva restul sunt si urati si imbracati oribil pentru niste copilasi.Volane, pampoane in cap de le acopera fetisoara, multe haine nepotrivite total cu varstele lor.Lasati orgoliile si nu va mai bateti joc de copii, imbracati-i sofisticat dar in ton cu varsta lor!

  15. Mda..
    Mi se pare nedrept sa spui despre niste copii ca sunt urati! Mai ales ca, tu, ca persoana adulta (presupun) ar trebui sa realizezi faptul ca ei nu au nici o vina si gusturile nu se discuta!
    In schimb, am o intrebare pentru duduia organizatoare: daca tot ati ignorat regula pe care chiar dvs., inaintea concursului, o enuntati sus si tare (tinuta, nu copilul), acceptand in concurs poze care nu erau conforme cerintelor initiale…cum actualizati totusi voturile?
    Mi se pare ca e ceva “fishy” la mijloc, dat fiind faptul ca am dovada ca s-a votat unul din concurenti cu 24 de h in urma si voturile nu-i cresc ci raman aceleasi..

    1. Într-adevăr, nu poţi spune despre nişte copii că sunt urâţi.
      Despre actualizarea voturilor trebuie să vă spun ce NU eu o fac. Eu NU pot şterge voturi. Singurul lucru pe care îl pot face este acela de a vota şi eu O SINGURĂ DATĂ pentru UN CONCUNRENT. Voturile se actualizează singure, căci aşa e conceput programul realizat de catre cei care au făcut poll-ul.
      Din păcate eu îi NU pot obliga pe cei care votează un concurent sau altul să facă treaba asta fix în funcţie de ţinută. Când am demarat concursul, am sperat că, totuşi, oamenii vor vota NU în funcţie de relaţiile cu un concurent sau altul. Însă, după cum am văzut, mulţi votează pt că sunt rudele concurentului X, au fost rugaţi de rudele concurentului X să îl voteze, sau pt că fac schimb de voturi cu nu ştiu ce rudă de-a concurentului X. Cei care au intrat pe blogul meu până acum şi au apucat să-şi facă o părere despre mine, ştiu foarte bine că sunt o persoană onestă şi cu bun simţ care nu ar recurge la măgării sau ar avea măcar o tentativă să înşele pe cineva. În primul rând nu mi-aş permite nici măcar să mă gândesc să organizez un concurs “aranjat”. Dacă cineva mi-ar cere asta, l-aş trimite la plimbare. Nu am fost educată să mint, să fur, să înşel. Nu asta vreau să o învăţ pe fata mea, nu astfel de oameni îmi doresc în jurul meu.
      Atunci când am demarat acest concurs, în inocenţa, în prostia mea, am sperat că oamenii care vor vota vor ţine cont de ţinutele copiilor, şi nu de gradul de rudenie sau de prietenie cu rudele copiilor din joc. De aceea am şi acceptat toate pozele trimise. Până la urmă, e o chestie de gusturi şi de posibilitatea financiară a fiecăruia. Mie un lucru mi se pare cochet, altora spun că e cochet total opusul a ceea ce mi se pare mie. Dacă un părinte a trimis o anumită poză, înseamnă că asta a considerat el că înseamnă cochet. NU AM CERUT POZE CU ŢINUTE COCHETE/ELEGANTE PE GUSTUL MEU, ci pe gustul celor care le trimit.
      NIMENI nu a avut măcar UN SINGUR VOT aranjat încă dinainte de a da drumul votării, şi nici după. În cele aproape 2 ore cât am muncit pentru a realiza acest poll nu s-a adunat nici un vot, pentru că nu s-a putut vota până nu am deschis eu poll-ul. Pentru un exerciţiu, puteţi să vă faceţi cont pe WordPress, să concepeţi un poll şi veţi vedea că nu aveţi cum să-l aranjaţi dacă selectaţi, ca şi mine, opţiunea “Block repeat voters by coockie and IP by address”.

      Şi cu asta, sper, am lămurit totul. Cui îi convine şi vrea să continue, să continue, cui nu, e liber să participle la ce concursuri doreşte. Eu, una, ţin foarte mult la nervii mei, nu vreau să mai îmi bat capul să-i lămuresc pe cârcotaşi. Copilul meu are nevoie de o mamă liniştită, nu de una care se consumă şi se perpeleşte că e acuzată de nişte lucruri pe care nu le face… M-am săturat, de când a început concursul, să mă tot frământ şi să mă dau de ceasul morţii că nu ştiu ce să mai fac să conving oamenii că nu umblu cu cioara vopsită.

  16. cristinaaaaaa calm down…nu merita…e de apreciat initiativa ta…..rautatile unora nu-si au rostul…..si lasa lucrurile sa-si urmeze cursul firesc cu bune sau cu rele…..ok????eu sunt alaturi de tine

    1. Merci Laura, asta şi fac. Las lucrurile să evolueze de la sine, indiferent cui îi convine sau nu de cum evoluează ele. Mulţumesc din nou. Eşti o dulce, ca de obicei. Pup

      1. ma bucur Cristina….ideea este ca eu nu vreau sa se dea in MAMICI:).. fapt pt care sprijin MAMICA CRISTINA intrucat nu trebuie sa duca cu ea niste rautati , sau mai ales sa le transmita unui puiut de om cum e fiica ta…oricum , asa cum am spus, parintii ar trebui sa oconcursuri, jocuri cu si despre copii…e pacat….pt ca sunt implicati ceea ce avem noi mai drag….

        1. Ai vazut şi tu că la concursul acela unde am participat amandoua, Alexia era pe primul loc. Apoi a aparut un copil care a strâns in doar o zi 200 de voturi. Ce era să fac, să îi jignesc pe organizatori? Să-i acuz că fură din voturile copilului meu? Nu, am lăsat lucrurile să evolueze firesc… Am înţeles foarte repede că există cineva care are mai multe cunoştinţe decât mine, care are timp să ceară voturi…
          Pup şi ms pt susţinere

  17. Lasand la o parte toate comentariile rautacioase….toti copiii sunt frumosi!

  18. asa este alexandra…..ar trebui ca adultii sa-si dea seama de asta si sa lase deoparte comentariile rautacioase…… COPII SUNTETI FRUMOSI SI NE BUCURATI CU APARITIILE VOASTRE- sa stiti ca asta e cel mai important!!!!!

  19. Se pare că e nevoie să revin cu lămuriri legate de desfăşurarea concursului. Asta pentru că unii dintre voi mă acuză că nu public toate comentariile şi că am furat eu din voturile concurenţilor.

    Legat de comentarii: având în vedere că e blogul meu, îmi rezerv dreptul de a selecta ce apare pe el. Nu tolerez limbajul injurios şi lipsa de respect. Astfel că am fost nevoită să şterg mesajele care îi jigneau pe concurenţi, pe susţinătorii unor concurenţi, pe cei care postau comentarii sau chiar pe mine. Nu accept ca pe blogul meu să apară înjurături, şi, credeţi-mă, nu puţini sunt aceia care folosesc un limbaj trivial, transformând, din păcate, acest concurs într-unul al înjurăturilor. Atunci când intri în casa cuiva e de minim bun simţ să nu jigneşti gazda şi nici pe musafirii săi. Îţi place, rămâi, nu-ţi place, poţi pleca.Aşa cum eu nu v-am jignit şi v-am răspuns politicos, indifferent de acuzaţiile voastre, aşa şi eu am pretenţia ca voi să nu-i jigniţi pe ceilalţi concurenţi, pe cei care postează sau pe mine.

    Legat de voturi: dacă pot şterge/respinge anumite comentarii, asta nu înseamnă că pot face acelaşi lucru şi cu voturile susţinătorilor voştri. Să fie clar: administrarea blogului ţine de mine, administrarea tabelului cu voturi ţine de site-ul care mi-a furnizat acest model de tabel (polldaddy.com). Adică BLOGUL E UNA, TABELUL E ALTA. Sunt 2 lucruri total diferite pe unul îl pot modifica, pe altul nu. Pot şterge poze, comentarii, dar NU pot şterge/adăuga voturi, nu pot şterge/adăuga concurenţi în tabel. Singurul lucru pe care îl pot face cu tabelul de vot este acela de a-l şterge.

    Sunt concurenţi care spun că nu s-au contorizat voturile prietenilor pe care i-au direcţionat către blog. Eu, personal, am verificat dacă e posibil aşa ceva. Tabelul se actualizează de către cei care îl administrează, (ADICĂ NU DE CĂTRE MINE) la un anumit interval de timp. Pentru asta, am făcut nişte print screen-uri. Pe care le aveţi mai jos. Unele sunt cu situaţia de ieri a voturilor, ora 17.30, altele cu situaţia de la 10.30. Se poate vedea foarte lesne că SE CONTORIEAZĂ VOTURILE! Deci voturile se actualizează (ieri 1217 voturi, azi 1308 voturi). Acum, dacă încă mai sunt personae care vă spun că v-au votat dar nu a fost “pontate”, asiguraţi-vă că VOTEAZĂ CUM TREBUIE.Adidcă să facă fix următorii paşi:

    1.Dă un click cu mouse-ul pe numele concurentului DIN TABEL

    2. Se asigură că în dreptul numelui a apărut un V verde

    3.Se deplasează cu mouse-ul până la finalul tabelului

    4. Dă click pe butonul VOTE

    NU SE PUNE CA FIIND VOT DACĂ…
    Continuarea o găsiţi AICI: http://blogulmameiincepatoare.wordpress.com/2011/03/09/despre-votarea-pentru-concursul-minifashion-ro/

  20. O doamne, acum am vazut tot sirul de discutii. Cand ne-am hotarat sa sponsorizam acest concurs am stat mult la discutii cu Cristina, am tot schimbat ba conceptul, ba regulamentul… am tot adaugat premii. Am sperat sa facem ceva haios si dragut pentru cititoarele acestui blog, dar s-a ajuns la niste comentarii si afirmatii lipsite de bun simt. Nu voi intra in polemica fraudelor sau tinutelor necorespunzatoare… Insa ca mama de bebelus, blamez pe oricine care spune ca un copil e “urat”.
    Ca sponsor, vom acorda premiile conform voturilor – cu amendamentul sa nu se fi demonstrat frauda.
    Multumesc parintilor care participa si celor care voteaza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: