Am așteptat cu nerăbdare revederea cu Gașca Zurli. Pe 18 octombrie, cu emoție, cu bucurie, ne-am îndreptat spre Palatul Național al Copiilor, din București, la spectacolul ”Vreau pupic de noapte bună”. A fost o revedere plină de emoții, o revedere plăcută și una a descoperirilor. La finalul spectacolului, i-am dat dreptate (a câta oară?) Mirelei Retegan, care mi-a zis în repetate rânduri să am răbdare cu Alexia mea, că va veni și vremea când ea va începe să se exteriorizeze. La primul spectacol live marca Zurli la care a asistat fii-mea (culmea, tot într-o zi de 18), ”Mămica Zurli” mi-a spus pentru prima oară să am răbdare. De atunci, au urmat nenumărate reprezentații ale Găștii și ale trupei de teatru Zurli la care am fost, însă la ”Vreau pupic de noapte bună” Alexia mea a fost ca la nici un alt spectacol. A urmărit cu emoție, a cântat, a ridicat foaia cu afișul spectacolului atunci când Tanti Prezenatoarea i-a îndemnat pe cei din sală să facă acest lucru, a închis ochii și și-a pus o dorință, a ridicat mâna (m-a pus și pe mine să ridic mâna când Mirela a întrebat de pe scenă câți părinți s-au îmbrăcat singuri în dimineața respectivă? 😉 ), a imitat-o pe Tura Vura dormind…
Ah, și s-a bucurat teribil când a primit confirmarea că face bine că se spală pe dinți 😉 , chiar dacă nu are o periuță uriașă asemeni celei folosite de Gașca Zurli pe scenă.
De altfel, după spectacol mi-a tot fredonat melodia asta:
La capitolul dans sincron, Alexia face parte din categoria celor care ”înregistrează tot” și pune în practică ce vede pe scenă abia acasă, sau afară, ori la grădi. În sală, privește totul ca hipnotizată, cu gura deschisă, cu ochii maaari cât cepele… abia respiră. Trăiește totul la intensitate maximă, în ritmul ei. Apoi, ajunsă acasă, ori în gașca ei de prieteni, face un mic spectacol Zurli.
Ce a fost pe scenă, a văzut o sală plină ochi. Însă, de data aceasta vreau să vorbesc și de spectacolul de pe scenă de după cel al Găștii Zurli. În timp ce Tanti Prezentatoarea, Fetița Zurli și compania dădeau autografe în foaier, zeci de copii au luat cu asalt scena. Nu să cânte sau să îi imite pe favoriții lor, ci să facă… curat 😉
Au adunat confetti de pe jos, au aruncat unii în alții cu hârtiuțele colorate, au țintit și spre părinții de pe marginea scenei, iar cei mai harnici le-au îndesat în buzunare, în cornițele bentițelor sau chiar în gențile părinților. Atâta bucurie, atâta fericire, încât m-am molipsit. Dacă până acum doar asistam la acest joc de după terminarea spectacolelor Zurli, de data aceasta am lăsat aparatul foto, m-am pus în fund pe scenă și am început să adun cot la cot cu fii-mea.
Imediat au venit și ajutoarele, astfel că în scurt timp am fost, la propriu, atacată de copiii care m-au acoperit în confetti. Iar fii-mea îi îndemna să se adune cât mai mulți: ”să o atacăăăăm pe mami!”. Mai are rost să spun cât de distractiv a fost?
Mai multe poze găsiți pe pagina de Facebook a blogului.
P.S. Am bâzâit, nu m-am putut abține. Pentru că m-am regăsit în versurile piesei ”Cântec pentru Maya”, pentru că m-a emoționat teribil văzând-o e scenă pe Maya, fiica Mirelei, cuibărită la pieptul mamei ei și plângând în hohote de emoție când aceasta i-a spus în fața tuturor ”Te iubește mama!”.
În loc de concluzie…
”Vreau pupic de noapte bună” a fost un spectacol cu muuult mai multă emoție, cu lacrimi pe obrajii noștri, ai părinților (mai ales ai mamelor) care s-au regăsit în versurile piesei ”Cântec pentru Maya”, dar și în cele spuse de Mirela (copiii ne vor pe NOI alături, nu cadourile, nu jucăriile, ori hainele cumpărate de noi, concluzie la care am ajuns și eu acum ceva vreme). Un spectacol în timpul căruia Alexia mea se cuibărea cu schimbul, când la mine, când la tati 😉
Din fiecare spectacol by Gașca Zurli avem de învățat, copiii și noi, părinții, iar cel mai important e să și aplicăm. Însă, cel mai important mi se pare că Zurli ne oferă clipe memorabile alături de copiii noștri, ne aduce aminte că și noi suntem copii și că ne putem juca asemeni puilor noștri, că nu este ”o rușine” ca tu, adultul, să te maimuțărești, indiferent de vârsta ta din buletin.
Eu am primit o ploaie de confetti dupa spectacol, cu tot ce au adunat ai mei de pe scena si au indesat in basca Anei si prin buzunare. A fost modul lor de a ma relaxa, pentru ca “tu ai muncit, mami” 🙂