Sora Myriam vrea o lege pentru şcolile de spital

Maria Ghenţa (50 de ani), Sora Myriam cum o ştiu cei mai mulţi, este o mână de om care şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu şi copiilor. Celor bolnavi pe care, indiferent de gravitatea afecţiunii lor, îi învaţă carte în cadrul Centrului Educaţional ”Sfânta Faustina”, şcoala de spital”, cum i se spune centrului din spatele spitalului ”Marie S. Curie”, din Bucureşti. Am ajuns la acest Centru grație Ralucăi Tănase, și ea un om cu suflet mare, cea care se află în spatele proiectului ”Voluntar în spital”, despre care am scris aici. Convinsă că voi descoperi un om cu suflet la fel de frumos ca al Ralucăi, într-una din ultimile zile frumoase de toamnă am mers să o cunosc pe Sora Myriam.

O voce cristalină răsună pe culoarele unei clădiri pompos numită ”Centru educaţional”. Atunci când am pornit spre ”şcoala de spital” cum i se spune popular Centrului Educaţional Sfânta Faustina, aflată în spatele spitalului de copii ”Marie S. Curie”, ne aşteptam să descoperim o clădire mare, asemeni unei şcoli. Dar nu, am păşit într-un imobil cu un etaj şi cu nu mai mult de 10 încăperi. La intrare, am fost nevoiţi să ne croim drum printre scaunele cu rotile, un peisaj ce ne-a dus cu gândul la câtă suferinţă este dincolo de uşi. Dar gândurile sumbre ne sunt brusc schimbate la vederea minunatelor desene expuse pe pereţi. Nu ştii la care să te minunezi mai întâi. Sunt creaţii ale copiilor internaţi în fostul ”Budimex” şi ale celor veniţi la Centrul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu. Se apropie de noi o voce cristalină ce-şi întrerupe cântecul pentru a da câte un ”Bună ziua” copiilor, apoi, într-un final, nouă, musafirilor. Este Sora Myriam, o femeie ce nu depăşeşte 1,60m, care are o vorbă bună pentru fiecare şi căreia Dumnezeu i-a dat un har: acela de a alina suferinţa oamenilor. Părinţii veniţi cu ai lor copii la Centrul Sfânta Faustina se luminează la faţă când o văd, iar copii îi sorb fiecare cuvânt.


Vede zilnic multă sferinţă, căci nu e deloc uşor să lucrezi cu copii cu afecţiuni de la fracturi la cancer în fază terminală. Dar ea îi iubeşte pe toţi, indiferent de religie, de etnie sau de boală. Îi primeşte cu drag. ”Acest centru a fost deschis pentru copiii internaţi pe o perioadă medie sau lungă. A-i educa pe copiii bolnavi este o misiune importantă şi frumoasă, pentru că ei sunt zdrobiţi de suferinţă, de durere şi au nevoie, pe lângă cunoştinţele acumulate, de un cuvânt bun, plin de compasiune şi de încurajare, pentru a înfrunta povara durereii”, îşi începe sora Myriam povestea. Misiunea centrului, la cârma căruia se află din 2008, este aceea de a-i ajuta pe copii să nu rupă contactul cu şcoala pe perioada internării. Practic, aici, cinci cadre didactice, active sau pensionate, predau gratuit copiilor lecţii respectând programa şcolară. Pe lângă lecţii, cei internaţi la ”Marie S. Curie” dau lucrări de control şi chiar teze. Apoi notele sunt transmise unităţilor de învăţământ unde copiii urmau cursurile, iar cadrele didactice le trec în catalog. ”O singură dată ni s-a întâmplat ca un profesor să nu vrea să treacă în catalog notele acordate de noi unui elev de-al său, care şi-a dat lucrarile aici, la noi”, ne spune, cu amărăciune, Sora Myriam. Motivul: acest tip de şcoli de lângă spital nu sunt clasificate ca fiind învăţământ public. ”Noi avem o autorizaţie de funcţionare doar din partea Ministerului Muncii, însă cel al Învăţământului… Există o metodologie adoptată, referitoare la predarea la domiciliul copiilor bolnavi, dar nu cred că se face. Se primesc nişte bani, care se alocă învăţătorilor sau profesorilor să meargă la cei cu handicap grav să le predea acasă. Hai să fim serioşi, nu cred că în Bucureşti se întâmplă acest lucru”. De ani buni, Sora Myriam face dosare peste dosare, pe care le duce la Ministerul Educaţiei, la Guvern şi cere o lege, sau, măcar, un paragraf de lege care să recunoască şi acest tip de şcoli de spital, unde copiii fac lecţii cu profesori după programa şcolară. De fiecare dată s-a ales cu promisiuni, ba chiar a fost felicitată de un oficial pentru faptul că ”Sfânta Faustina” a fost primul centru educaţional aparţinând unui spital de copii şi că a creat un precedent.

Bani pentru funcţionarea Centrului primeşte de la străini, de la o fundaţie din Belgia, iar facturile la utilităţi sunt achitate de Spitalul Marie Curie, de care aparţine Centrul Educaţional. Însă, cu toată bunăvoinţa celor din Belgia, Sora Myriam îşi face griji în privinţa viitorului, căci banii nu provind dintr-un sac fără fund. ”Dacă vom fi puşi în situaţia de a nu mai avea sponsorizări, nu ştiu ce să fac… Poate doar să transform Centrul într-un afterschool, iar din banii plătiţi de cursanţii din afara spitalului să pot susţine cursurile pentru cei internaţi în spital”.

La parter, există un arbore al îngerilor, al copiilor care au ajuns în ceruri…

La Centrul Educaţional Sfânta Faustina nu doar copiii au de învăţat, ci şi părinţii lor. Sora Myriam îi consiliază pe aceştia şi chiar le pune la dispoziţie o serie de cărţi de specialitate din care să înveţe cum să îşi controleze emoţiile, trăirile, căci nu e deloc uşor să ai copiii cu diverse afecţiuni.

Aşa arăta Centrul când l-a preluat Sora Myriam:

 

Aşa arată acum:

Centrul Educaţional ”Sfânta Faustina” are, per total, 10 încăperi. La parter sunt cancelaria, biblioteca, sala pentru copiii din clasele 5-12, sala de joacă, sala pentru copiii din clasele 1-4, sala de calculatoare. La etaj, o cameră cu două paturi supraetajate este destinată părinţilor din provincie ai căror copii sunt la terapie intensivă, o alta a fost transformată în depozit, cea de-a treia cameră este sugestiv intitulată ”sala de consiliere”, unde Sora Myriam discută cu părinţii care au nevoie de o vorbă bună, de un sfat, de o îndrumare. În cele din urmă, tot la etaj, este biroul Sorei Myriam.

Sala pentru copiii din clasele 1-4 

Sala de calculatoare

 Sala pentru copiii din clasele 5-12:

Sala de joacă:

Biblioteca:

Sus, la etaj, zici că eşti în Grădina Edenului:

În 1985, Maria Ghenţa a devenit Sora Myriam, nume pe care i l-a dat maica stareţă. ”Myriam vine din limba ebraică şi înseamnă picătură de iubire din iubirea lui Dumnezeu, din iubirea oceanului, căci se spune că Dumnezeu este oceanul iubirii”, explică Sora Myriam semnificaţia numelui primit. A dorit să devină măicuţă încă din adolescenţă, dar pe vremea comunismului nu se putea acest lucru. ”Am văzut un singur film cu măicuţe şi le-am spus părinţilor mei că vreau să ajung şi eu la mănăstire”.

Provine dintr-o familie de oameni simpli şi a crescut alături de… 10 fraţi: ”Fac parte dintr-o familie cu 11 copii: 7 surori şi 4 fraţi. Toţi trăim, în afară de ultimul, care s-a născut cu mai mult decât tetrapareză spastică. A avut toate bolile care nu îi permiteau să se mişte şi a trăit 22 de ani în aceeaşi poziţie, doar mâna, din încheietură, o putea mişca. S-a născut în primii doi ani cât am fost eu la mănăstire. Mi-a fost foarte greu să accept că un copil cu handicap este fratele meu”.

În anul 2008, când a ajuns la Centrul Educaţional Sfânta Faustina, sora Myriam a avut un şoc să vadă în jurul ei mai mulţi copii cu handicap locomotor. ”În ziua venirii mele la Sfânta Faustina, pe 15 septembrie 2008, s-a întâmplat să găsesc aici numai copii în scaune cu rotile. Am luat acest lucru ca o lecţie din partea lui Dumnezeu. Mi-am spus aşa: «Myriam, nu ai putut să îţi accepţi fratele, uite că Dumnezeu îţi dă o lecţie!» Acum am ajuns să îi iubesc pe aceşti copiii mai mult decât pe oricine”.

Fotogtafii Gabriel Pătruţ/Libertatea

Acest articol este varianta integrală a reportajului pe care l-am publicat în ziarul Libertatea

Acest articol este proprietatea Cristinei Ologeanu şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală şi/sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei şi cu acordul autorului

8 Comments

  1. M-ai emotionat tare mult, este un articol foarte frumos despre un loc extraordinar si un om cu suflet mare. Astfel de persoane fac lumea mai buna, doar prin puterea lor de a lupta pentru ceilalti si de a darui iubire.

  2. da într-adevăr asta este o scoala foarte tare eu la aceasta scoala ma duc din clasa a 1 a si mie imi place acolo foarte mut învățătoarea sora Miriam sinziana acolo cind ma duc sunt cea mai fericita ? si am învățat acolo fac multe lucruri

  3. Ce frumos Cristina! Astfel de oameni sunt o mândrie pentru noi! ȘI de mare mângâiere și ajutor! Mare putere cred că-i trebuie să poată trăi alături de puii ăia bolnavi!

  4. Ce om minunat am cunoscut prin intermediul articolului tau! Felicitari, este un material minunat!

      1. Nu stiam nici de Raluca. Insa ma bucur ca mi-am redirectionat cei 2% catre fundatia spitalului Budimex. Mi-au placut oamenii de aici dupa ce am fost cu David, pentru apendicita. Nu stiu sincer daca as avea taria ei :(. Orele petrecute cu David la reanimare au fost infioratoare. Copii bolnavi, parinti disperati …. cumplit de trist 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close