doctor-sistemul medical

Sistemul medical românesc, sursă de nervi și bătaie de joc pe banii și pe timpul nostru

#senzatiiTari cu sistemul medical românesc! Avertisment, urmează detalii ce vă pot enerva, vă pot provoca scârbă!

Acu’ mai bine de o lună mă programez la o clinică de stat (că d-asta plătesc taxe!) pentru o consultație + o ecografie la endocrinologie. Mi s-a spus, atunci, “Adu trimitere de la medic“. Am adus! Ajung la clinică, spui cine îs, dau trimiterea, cardul de sănătate, bolintinu’. Se uită asistenta lung la acte, lung la mine, la acte, la mine. Se scarpină în păru-i făcut un permanent ca la carte, ca pe vremuri, se holbează la mine, cu un aer de superioritate și zice:

  • Poi, da’ aicea scrie că sunteţi liber profesionist, nu salariat! Și-mi arată trimiterea cu bifa pe căsuța liber profesionist.
  • Doamnă, sunt angajată, cu carte de muncă, chiar. Și dacă eram liber profesionist, dar plăteam toate taxele, care era problema?
  • Tre’ să fiți salariat!
  • A fost o perioadă când eram liber profesionist. Probabil nu s-a actualizat sistemul.
  • Nu e problema mea!
  • Da, nu e. Sun acum la medicul de familie și revin cu trimiterea, că e la doi pași de aici cabinetul ei.
  • Şi nu e trimiterea corectă!
  • ADICĂ?
  • Adică nu trebuie să scrie pe ea endocrinologie.
  • Păi, la endocrinologie am nevoie, că vreau o consultație și o ecografie la glandă.
  • Da, dar noi nu mai avem fonduri pe serviciile de endocrinologie. Trebuia să scrie pentru… (mi-a zis ea vreo 5 cuvinte lungi și în limba medicilor, sau chineza pentru cei fără studii de specialitate).
  • Nu mi-ați zis asta când am făcut programarea.
  • Vă zic acu’.
  • Vă foarte mulțumesc.

Norocul meu, îmi ziceam, că am ajuns mai devreme cu 15 minute față de ora programării. Dau să ies din clinică, pentru a suna la medicul de familie, hotărâtă să îi povestesc tărășenia. Știu că au mai fost probleme d-astea cu “sistemul”, unde apăream și liber profesionist și salariat, deși eu eram doar salariată, cu carte de muncă. Nu apuc să dau telefonul, că mă strigă fata de la recepție. Revin la pupitrul ei înalt. Asistenta mă aștepta gânditoare, apoi zice:

  • Știți, degeaba reveniți cu altă trimitere.
  • Haaaa?
  •  Poi, nu mai avem contract pentru servicii de endocrinologie.
  • Poi, sunteți clinică de stat!
  • Când v-ați programat, ați spus ca vreți ecografie cu plată.
  • Da, așa am zis, d-asta mă și miram de ce mi-ați cerut atunci să vin la consultație și cu trimitere de la medicul de familie.
  • Da, în cazul ăsta, lăsați, nu vă mai duceți la medic să vă dea altă trimitere.
  • Vă mulțumesc (în gândul meu: woa, ce revelație a avut dumneaei!).
  • Așteptați să vină doamna doctor, vă va da o fișă, mergeți cu ea la ”Internări”, achitați. Apoi, reveniți la recepție cu chitanța și le-o dați fetelor să vă facă fișă.
  • Nu pot plăti aici, la recepție? Unde e biroul ”Internări”?
  • Nu se plătește aici. Ieșiți din clădire, mergeți spre poartă, iar pe dreapta sunt ”Internările”, imediat după bisericuță.

Whoa! Ce nebunie! Ca să plătești, te plimbi prin toată curtea spitalului! MI-NU-NAT!

  • Nu ar fi mai eficient, să nu mai pierd timp, să plătesc până la ora programării?, întreb eu, inocentă.
  • Nu! Trebuie sa vină doamna doctor să vă dea un document special.

Vine doamna doctor și primesc o foaie A4, un formular cu spații libere unde să completez cu datele mele. Un formular care ar fi fost mai simplu, mai civilizat, să existe la recepție. Era un tipizat, pentru Dumnezeu! Ce, era vreun document top secret și ținut sub cheie de madam doctor? Da’ de ce să fie lucrurile atât de simple? Doar eram la o clinică de stat!

Completez și-mi iau tălpășița spre ”Internări”. Singura clădire după bisericuță era una pe care scria camera de gardă psihiatrie.

Aoleu, maică, unde m-au trimis? M-au prins ăștia?

doctor-sistemul medical
Foto: pixabay

Intru, o întreb la recepție pe una dintre cele 4 fete de acolo unde sunt ”Internările”. Nu răspunde. Vorbesc ”umpic” mai tare. Tresare! Se uită urât la mine. Am deranjat-o. Își verifica ”Feisbucul”.

  • Acolo, pe dreapta!
  • Dar, pe ușă scrie ”Externări”. Eu am treabă la ”Internări”.
  • E tot aia. Intrați acolo.

Intru. Două doamne. Una vorbea cu un medic, cu un teanc de dosare în față. Cealaltă privea în monitor. Îi întind ”docomentul”.

  • Am de achitat o ecografie, vă rog.
  • Nu eu, la colega.

Aștept. Colega termină de vorbit și se apucă de scris postit-uri, pe care le lipește pe actele primite de la medic. Îmi ia hârtia, scoate un chitanțier și vreo trei mape groase ca manualele de română din generala de pe vremea lui Ceaușescu. Caută prin ele care este contravaloarea ecografiei de tiroidă. Ca în legile lui Murphy, a găsit răspunsul în ultimul dosar. Se apucă de scris. Se oprește. Cealaltă a întrebat-o de vacanță. Astalaltă începe să-i povestească. Eu tușesc. Se uită amândouă deranjate la mine. Termină chitanța, dau banii, fix suma de pe chitanță. Se uită mirată la mine. Iau chitanța, plec. ”Zi fără stres vă doresc!”.

Revin la cabinetul unde aveam programarea. Deja trecuseră 15 minute peste ora la care trebuia să mi se facă ecografia. La recepție, mi se ia chitanța, mi se cere buletinul, se fac copii după ele, apoi, îmi sunt returnate.

-Așteptați să fiți chemată.

Aștept. Vreo 45-50 de minute. Intru în cabinet. Doamna doctor nu părea prea veselă. Mai degrabă, avea trăsăturile unei ”acrituri”. Povestesc, dau documente cu istoricul glandei mele, analize, vechi și recente.

-Bine, hai să facem ecografie.

Mă uit mirată, nu văd nicăieri în cabinet aparatul.

-Urcăm, nu e aici aparatul.

Iar fac plimbare. Nu-i bai, mai ard și eu câteva calorii. Universul, cred, îmi tot transmite că trebuie să fac mai multă mișcare, bag de seamă.

Fac ecografie. Doamna doctor, care s-a dovedit a fi una foarte faină, îmi vorbește vreo 15 minute. Știa și limba oamenilor fără studii medicale. M-a lămurit de atâtea cât nu au reușit specialiștii (chiar de la privat) la care am tot fost. Jos pălăria!

Medic bun, comunicativ, sistem de toată jena! Și se mai miră medicii de ce sunt atât de isterici pacienții când, într-un final, reușesc să ajungă în cabinet. Nu e vina lor, corect! Dar nici a noastră, a pacienților!

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

6 Comments

  1. Ești plin de nervi când ajungi la medic din cauza asistentelor. Am stat 40min la ușă fără sa fie nimeni în cabinet. Ieșea asistenta din 5min în 5 min chipurile se uita sa vadă dacă e cineva la ușă. Am vrut sa plec dar mi a fost rușine de cel care îmi aranjate cu medicul sa mă vadă. Am nimerit o zi în care nu era puhoiul care era de obicei și bucuria mea s a transformat în nervi când am văzut cât stau aiurea. Ne întrebăm de ce mor oameni la ușă lor, pai dacă asistentele fac legea. Doamne ferește sa ai vreo criza de ceva.

    cristina ologeanu says: @Simila: Da, din păcate, în cele mai multe locuri așa se întâmplă… Nu știu când vom avea și noi servicii medicale decente 🙁

  2. Buna,
    Vai, ma regasesc atat in povestea asta ( ca orice roman cred) dar si in stilul tau de scris. Esti foarte naturala si jmi place. Poate de aia avem si asemarea aceea noi doua ” alexisme”:)

  3. @Tudor:

    Eu mereu am fost antiDoctor Google! Mereu spun asta și pe blog! Google nu e doctor! Ce merge la mine, poate ție îți dăunează!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: