Singură pe tobogan… pe ăla maaaare

Mda, fii-mea vrea să-mi arate pe zi ce trece că a venit vremea să fie independentă. De data asta, cel care a descoperit minunea a fost tati. Într-o dimineaţă, până să plece la serviciu, tati a scos fata în parc, pentru că eu eram înţepenită de spate (nici acum nu mă mişc prea bine, dar ştiţi voi vorba aia cu raţa înecată şi dracul mort, nu?). La câteva zile de la ieşirea lor, mergem în acelaşi parc în formulă de trei. Când o văd pe fii-mea că urcă scările spre toboganul mare, strig la tati să o ia de acolo că vor da copiii mai mari peste ea. El: “Lasă că sunt eu aici lângă ea!”. “Şi ce faci dacă se bagă pe tub, că nu ai loc să te duci după ea să nu o laşi să cadă pe tobogan?”. Dar  tati îmi ignoră întrebarea. Nu de alta, dar chiţăitul copiilor din parc cred că mi-a acoperit vocea. Nici nu termin bine de vorbit, că fii-mea dispare pe tub. După câteva secunde,  Tibi strigă la mine: “Du-te să o prinzi la capătul toboganului!”. Eu mă gândeam: cum să mă duc să aştept eu liniştită să apară fii-mea? Păi e ditamai toboganul pentru ea, plus că e lat şi şerpuit, dacă se rostogoleşte, dacă vine aiurea pe el, dacă…  iar şirul întrebărilor mi-a fost întrerupt de apariţia gâgâlicei mele râzând cu gura până la urechi în timp ce îşi lua avânt. Era atât de fericită, că am uitat de orice grijă. După vreo 2-3 ture de genul acesta, m-am trezit şi am filmat cu telefonul. E clar, fii-mea creşte şi începe să nu mai aibă nevoie de mine să fiu ca o umbră în spatele ei… Parcă e prea repede, nu? De la faza asta, deja când merg cu ea în parc o las singură să urce, să coboare pe tobogan. Nu pot să spun că nu am inima strânsă, dar trebuie să o las să capete încredere în ea, nu? Oricum, dacă era după mine, cred că ar fi mers singură pe toboganul mare abia la anul… Noroc cu  tati că a avut curaj să o lase singură, că, altfel, eu o luam fix când începea să-i placă mai tare…

Ziceţi şi voi, nu e curajoasă picea mea la numai 1 an şi 3 luni?

Se urcă singură:


Şi… yupyy

yupyyyyy din nou

6 Comments

  1. Curajoasa si ambitioasa picea ta! Abia astept si eu sa devina Costin mai independent, ca deocamdata ma cocoseaza…si cand o fi, o sa-mi doresc contrariul, nu?:)

    1. E mai curajoasă decât mine :)) Să ştii că aşa va fi, îţi vei dori să mai stea lipit de tine. Fii-mea e la faza la care nu vrea neam în braţe 🙁 Şi mereu îmi zic că, poate, ar fi trebuit să profit mai mult să o ţin în braţe cât încă nu mergea singură

      1. Ah, da, si Costin deja vrea numai pe jos afara, se impinge in bratele mele sa-l pun jos si ne taraste peste tot, si-afara, si-n casa, cum nu merge inca singur si ne cocoseaza. Si inainte ma plangeam ca nu sta in carucior sau Manduca ori sling, ci numai in brate, na ca acum nu mai vrea in brate.:)

  2. atunci cand puteam, evitam sa ma sui pe centre de joaca din parc, de teama sa nu le subrezesc, dar daca il tin pe Tibi, m-am linistit! Cand o sa am voie sa reiau aceste activitati, o sa fiu mai curajoasa . 😛

    Felicitari micutei curajoase!

    1. Îţi dau un pont: eu mă şi dau cu Alexia pe tobogan, plus că escaladăm împreună plasele acelea verzi, cred că ştii la care mă refer. De fapt, mă caţăr cot la cot cu ea acolo unde nu pot ajunge de pe margine să o susţin-când e cazul. Şi, cum la 1,5m ai mei nu prea am cum să o susţin din afara centrelor. Deci sunt mereu prezentă pe frontul de luptă… mă iau la trântă cu picii de p-acolo 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: