Gata, a trecut şi ultima serbare de Crăciun. Ultima şi prima de la noua grădiniţă. Da, noua, căci anul acesta am mutat-o pe fii-mea la o altă grădiniţă, după experienţa neplăcută (cu o excepţie: dna educatoare Căştina) de la cea de stat la care a mers doi ani. Revin cu detalii ceva mai încolo, să mă adun.
Cum ziceam, am încheiat un nou capitol din viaţa Alexiei şi l-am încheiat într-un mare stil, cu hohote de râs, cum altfel? Păi se putea să nu facă fii-mea o trăsnaie de care să ne amintim râzând cu gurile până la urechi?
Anul acesta am mers tot familionul la serbare, căci ni s-a spus că în sala de spectacol este loc pentru toată lumea. Aşa că Alexia a venit la pachet cu taii, mătuşa, mami şi tati. Şi, da, am avut loc destul. Cred că puteam aduce lejer şi încă vreo 2-3 prieteni, la cât de generos a fost spaţiul unde a avut loc serbarea, nu înghesuiţi claie peste grămadă cum s-a întâmplat la serbarea din vară, de final de an! Mă rog, ce a fost, a fost… ducă-se!
Anul acesta, Alexia mea a avut rol de mag, ceea ce m-a cam pus în încurcătură în privinţa costumaţiei. Asta pentru că la fiecare serbare mi-a fost destul de uşor să îi găsesc ţinută pe măsură. Acum… eram în pom! Nu-mi venea să dau o poală de bani pe un costum pe care să nu-l pot folosi şi după serbare, aşa cum a fost cu acela de albinuţă, de exemplu.
Am auzit de firme care închiriau costume, dar, recunosc, m-am temut să apelez la ele, din varii motive, de la igienă până la riscul ca nu cumva fii-mea, în joaca ei, să îl deterioreze şi să fim puşi în situaţia de a-l plăti ca nou. Într-un final, după mai multe recomandări, am apelat la Party Factory. Mă aşteptam să dau peste o cămăruţă, cu doar câteva costume, ponosite, din materiale de o calitate îndoielnică.
Dar am avut parte de o surpriză frumoasă. Un ditamai depozitul, cu costume pentru toate vârstele, puse pe căprării, cu vreo trei cabine de probă, cu atelier de croitorie. Un paradis al costumelor, clar! Telefoanele sunau necontenit, fetele de acolo abia mai pridideau. Costumul a fost absolut impecabil!
Cu costumul în portbagaj, am purces spre grădiniţă. Serbarea a fost ireproşabilă, copiii, absolut fantastici: spontani, amuzanţi, emoţionaţi, bucuroşi. Fii-mea nu a avut probleme cu rolul ei de mag, a mers brici!
Însă, la întâlnirea cu Moşul, s-a mai poticnit când a trebuit să recite poezia pe genunchiul lui. Dar eram eu pe margine, pe post de sufleor, cameraman, fotograf 😉 . Spre deosebire de alţi Moşi, acesta a avut un chef nebun de vorbă, nu s-a mulţumit doar să i se spună poezii şi să împartă darurile, îi mai lua la întrebări pe copii, care dădeau din casă, fireşte.
Numai că a mea a spus poezia, şi-a luat cadoul şi dusă a fost! L-a lăsat pe Moş cu ochii-n soare după ce a recitat. Însă, a avut o replică de pomină! A venit spre mine, cu darul în mână, şi, mândră din cale-afară, mi-a spus destul de tare: „Mami, am lins microfomul!”