COVID-19, virusul venit din China, a pus stăpânire pe întreaga lume. A închis școli, instituții, a izolat oamenii în case, a adus o groază de interdicții și multă panică. Mulți părinți, pe lângă grija zilei de mâine, mai au pe cap și grija școlarizării copiilor. Din fericire, în unele cazuri, profesorii s-au mobilizat și fac lecții online cu elevii lor. Așa a apărut și școala online. Doar că, din nefericire, nu sunt foarte mulți cei care au posibilitatea materială să țină astfel de cursuri. Sau nu au pregătirea necesară. Oricum, nu mai contează cauzele.
Ce contează acum este că procesul de educare trebuie să se adapteze, să se reinventeze. Despre cum rămâne cu lecțiile în lunga perioadă în care școlile din România sunt închise, despre ce pot face profesorii, părinții și elevii deopotrivă, am discutat cu doamnele învățătoare pe care vi le-am prezentat în cadrul campaniei #ProfesorPentruViitor. Important este să înțelegem noi, în primul rând, apoi să le transmitem și copiilor că perioada în care școlile sunt închise din cauza pandemiei COVID-19 nu este o vacanță pe termen nelimitat.
Cum a procedat, ce măsuri a luat, ce recomandări are pentru copii și pentru părinți, am discutat cu doamna învățătoare Consuela Colțan. Dacă seria interviurilor #ProfesorPentruViitor a fost deschisă de domnia sa, am zis că tot cu dumneaei să încep interviurile pe tema ”Ce facem cu educația în vreme de Covid?”. Îmi doresc din suflet să vă inspire și să vă fie de folos informațiile pe care doamna învățătoare le-a oferit.
Cum îi poți explica unui copil de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă acum din cauza virusului COVID-19?
Este necesar să îi explici copilului, pe înţelesul lui, care sunt riscurile interacţiunii cu alţi oameni, posibil purtători ai virusului, şi, în acelaşi timp să îi expui şi “beneficiile”: este o perioadă în care putem petrece timp de calitate împreună, putem realiza proiecte pe care le-am amânat mereu şi putem consolida relaţiile părinte-copil sau frate-soră/frate-frate.
Ce faceți în perioada asta cu elevii dv?
În această perioadă de suspendare a cursurilor, noi ne continuăm activitatea la distanţă. Avem un grup al clasei, unde postez informaţii utile atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, sugestii de activităţi ce pot fi realizate acasă, dar şi teme zilnice din manualele şi auxiliarele clasei sau fişe de lucru pe care elevii le pot completa şi apoi trimite, spre verificare, pe adresa mea de mail.
Folosim, de asemenea, aplicaţia Zoom Cloud Meetings, prin intermediul căreia ne întâlnim în spaţiul virtual pentru verificarea temelor, pentru clarificări şi explicaţii suplimentare, dar şi pentru predarea noilor conţinuturi. Încercăm să ne păstrăm, pe cât posibil, “ritualurile” din clasă: începem cu salutul, întrebăm care este starea de sănătate şi de spirit a fiecăruia dintre noi, continuăm cu “întâlnirea motivaţională”, prin care ne îmbrăţişăm singuri şi ne batem pe umeri, spunând:
“Sunt curiosul creativ şi răbdător.
Am încredere în mine!Sunt puternic!
Ştiu că pot,
Este ușor sau greu?
Nu este deloc simplu să captezi astfel atenţia tuturor copiilor şi să le-o menţii trează, să îi faci să respecte nişte reguli de comunicare, să fie activi, să păstreze ritmul de lucru al întregului grup. De aceea, din când în când, mai introduc momentul de relaxare şi dezmorţire (“muşi-muşi”, exerciţii fizice, exercţii de atenţie, etc), repetăm un cântec sau intonăm imnul clasei.
De foarte mare ajutor ne este şi platforma educaţională ASQ, aparţinând soţilor Ungureanu (Ana Ungureanu este profesor de matematică) şi unde am creat clasa noastră virtuală. Aici, copiii îşi pot vedea colegii din clasă, rezolvă pe aplicație temele primite, îşi pot urmări propria evoluție și află cât la sută mai au până stăpânesc o noțiune, obțin medalii, puncte și premii virtuale. Eu, ca profesor, pot vedea la ce lucrează fiecare copil, și detaliat, unde greșește; pot folosi materialele deja existente în aplicație sau pot crea propriul conținut, exerciții și teste, disponibile doar elevilor mei şi, de asemenea, pot da teme elevilor direct din aplicație. Aceștia vor primi notificare în contul lor, cu sarcinile ce trebuie rezolvate și timpul limită.
Ce alte metode folosiți?
Pentru reactualizarea cunoştinţelor, dar şi pentru consolidare şi evaluare, voi folosi jocurile Kahoot, atât de îndrăgite de toţi copiii şi accesibile de pe orice dispozitiv care dispune de un browser web. Pe lângă temele specifice fiecărei discipline, eu le voi sugera să citim împreună o carte (deocamdată citim “Fram, ursul polar”, de Cezar Petrescu), să ne costumăm într-un personaj şi ceilalţi să îl ghicească, să realizăm împreună lucrări la AVAP, să jucăm mima, să propunem, pe rând, câte o reţetă simplă, pe care să o preparăm cu părinţii; să ne construim un cort, să compunem o poezie, să facem împreună o poveste, să ţinem un jurnal zilnic al acestei perioade de autoizolare.
Se simte lipsa întâlnirilor față în față?
Sunt conştientă că, oricât de diversificată ar fi activitatea noastră, ne vor lipsi interacţiunea directă, întâmpinarea de dimineaţă, îmbrăţişările şi exuberanţa din interiorul unei săli de clasă, foşnetul caietelor sau scârţăitul markerului pe tablă. Dar, ca orice poveste, şi aceasta va trebui să se termine cu bine şi va rămâne, sper, doar o amintire din copilărie. Părinţii trebuie să realizeze că sunt singurii responsabili pentru sănătatea copiilor lor şi pentru “amintirea din copilărie”, menţionată mai sus!
Ce le recomandați părinților să facă cu copiii în perioada asta în care trebuie să stea în casă?
Sfatul meu pentru părinţi a fost să se gândească, în primul rând, la siguranţa copiilor şi a familiei în general. Să respecte normele de igienă şi interdicţia de a ieşi din casă. Ştim cât este de dificil să ţii un copil într-un spaţiu închis, să îi înfrânezi energia şi pofta de joacă în aer liber. Dar… nu este imposibil.
Panica şi frica nu trebuie transferate copiilor, ci modalităţile de prevenţie. Ar fi indicat să îi ferim de ştirile apocaliptice şi de reacţiile exagerate ale părinţilor şi ale bunicilor, pentru a nu lăsa urme adânci în dezvoltarea ulterioară a copiilor. Am, totuşi, încredere în capacitatea părinţilor de a gestiona această situaţie de criză, în puterea lor de convingere şi de determinare, în aceste vremuri tulburi.
Părinţii elevilor mei sunt extrem de activi, au căutat site-uri educaţionale, au schimbat între ei link-uri utile, unde copiii pot găsi jocuri matematice, filmuleţe educaţionale sau activităţi de abilităţi practice. Sfatul meu, pentru toţi părinţii, ar fi să raţionalizeze timpul petrecut în faţa ecranelor, prin întocmirea unui program zilnic, în care să se îmbine armonios activităţile efectuate în mediul virtual cu cele realizate individual sau împreună cu membrii familiei. Sănătate şi răbdare tuturor!
Acesta este cel de-al doilea articol din campania colectivă de informare prin care, alături de grupul de părinți din online, încercăm să ajutăm, să oferim informații și soluții celor preocupați de educație. Voi reveni cu noi interviuri, linkuri utile, idei oferite de alți dascăli minunați: Mirela Tanc, Gabriela Șerban, Mirela Barcan.
Din aceeași campanie fac parte:
- Școala online. Povestea asta trebuie să se termine… cu bine
- Școala de acasă. Acum e momentul să ne redescoperim puterile!
- Ghid de ocupat timpul în vreme de carantină. Doamne, cât de multe se pot face!
- Încă un articol despre COVID-19, transmitere, simptome, măsuri de precauție ș.a.m.d.