Școala catolică. De ce am ales învățământul catolic pentru copilul meu

După aproape doi ani de când mi-am dat copilul la școala catolică, cred că pot vobi în cunoștință de cauză despre acest sistem. Mai exact, despre ce înseamnă școala catolică la clasa pregătitoare. Cum e învățământul catolic la clasele mai mari nu pot spune. Nu încă. Abia după ce vom bifa și noi această etapă voi putea povesti.

Am ajuns să mă interesez mai mult de învățământul catolic datorită familiilor din jurul meu ai cărori copii au urmat aceste cursuri de la clasa 1 până la liceul catolic. Felul în care și copiii și părinții mi-au vorbit despre cum merg lucrurile la școala catolică m-a convins că asta este linia pe care trebuie să merg și cu fata mea.

Am decis să îmi dau copilul la școala catolică și din următoarele motive:

• Nu este o șccoală particulară
• În clase nu sunt mai mult de 25 de copii, cel puțin la școala la care merge fiica mea. Numărul prea mare de copii dintr-o clasă de școală ”clasică” m-a speriat. M-am gândit că fata mea nu s-ar simți în largul ei într-o clasă cu mulți elevi. Ea se adaptează mai greu schimbărilor, se închide în ea când este într-un mediu nou și găsește cale de comunicare mai greu decât majoritatea copiilor. După cum o știu, nu îi place că trebuie să împartă atenția profesoarei cu o mare imensă de copii. Căci, da, a mea minune vrea să fie moțul, fruntea, cireașa de pe tort. Și pentru a atrage atenția, face orice
• Teama că nu aș nimeri la un profesor cu răbdare și disponibilitatea de a accepta felul diferit al copilului meu. Sau de a-i face pe cei din jur să nu o marginalizeze pentru că este și face lucrurile în alt ritm, în alt mod decât majoritatea. Nu știu, poate la școlile ”clasice” se obișnuiește să faci cereri să ți se repartizeze copilul la profesorul X sau Y. Sincer, nici nu m-am interesat de cum merg lucrurile în sistemul ”clasic”, pentru că eram decisă să o înscriu la școala catolică. După experiența absolut minunată cu grădinița catolică (despre care am povestit aici), nici nu am mai luat în calcul ideea de a schimba direcția
• La catedră sunt surori, femei blânde, calme, (foarte) răbdătoare care, în procesul de învățare, sunt călăuzite de iubire, acceptare și înțelegere. Am un copil hiperactiv, iar mulți dintre dascălii din școlile noastre nu au răbdare, sau cunoștințe cum să trateze astfel de copii. Copilul meu este hiperactiv, hiperîncăpățânat și hipertimid. Am avut și avem de tras din aceste motive.

După ce am trecut de clasa pregătitoare și de primul semestru din clasa 1, pot să vă spun cum se desfășoară lucrurile

• cursurile se fac respectând programa școlară
• vacanțele sunt aceleași ca la școlile clasice.
• copiii care au un alt ritm de asimilare, de adaptare nu sunt lăsați în urmă. Sunt ajutați. Copiii sunt învățați să își accepte și ajute colegii diferiți
• nu există pedepse, corecții corporale, țipete, jigniri
• copiii sunt mutați periodic în bănci, astfel încât să se cunoască toți între ei. Ca strategie mi se pare ok: dacă lași mereu în aceeași bancă doi copii la fel de hiperactivi, de guralivi, de agitați, atunci, clar, ora se desfășoară nu în cele mai optime condiții. Da, poate părea frustrant pentru unii că nu pot sta în bancă alături de prietenul sau prietena. Însă, haideți să o luăm și altfel! Așa copiii cunosc tipologii diferite și, interacționând cu fiecare, le va fi mai ușor, adult devenind, să lucreze cu toate tipurile de oameni.
• nu există favoriți, în funcție de “cotizațiile” părinților. De ce să ascundem sub preș o realitate pe care o știm cu toții: sunt (încă) destui părinți care merg să ”cumpere” bunăvoința profesorilor. Sunt și unii profesori (nu toți!) care caută dărnicia părinților. Îi auzim în jur pe atâția care povestesc cât de bine se poartă profesorul cu copilul după ce părintele a ”contribuit”. Eu nu mi-am dorit să risc să nimeresc într-o clasă cu astfel de situații. La școala catolică nu se merge pe daruri, pe atenții. Nici la nivel declarativ (cum e în tot sistemul de învățământ românesc), dar nici faptic.
• ședințele cu părinții nu se transformă în circ, așa cum mi s-a întâmplat la grădinița de stat, așa cum îmi spun atâția părinți ai căror copii sunt la școlile ”clasice”. Firește, nu la toate clasele se întâmplă așa. Sunt conștientă de asta.
• o zi pe săptămână, sora face, cu părinții care doresc, un fel de ședințe particulare de consiliere. Se discută situația copilului și căutăm soluții împreună
• există și un afterschool, însă, cum nu am folosit serviciile acestea, nu pot detalia. Știu doar, de la alți părinți, că le spun copii că sunt încântați de doamna tânără care stă cu ei. Fac lecțiile (cei de clasa 1, căci, la pregătitoare nu au lecții), fac și engleză (opțional).
• la pregătitoare, au avut foarte multe activități. Pictură, jocul cu plastilina, lucru manual.
• ocazional, au ieșit la teatru, la circ, la spectacole, vizite (în cazurile în care părinții au fost de acord cu plata biletului și a transportului)
• cu o lună sau două înainte de începerea clasei pregătitoare, ni s-a comunicat în ce zile să venim la școală pentru uniformă. Un croitor ne-a așteptat într-un interval stabilit, a luat măsurile copilului, am dat comanda, apoi, cu o săptămână înainte de prima zi de școală, am venit să achităm și să luăm uniforma. La sport, la fel, copiii au tricouri personalizate cu numele copilului și al colegiului imprimate pe el, comandate la școală.

Să vorbim și despre religia făcută la școala catolică

Câtă religie se face la școala catolică? Nu atât de multă și de ”cu forța” pe cât se crede. Orele încep cu o cântare religioasă. La clasa pregătitoare și clasa 1, o zi pe lună, copiii merg cu clasa la liturghie, la biserica din curtea școlii. În rest, cine vrea poate aduce copilul la liturghia de dinaintea orelor de curs. Și duminica, firește. Ce fac cei din clasele mai mari nu pot spune, eu povestesc doar prin ce am trecut noi.
Am întrebat-o pe fata mea ce face la orele de religie, acum, în clasa 1.
”Ne învață despre viața lui Iisus, despre mama lui, Fecioara Maria și chestii d-astea”.
Am insistat să aflu mai multe detalii, cu gândul la acele povești intens mediatizate cu profesori de religie care îi sperie pe copii spunându-le că îi calcă mașina dacă nu spun rugăciuni. Sau că părinții lor vor muri dacă nu merg duminicile la biserică. Am întrebat-o direct, dacă sora le-a spus că se pot întâmpla lucruri rele dacă nu respectă ce zice în Biblie.
”Nu, mami, cum ți-a venit așa o idee urâtă!”. Aici m-am oprit cu descusutul copilului. Clar la clasa ei nu e nimic din poveștile de groază cu orele de religie.
Și acum întrebarea de baraj  pe care și-o pun toți părinții care vor să își dea copiii la școala catolică:

Trebuie să fim catolici ca să dăm copilul la școala catolică?
Răspunsul e NU!

Detaliez imediat, nu vă las așa 🙂 O voi face în cele ce urmează.

Criterii de inscriere (valabile în 2016)

A fi catolic nu este un criteriu unic și eliminatoriu în acceptarea copiilor în școala catolică. În 2016, când ne-am înscris noi la Colegiul Catolic, criteriile de acceptare erau următoarele (în ordinea importanței):

1. persoanele catolice
2. cazurile ”speciale” (copii cu diverse probleme medicale)
3. Acei copii cu frați/surori în școală
4. copiii care au urmat grădinița catolică
5. copiii de alte confesiuni

Recunosc, noi ne-am aflat la punctul 4 pe lista asta. Și la 5, căci suntem ortodocși.

Acte necesare la înscrierea la o școală catolică

În 2016, când ne-am înscris noi la Colegiul Catolic, am fost disperați să ajungem printre primii pe lista înscrierilor. Și așa a fost. Nu am stat la cozi cu nopțile, așa cum am văzut la alte școli. Nu a fost coadă. Cei de la Colegiul Catolic au anunțat pe siteul lor în ce interval orar se fac înscrierile și ne-am prezentat în consecință.

Ni s-a spus, ni s-a subliniat că nu contează a câta persoană am fost în tabelul cu înscrieri. Puteam fi prima, puteam fi ultima familie din lista înscrierilor. Nu asta garanta acceptarea noastră la școala catolică.

Nu ordinea venirii a contat, ci respectarea criteriilor de mai sus, plus să am la dosar următoarele:

• copie certificat de naștere copil
• copie actele părinților
• adeverință (o scrisoare, mai degrabă) de la preotul bisericii frecventate în care să se precizeze că frecventăm biserica și cărui cult aparținem.
• O declarație completată pe loc. Din câte îmi amintesc, în ea am precizat că vrem să înscriem copilul acolo și că este/nu mai este înscris și la altă școală. Și am lăsat datele de contact.

Cam astea sunt informațiile tehnice despre școala catolică. Cum mi se pare până acum? Am să vă răspund cu o poveste reală.

Fata mea este ceva mai … de speriat decât personajul din filmul ”Denis, pericol public”. E băiatul cu sarafan. Este vorbăreața clasei. Agitata clasei, încăpățânata clasei, ”țipătoarea” clasei, nesupusa clasei… tot ce ține de un copil hiperactiv și hiperîncăpățânat. Cu toate astea, de câte ori credeți că am fost chemată la școală sau sunată că nu se poate lucra cu fata mea? De câte ori credeți că am fost apostrofată direct, între patru ochi, sau la ședințele cu părinții, de față cu toți, ca să mi se facă rușine? NICIODATĂ! Sora de la clasa fetei mele are o politică: în ședințe nu nominalizează niciodată pe cineva. Nici la așa da, nici la așa nu. Totul se discută în particular!
Și ce mi-a zis sora, după ce, la ședințele particulare de consiliere, mi-a înșirat toaaaate nebuniile făcute de fata mea, în timp ce eu intram în pământ de rușine (deh, așa am fost crescută)?

”Eu o iubesc așa cum este ea, mai încăpățânată, mai neastâmpărată. Eu vreau să o ajut, eu o înțeleg și am toată răbdarea din lume să o ajutăm să se adapteze”. Cum să nu mă simt atât de bine când îmi spune așa ceva dascălul la care copilul meu țipă la clasă?

Ce îmi spune sora, la încheierea fiecărei discuții pe care o am cu ea? ”Aveți răbdare, se va schimba”. Eu mă dau cu capul de pereți că iar a făcut cutare sau cutare lucru, iar sora este cea care mă liniștește! Cam așa este, pentru noi (repet și insist că pentru NOI) la școala catolică.

Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).

Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.

Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.