Şantieristă voluntar pentru o cauză bună

Oi avea eu doar un metru juma’ cu tot cu tocuri, oi avea eu teamă de înălţime şi o uşoară claustrofobie, plus (credeam eu) sunt cam neîndemânatică. Dar toate astea nu m-au făcut să dau înapoi atunci când mi s-a propus să merg o zi pe un şantier, să pun osul la treabă să ajut nişte copii. Mi-am propus să fac lucruri care să nu îi pună pe cei din jur în pericol şi nici pe mine, să mă limitez doar la chestii gen adu mistria (ce-o fia aia?), adu ciocanul, dă cuiele şi alte chestii mici, pe măsura mea. Dar n-am făcut nimic din toate astea, ci am lucrat la un nivel mai mare.

La propriu, căci m-am cocoţat pe o schelă, am cărat baxuri (sau cum s-or numi) cu vată minerală, am uns foile de vata cu adeziv (maglavais, moloz, ”mud”, cremă, după cum a botezat fiecare chestia aia care arată ca un ciment moale- nu râdeţi, nu cunosc termenii şantieristici, acu’ am învăţat şi eu câţiva), am tăiat vata minerală, am măsurat pereţii, am pus vata minerală pe peretele unei case şi atât. Nimic complicat, nimic peste puterile mele de pigmeu, nimic exagerat. Bine, sedentara de mine s-a resimţit după cele câteva ore de voluntariat pe şantierul ”SOS Satele Copiilor”, m-am ales cu o uşoară febră musculară la braţe, dar ce mai contează? M-am simţit extraordinar ştiind că am făcut un lucru bun, că am ajutat, că am pus umărul, că şi datorită mie, nişte suflete vor avea un acoperiş deasupra capului.

Am acceptat cu drag invitaţia de a fi voluntar pentru o zi pe şantier, să fac lucruri pe care nu le-am făcut până acum. Am descoperit cu bucurie că nu am fost singurul blogger care a răspuns apelului. Am uns vata minerală cot la cot cu Gabi, i-am cunoscut (şi mi-au plăcut) pe Veronica şi pe Tibi , iar chipul lui Alex, ”şeful de şantier” mi-a adus în minte numai piese de-ale celor de la Simply Red, căci tare mult semăna cu vocalul, Mick Hucknall, în varianta blondă 😉 Şi, uite-aşa, ungeam eu placa de vată cu maglavais şi fredonam (în gând, să nu îi fac pe voluntari să fugă speriaţi de vocea mea!) ”I wanna fall from the stars/Straight into your arms/I, I feel you/ I hope you comprehend”, refrenul piesei Stars. Aşa, pur şi simplu, făr’ nici o legătură!

Pe şantier am mai descoerit un lucru care m-a impresionat teribil. Un grup de voluntari trecuţi de prima tinereţe, veniţi  tocmai din Winsconsin, America să ajute. Şi au muncit bine. Nu doar o juma’ de zi, ca noi, ci sunt aici pentru o săptămână, pe banii lor, pe cheltuiala lor, căci ei şi-au plătit drumul, ei scot bani din buzunar pentru cazare, masă şi, başca, mai fac şi donaţii pentru cei ale căror case tot ei le reabilitează. Chapeau bas, ladies and gentelmen from Ameria!

Toate acestea s-au întâmplat în Bucureşti, la doi paşi de Mall Promenada, undeva pe Calea Floreasca, unde este zona ”SOS Satele Copiilor”. În spatele unui gard cu tot felul de desene, dincolo de o poartă maramureşeană, sunt 12 case în care se adăpostesc 80 de copii.

Toţi sunt aduşi aici prin programul “Totul începe acasă!” , derulat de GDF SUEZ Energy România, Fundația GDF SUEZ și Habitat for Humanity România, progam ce îşi doreşte ca până la finele acestui an să renoveze şi să eficientizeze energetic casele din cadrul SOS Satele Copiilor din Calea Floreasca nr 165.  Casele au fost date în folosință acum 20 de ani și nu au mai fost renovate de atunci, iar în prezent ele sunt într-o stare avansată de degradare și au un consum energetic ridicat.

Contribuția de 300.000 de euro a GDF SUEZ Energy România și Fundației GDF SUEZ va îmbunătăți considerabil condițiile de locuit și de învățare pentru toți cei 134 de beneficiari: copii, părinţi şi asistenţi sociali ce îşi desfăşoară activitatea în acest centru.

La final, ne-am şi jucat… Din fericire, nimeni nu a plecat accidentat acasă

Când am tras linie, am ajuns la concluzia că nu sunt atât de neîndemânatică…