Zilele trecute, am realizat un interviu ce m-a purtat înapoi, în copilăria mea. Mi-am amintit cu drag de jucăriile mele din acele vremuri, mi s-a făcut un dor nebun de Răţoiul Donald, care a ajuns la pubela de gunoi (din păcate) atunci când nu am mai avut nevoie de el. Mi-am amintit de impresionanta mea colecţie de indieni demontabili şi de maşinuţele pe care Tataie Moşu mi le aducea de la baştanii la care lucra şi pe care le-am dăruit altor băieţei, după ce am crescut. Păpuşi nu prea am avut. Doar bebeluşii aceia mici-minusculi în copăiţă, o negresă mare (ca alea de se puneau pe maşini, la nuntă) şi vreo trei „fotomodele”, pe care le tot aruncam de colo colo. Am preferat maşinuţele, indienii şi cele câteva piese Lego pe care, iarăşi, Tataie Moşu mi le procura.
Am întâlnit un domn, trecut de foarte mult de vârsta copilăriei, care a adunat şi încă mai adună toate aceste jucării din dorinţa de a salva o bucată de istorie. Am depănat împreună amintiri, apoi am publicat un articol în ziarul Click!. Redau aici varianta integrală a poveştii lui, care, sper, să vă placă. Şi chiar sunt curioasă să aflu ce amintiri vă stârneşte acest material.
La 52 de ani, Cristian Dumitru are o pasiune aparte: colecţionează jucării de pe vremea comunismului. Şi nu pentru că vrea să se joace cu ele, ci pentru că vrea să le salveze de la uitare, „închizându-le” într-un muzeu pe care speră să îl poată ianugura cât mai curând. Până atunci, le plimbă prin ţară, să le arate generaţiei tinere, acelora care se joacă pe telefoane şi pe tablete.
„Nici nu mai ştiu cum a început totul. Din adolescenţă am început să adun jucării, pe ale mele, pe ale prietenilor, pe ale cunoştinţelor. E uimitor să vezi cât de rezistente sunt aceste jucării din perioada comunistă! Au trecut de la o generaţie la alta, trei generaţii de copii s-au jucat cu ele şi încă mai rezistă. Mai sunt şi unele pe care trebuie să le repar”, îşi începe povestea Cristian Dumitru. Ce face cu ele? Vrea să le „salveze”, să le arate tuturora, să nu fie date uitării. Şi-a pus în cap să deschidă în România primul muzeu al jucăriilor ce au bucurat atâţia copii în perioada comunismului, când nu prea aveai cu ce să te joci. În peste 40 de ani, a adunat peste 12.000 de jocuri şi jucării, de la indieni, maşinuţe, jocul “Păcălici” sau “Dacii şi romanii”, până la păpuşi. Le ţine într-un garaj, la un bun prieten, cuprins şi el de “microbul” colecţiei. “Le mai ţin şi prin casă, în special pe acelea pe care trebuie să le repar, căci nu toate sunt în stare bună”. Familia i-a înţeles pasiunea, una destul de costisitoare, având în vedere că tot mai mulţi români s-au prins că obiectele ce amintesc de comunism se pot vinde pe bani frumoşi. “După ’89, le luam de la consignaţia, de la piaţă, de la Obor. Acum le găsesc mai greu. Nici nu am făcut un calcul câţi bani am cheltuit”, a mai mărturisit Dumitru pentru Click! Până la deschiderea muzeului, Cristian Dumitru merge în „turneu”, prin ţară, să prezinte această „bucată de istorie” tinerei generaţii. „Am mers prin şcoli, la lecţii deschise. Copiii se uitau, aşa, ciudat la ele. Ei sunt învăţaţi cu tabletele, cu telefoanele. Mai mult părinţii vin la expoziţiile noastre, privesc cu nostalgie”.
El speră ca, într-o bună zi, să termine şi un catalog la care lucrează de ceva vreme: „De vreo cinci ani, lucrez la un catalog cu toate jocurile şi jucăriile din perioada comunismului”
În prezent, o parte din colecţia de jucării este expusă la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, din Galaţi, apoi va ajunge la Bacău.
