Să fie lapte! E săptămâna mondială a alăptării

Iată-mă pe ultima sută de metri anunţându-vă că în perioada 1-7 august sărbătorim Săptămâna Internațională a Alăptării. Cu această ocazie, pe  7 august 2013, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Mare al Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti sunt aşteptate mămicile şi viitoarele mămici dornice să afle mai multe lucruri despre alăptare. Tema întâlnirii din acest an este “Sprijinirea Alăptării: Aproape de Mame”. Vor veni cu sfaturi şi păreri avizate specialişti în alăptare, medici, psihologi, artişti, mame cu experienţe deosebite şi nu numai. Mai multe informaţii puteţi găsi pe pagina de Facebok a evenimentului.

Despre alăptare nu aţi putut citi prea multe pe blogul meu. Motivul este unul simplu (dar al naibii de dureros): nu am putut alăpta mai mult de 3-4 luni. Mi-aş fi dorit să o pot alăpta pe Alexia măcar un an. Legătura creată între mamă şi copil în timpul alăptării mi se pare incredibilă. Ţin minte că, dincolo de oboseala şi durerile din perioada alăptării, mi se umplea sufletul când o priveam pe Alexia la pieptul meu. Era ceva doar al ei şi al meu. O legătură pe care numai noi două o puteam realiza. De vorbit, jucat, gâdilat, alintat putea să o facă oricine. De alăptat doar eu, iar în acele minute ea era doar cu mine, doar a mea. Ţin minte că, la început, nu voiam să fie nimeni, dar nimeni!, lângă noi. O voiam atunci doar pentru mine pe Alexia.

Am avut momente când am plâns la vederea altor mame care îşi alăptau copiii trecuţi de 6 luni. Am evitat locurile unde vedeam astfel de scene. Chiar am suferit ca un câine că, din cauza nenorocitei ăleia de depresii postnatale, când făceam din ţânţar armăsar, iar imaginaţia mea îmi punea nervii la grea încercare. Am avut o perioadă foarte urâtă atunci. Mă enervam din orice. Şi, în ciuda faptului că mâncam sănătos, că evitam tot ce-i putea face rău copilului, laptele meu s-a terminat. Şi nu a mai revenit, căci am tot sperat că voi fi una dintre fericitele mămici care să ajungă la relactaţie. Dar n-a fost să fie aşa, iar laptele praf a fost cel care mi-a luat locul.

Povestind acum aceste lucruri nici nu-mi pot da seama dacă era gânduri, sentimente şi reacţii fireşti? Dacă orice mamă trece prin toate acele stări prin care am trecut eu? De la egoismul din momentul alăptării, la furia vizavi de cele care alăptau în continuare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: