Romantismul și pandemia: un Făt-Frumos mi-a dat flori în parcare și eu nu l-am sărutat

Fetelor, câte dintre voi nu v-ați imaginat sau nu v-ați dorit să fiți parte dintr-o scenă desprinsă, parcă, dintr-o secvență de film de dragoste? Un Făt-Frumos să vă dea un superb buchet de flori și voi să îi săriți în brațe, să vă sărutați, să vă îmbrățișați strâns mult timp… Romantic, nu?

Dar câte dintre voi v-ați imaginat să vă treziți cu un june, tot arătos (normaaal), pe care nu-l cunoașteți, care să vă ofere un buchet de flori în parcarea din fața casei? Florile preferate, de un roșu aprins? Eu nu mi-am imaginat. Dar am trăit asta. Stați așa, că vă povestesc acuș acuș. Nu vă pregătiți să luați cu lămâie, că nu va fi un text prea siropos. Are o doză de romantism, dar și de umor (dacă n-ar fi cu umor, n-aș fi eu, nu?).

Pe final de stare de urgență, într-o zi, trecut de ora 12, mă duc la piață. Să iau d-ale gurii, dar, mai ales, fructe. La ora aia știu că piața e mai liberă, așa că e mai mic riscul de a mă călca pe picioare cu alți cumpărători, posibili infectați sau purtători ai acestui virus păcătos ce a băgat toată planeta în carantină. Mă uit lung la cireșe, înghit în sec și îmi zic să aștept să mai scadă prețul. Totuși, 55,99 lei kilu’ mi se pare exagerat de scump. Îmi iau căpșune, mere de două feluri, cartofi, roșii, castraveți, brânză, verdețuri, morcovi și plec spre casă. Pe drum ”felicit” vreo trei amețiți în trafic, care ba aveau semnalizatoarele defecte, ba nu se decideau pe ce bandă să meargă. Fac un popas la benzinărie, apoi merg spre casă.

Ajung în fața blocului. În boxele mașinii mele răsună, la volum ridicat, NOOORMAAL, ”Smells Like Teen Spirit”, piesa celor de la Nirvana. Când să parchez, văd că locul meu de parcare, plătit la Primărie, e ocupat de un Audi negru. Cobor și mă îndrept spre șofer. Cei de la Nirvana urlă în boxe și muzica inundă strada, căci am lăsat ușa mașinii deschisă. Coboară și șoferul de Audi. E un tinerel care pare drăguț, dar nu-i pot observa bine chipul, pentru că are o mască ce i-l acoperă. În secunda doi se întoarce cu spatele, se apleacă, ia ceva din mașină și se întoarce spre mine. Cred că are 1,80m.

Ține, timid, cu ambele mâini, un buchet suuupeeerrb de bujori. Îmi zâmbește. Îmi dau seama de asta, deși are mască. Eu nu-mi pot lua ochii de la bujori. Apoi mă gândesc dacă să mă uit sau nu la geamuri, poate mă văd vecinii. Nu de alta, dar e o scenă frumoasă și un bun subiect de discuții în vreme de pandemie, nu? ”Cine-o fi ăla de-i dă flori vecinei? Nu e soțul? Are pe altcineva? E cam tinerel pentru ea…” Știți voi, chestii d-astea de țin mințile unora prea ocupate.

Privesc buchetul atentă, nu pot ridica privirea spre cel care îl ține. Nu de alta, dar e atââât de înalt, că m-ar durea gâtul încercând să îmi ridic privirea și capul spre el. Și totuși, fac efortul și mă uit la junele care stătea în fața mea, ținând buchetul ăla cu ambele mâini și așteptând o reacție din partea mea. Ziceai că suntem rupți dintr-o scenă de film. Doar că… Ileana Cosânzeana, adică eu, nu a sărit în brațele lui Făt-Frumos, adică junele cu bujori… în mâini, nu în obrăjori. El îi dă flori, iar ea nici n-l sărută. Nu se cuvine, că e pandemie, doar, și trebuie să păstrăm distanța de siguranță, nu?

După ce îmi alung din minte toate gândurile cu scene romantice și priviri iscoditoare de la geamuri, de după perdele, mă uit pe biletul albastru din buchetul de bujori. Junele rămâne cu florile în mână, eu iau biletul. Da, știu, sunt ”umpic” dusă! În loc să iau buchetul, eu prelungesc momentul… Citesc biletul și mă prind care-i faza. Nu era o greșeală și nici la camera ascunsă nu eram. Buchetul pe care îl ținea Făt-Frumos chiar era pentru mine! Iar expeditorul nu era vreu admirator secret. Nici junele simpatic din fața mea. Da, știu, am omorât romantismul și misterul, nu?

Ei bine, florile erau de la prietenii mei de la Eltung Flores, cei care, acum ceva vreme, când eram cu moralul la (sub) pământ, mi-au adus acasă un uriaș buchet de liliac și un altul de bujori.

Cât despre Făt-Frumos din parcare, dragelor, îmi pare rău să vă zic, dar n-am avut inspirația să îl fotografiez. Era o imagine tare drăguță cu el cu masca pe față, stând drepți în fața uneia pe jumătate din înălțimea lui și ținând un buchet de flori în mână. Omul știe să dăruiască flori, n-am ce zice. Dar, pentru doritoare, promit că dacă-l mai prind cu flori pe la mine, zău că îl fotografiez pentru voi. Și, dacă e avalaible, la fel, vă anunț 😉 Sau, cine știe, dacă dați comandă de flori, poate vi le aduce tot el 😉

Sper că mă știți că glumesc, da? Căci simțul umorului, dragii mei cititori, este cel mai bun medicament, indiferent de vremuri. Și asta o știu și am experimentat-o pe pielea mea în ultima perioadă, când am trecut prin grele-grele încercări. Așadar, zâmbiți, glumiți și prețuiți fiecare secundă!

Și, ca să vedeți cine este în spatele acestui nume Eltung Flores, vă las să urmăriți reportajul Antenei 1, realizat pe ”plantația” de bujori a celor care livreză flori cu povești. Vă mai spun doar atât: dăruiți flori celor dragi, cuiva căruia vreți să îi mulțumiți sau să îi aduceți un zâmbet. Florile au puterea asta magică asupra oamenilor. Iar dacă alegeți să faceți asta prin intermediul oamenilor frumoși de la Eltung, pe pagina lor de Facebook găsiți toate detaliile legate de prețuri, abonamente, număr de telefon, livrare ș.a.m.d.

Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOKpe INSTAGRAMdar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.

Join 14,186 other subscribers

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: