Revederea surorilor

Nu s-au mai văzut din vară, când au terminat creşa. Au plecat pe drumuri sepatate, la grădiniţe diferite. Au cunoscut alţi copii, au alte educatoare, şi-au făcut prieteni noi. Când am pus ţara la cale cu Andreea, nu ştiam la ce să mă aştept. I-am spus Alexiei doar aşa, într-o doară: “Mami, mâine vine Bianca Muki la tine. Te rog să te porţi frumos, să îi dai toate jucăriile tale, că aşa face o gazdă bună”. Am vrut să spun mai multe, să-i fac un instructaj mai lung, având în vedere că se întâmplă rar (din păcate) să vină copii în vizită la ea, pe teritoriul ei. Când au mai venit, s-a cam lăsat cu scântei, deh, casa ei, jucăriile ei… La auzul cuvintelor magice “Bianca şi Muki”, Alexia a început să turuie fericiră ca o moară stricată, cu o viteză de 5 cuvinte pe secundă, cred… “Muki a mea de la cheşă? Muki Bianca, unde megeam eu când eram mică?”.  M-a uimit că şi-o amintea şi că o puea într-un context clar.

Când au dat nas în nas, “surorile” de la Creşa Degeţica au scos un chiuit de bucurie, apoi volumul chiuitului a crescut progresiv şi a ajuns la un nivel că nici gândurile nu ni le mai auzeam. Dar a fost o veselie generală, o revedere emoţionantă – nu ştiu dacă pentru pitice, cât pentru noi, părinţii. Sau, mă rog, noi mamele, că suntem mai sensibilicoase din fire 😉

Mă aşteptam ca fii-mea să fie cum mi se tot spune la grădi că este: posesivă cu jucăriile, certăreaţă, plângăcioasă. Dar nu. A fost total opusul acestei descrieri. Au mai chiţăit ele, s-au mai accidentat, nesemnificativ. Dar s-au jucat atât de frumos, că greu ne-a fost să nu intrăm şi noi în hora lor.

Iar la despărţire, s-au pupat şi s-au îmbrăţişat de mama focului. Alexia a vrut să o vadă şi de la balcon pe Bianca plecând. Au continuat discuţia şi de la distanţă, în auzul tuturor. Iar ultima replică a Alexiei, aruncată peste balcon, m-a amuzat teribil: “Bianca să nu mă mai superi, că nu te mai pup când vii la mine”. Nu a supărat-o Bianca, nu ştiu de unde i-a venit asta Alexiei, dar am râs cu poftă. Revederea cu “surioara” ei de la creşă a impresionat-o atât de tare pe Alexia, încât seara, la culcare, le-a povestit păpuşilor despre Muki a ei. “Muki meu de la cheşă”. Chiar şi acum, în timp ce aleg fotografiile pentru această postare, Alexia, lângă mine, comentează pozele: “Eu cu Muki, pe cal”, “Muki face poze”, “Mami mai veau cu Muki”, “Mami, vau să vină Muki cu mine la grădi, nu veau a cheşă că sunt male acum”… Pam-pam!
Cam aşa s-au/ne-am distrat noi la revederea surorilor de la creşă:

DSC02056

DSC02074

DSC02092

DSC02109

DSC02128

Spre final, obosite, fetele au trecut la chestii mai puţin solicitante…

7 Comments

  1. Mai, eu nu rad… viata asta e ciudata rau. Cea mai buna prietena a mea a fost la gradi. In clasa I am mers impreuna, de mana, in banca. Apoi viata ne-a dus departe… la 23 de ani, ma asez pe o banca. “… Cris…?” Sa nu intepenesti?? Si vorba lu’ barbac-su, 4000 minute incluse nu ne-ar fi de ajuns daca n-am mai avea si servici…

  2. Mai bine de atat nici ca puteai spune…a fost minunata revederea maimuticilor iar noi ne-am simtit foarte bine. A fost o idee minunata 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: