Da, știu, sunt amuzanți, sunt haioși cum ei, în inocența lor, dau naștere unor momente amuzante. Dar, înainte să râzi, fă o pauză și gândește-te la ce e în mintea micuțului atunci când vede o mulțime de adulți râzând. Copilul crede, de cele mai multe ori, că râzi DE el, nu de faptele sale.
În anii de grădiniță ai Alexiei am fost la 6 serbări. La fiecare dintre ele am putut observa, de pe margine, comportamentul și reacțiile ambelor tabere: copii și adulți. Mi s-a rupt sufletul pentru fiecare copil care s-a fâstâcit și, la hohotele de râs ale adulților, s-a înroșit, s-a blocat, s-a pus pe plâns. M-am bucurat când am văzut copii care, la gafele lor, la râsul adulților, au răspuns și ei cu râs. Clar, nu toți copiii sunt la fel! Într-un grup, inevitabil, sunt copii mai dezghețați și copii mai timizi. Iar noi, ca adulți, ca ființe cu mintea ”coaptă”, ar trebui să ne gândim că reacțiile noastre pot marca un copil.
Ia spune, tu, adultule, cum te simți în momentele în care alții râd DE tine? Da, știu, tu, faci diferența între a se râde DE tine și a se râde DE CELE SPUSE/FĂCUTE de tine. Însă, un copil nu poate face această diferență.
Ce se întâmplă în mintea unui copil timid atunci când adulții izbucnesc în râs la micile sale bâlbe, fâstâceli, am stat de vorbă cu un psiholog. Cu Alina Blăgoi. Asta ca să aflați de la cineva care știe ce zice atunci când vorbește despre ce se întâmplă în mintea copiilor. Poate, așa, veți pune mai mare preț pe vorbele sale, decât pe ale mele, o simplă mamă nevoită să facă terapie cu copilul care are de tras tocmai în urma unor astfel de episoade.
De ce să râzi de cineva care greșește
Până să vă spun ce am aflat de la psiholog, am să vă relatez un caz real. Al fetei mele. Alexia este un copil timid. Foarte timid cu cei din afara familiei. Pentru ea, serbările au fost un chin. Și asta din grupa mijlocie, la grădi. Când, după ce s-a poticnit, adulții au început să râdă în hobote la momentul ei artistic. Bine, adulții din sală au râs de toți copiii, nu doar de a mea. Și fiecare copil a reacționat diferit. Unii au râs la unison cu adulții, alții s-au blocat, alții au început să plângă.
Ce mi-a spus copilul meu după acea serbare? ”Nu-mi place când oamenii mari râd de mine!”.
Nu a ținut niciun argument de-ale mele. Nu i-a păsat când i-am explicat că sunt atât de dulci cei mici când pocesc cuvintele, când se bâlbâie… Răspunsul ei m-a pus pe gânduri: ”De ce să râzi de cineva care greșește sau care nu poate face un lucru?”. Copilul avea dreptate.
Nu mai vreau la nicio serbare
Ultima serbare la care am dus copilul a fost cea din clasa pregătitoare. Atunci, pe scenă, ea și-a spus poezia fără ezitare. DAR… nu a stat cu fața la public, ci ne-a arătat doar profilul ei. ”Nu am vrut să mă uit la adulți și să văd că iar râd de mine. Așa că mi-am imaginat că nu sunt în sală și am putut spune poezia. Dar, nu mai vreau la nicio serbare”.
Oricât am insistat eu că frica îi va trece doar dacă o va confrunta, copilul meu mi-a subliniat în repetate rânduri că se simte mai confortabil dacă nu mai e nevoie să vorbească în public. Așa că, am decis să o las pe ea să facă pasul acesta, atunci când își va dori, dacă își va dori să vorbească în fața unui public!
Gata cu vorbele mele. Acum vă invit să citiți ce spune un psiholog pe această temă.
Timiditatea este o trăsătură de personalitate, NU un defect
Fiecare copil este unic în felul lui, ca și noi, adulții. Ei se dezvoltă diferit și au caractere diferite. Sunt copiii care se adaptează imediat la mediu și copiii cărora le ia un timp de acomodare. Pe cei din urmă îi numim timizi. Trebuie precizat că timiditatea este o trăsătură de personalitate, NU un defect!
Este demonstrat științific faptul că timizii au o stimă pentru sine scăzută, nu au încredere în forțele proprii şi au sentimente de inferioritate. Astfel, copiii care întâlnesc oameni noi în diverse situații sociale, fie serbări, fie concursuri, sunt supuși unui stres suplimentar. Ei percep aceste situații ca fiind foarte presante, inconfortabile, motiv pentru care, de cele mai multe ori, au un blocaj.
În cazul în care situația stânjenitoare se repetă (adulții râd de ei la serbări), ei pot dezvolta anxietăți.
Acestea se pot traduce prin tot felul de comportamente. Îi doare burtica, fac febră înainte de serbare, refuză să mai participe la activitate ș.a.m.d.
Trei recomandări:
- Copiii timizi puși in astfel de situații nu trebuie să fie grăbiți. Ei au nevoie de timp pentru a se simți confortabil și pentru a putea să-și învingă emoțiile puternice.
- De asemenea, au nevoie să se simtă în siguranță și înțeleși. Dacă se va râde de ei, copiii timizi vor percepe mesajul total diferit de intenția adulților. Copiii vor crede nu că sunt amuzanți, ci că fac ceva rău, ceva greșit în acel moment. Ca urmare, ei se vor închide și mai mult în ei.
- Copiii timizi au nevoie să fie lăudați, încurajați și nu criticați. Acestea le vor insufla încrederea în sine și vor căpăta respect de sine.
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
