Zilele trecute, Ana, m-a invitat la o porţie de răsfăţ “mămicesc”. Mi-a zis ceva de genul “Hai să ne coafăm, să ne aranjăm, că merităm asta!”. Eu, proaspăt tunsă şi vopsită am fost tentată să zic “pas”. Dar mi-am amintit că am mai ratat o astfel de întâlnire pusă la cale de Ana şi mi-a părut rău. Nu pentru că am pierdut ocazia să mă tund ori coafez la nişte stilişti adevăraţi, ci pentru că am ratat o întâlnire cu mămicile din online pe care am rareori ocazia să le văd şi pe viu. Aşa că am acceptat invitaţia de a ne răsfăţa la Shades Beauty Lounge. Mă rog, pentru mine răsfăţul s-a limitat la a fi prezentă, căci, fiind extrem de mulţumită de “freza” şi culoarea mea cele noi, nu am vrut să mă aşez pe fotoliul clienţilor. Nici de coafat nu s-a pus problema, căci nu aveam nimic special programat pentru seara cu pricina. Acum, dacă stau strâmb şi judec drept, ar fi trebuit măcar de dragul jocului să mă fi coafat. Dar, sincer, când le-am văzut pe stiliste (căci, da, le pot numi stiliste la cât de pricepute sunt!) cum roboteau ele ca furnicuţele aranjându-le pe celelalte mămici prezente, am zis că sunt suficient de obosite ca să mai coafeze încă o mămică.
Dar s-o iau cu începutul.
Deşi toată noaptea Alexia a avut un somn agitat şi s-a trezit în câteva reprize plângând, deşi abia la 5 dimineaţa am adormit cu fii-mea în braţe, iar la 6 maimuţica a dat deşteptarea, am fost fresh şi plină de energie de cum m-am dat jos din pat. Eram asemeni unui copil care aşteaptă cu nerăbdare să i se dezvăluie supriza. Gândul de a ieşi cu mamele la o şuetă m-a animat teribil. Ajunsă la salon, mi-a plăcut în primul rand aspectul exterior. Situat la doi paşi de Liceul I.L. Caragiale, Shades este într-o clădire veche (eu sunt o mare admiratoare a clădirilor vechi). La intrare, totul cald şi primitor. Mi-a plăcut să simt sub picioare parchetul acela vechi trosnind. Când am plecat de-acasă, mă aşteptam să ajung într-un salon din acela maaaare, cu muuulte oglinzi şi decorat modern, rece, impersonal. Dar aici totul era diferit. La intrare, am dat peste un manechin drăguţ, cu tot felul de pandantive la gât, iar pe un raft, printre altele, am descoperit o serie de brăţări hand made. Personalul: nişte fete, nu cred că avea vreuna mai mult de 30 de ani, tare drăguţe şi puse pe glume. Buuun, prima impresie a fost ok. Iar asta contează, ştiţi cum se spune.
La întâlnire au fost invitate şi două mămici celebre: Monica Iagăr şi Roxana Iliescu, pe care o ştiu de-o viaţă şi ştiu că e genul de om pe care să-l pui la rană. După ce Monica Iagăr ne-a vorbit despre faptul că a fi mamă nu înseamnă să te transformi într-un robot, şi că mai trebuie să ai şi timp pentru tine, ca femeie, a venit rândul Roxanei să ne spună cum e să fii mamă, dar şi să ne vorbească despre noua ei pasiune, gătitul. Şi a voooooorbit, aşa cum o ştiu, muuuult! De altfel, chiar ea a recunoscut că greu se mai opreşte din vorbit. Dar nu a fost o problemă asta. M-am uitat la mămicile din jur şi-mi păreau că sorb fiecare cuvânt al Roxanei, care are un fel al ei de-a vorbi de ţi-e mai mare dragul să o ascluţi. Şi nu spun asta pentru că o cunosc, ci pentru că, în timp, am observat că, atunci când ea vorbeşte, transmite celor din jur foarte multă energie pozitivă. Iar faptul că mesajul Roxanei a avut efect se poate vedea chiar aici, unde veţi găsi o mămică tare curajoasă, care a recunoscut că speechul Roxanei a avut un efect asupra ei.
Din partea Roxanei, noi, cele prezente, nu am primit doar vorbe frumoase, ci şi un cadou binevenit: DVD-ul “Sărbători delicioase”, care conţine 10 reţete inedite şi delicioase pentru Crăciun şi Revelion. Încă n-am apucat să mă uit la el, dar, la cum o ştiu pe Roxana, căci i-am urmărit emisiunile culinare de la TV Paprika, sigur a adunat pe acest DVD nişte reţete uşor de făcut chiar şi de cei care au “două mâini stângi”, cum se spune.
După ce ne-am amuzat cu Roxana, stiliştii salonului Shades ne-au prezentat 3 coafuri. Două dintre ele m-au cucerit pe loc. Prima prin faptul că, deşi pare extrem de complicată, e foarte uşor de realizat şi în doar 30 de minute. A doua, însă, mi-a plăcut la nebunie. Mi s-a părut tare şic şi cu o tentă retro (da, sunt în faza retro-ului!).
Ceva palpitaţii ne-a dat şi tombola la care s-a câştigat o pereche de cizme româneşti, oferite de site-ul pantofi româneşti. Recunosc, mi-aş fi dorit să ajungă în picioarele mele cizmele cu pricina, dar au ajuns la un pas de mine, adică fix la mămica de lângă mine. Asta e, norocul doar mi-a suflat în ceafă! Dincolo de această tombolă mi s-a părut extrem de interesantă povestea fetei din spatele acestui site, care îmi povestea că, de la o pasiune nevinovată, în doar câteva luni a ajuns să dezvolte o adevărată afacere: acest site care promovează exclusiv produsele româneşti.
Însă, de departe, atracţia no 1 pentru mine a “răsfăţului mămicesc” a fost schimbarea de look a lui Gabi. Rezultatul, după ore-ntregi de vopsit, tuns, pensat, coafat, machiat, a fost unul spectaculos. Mă mănâncă rău să vă pun poze cu noua Gabi, dar mi se pare fair să o las pe ea să facă treaba asta şi să vă povestească în detaliu ce şi cum. Cert e că schimbarea a fost una foarte foarte reuşită.
Trăgând linie, întâlnirea de ieri dimineaţă a fost una care m-a uns pe suflet, chiar dacă, aşa cum am spus, nu am îndrăznit să mă las pe mâna stiliştilor. Pentru mine, răsfăţul a fost să petrec cu mămicile, să mă revăd cu o dargă şi veche prietenă, pe care, de ceva vreme, o văd doar la diverse evenimente. Ah, şi m-am simţit bine făcând pe paparazzi, fotografiind-o pe Gabi în diverse ipostaze. Gabi, sper că te amuzi privind la pozele de la mine.
Acestea fiind scrise, dargi mămici, concluzia e una singură: trebuie să ne răsfăţăm şi noi, e bine să ne acordăm timp şi pentru noi, pentru micile noastre plăceri. Întotdeauna o mamă fericită va transmite energie pozitivă copilului/copiilor săi. Ştiţi cum e, transmiţi energie pozitivă, primeşti energie pozitivă!
Hai că m-am luat cu vorba şi am uitat să vă spun ”Povestea lui ”Îţi mulţumim că eşti mămica noastră””. Ei bine, la întâlnirea cu mămicile, Roxana Iliescu ne-a povestit ceva tare emoţionant. Ea a mărturisit că îşi făcea procese de conştiinţă că s-a întors la serviciu mult prea devreme după naştere şi că şi-a luat fiicele cu ea mai pe la toate evenimentele mondene la care participa. Că, poate, ar fi trebuit să fie o mămică aşezată, liniştită, să petreacă mai mult timp acasă, şi să o lase mai moale cu munca. Dar răspunsul la toate aceste frământări l-a primit zilele trecute, când îşi privea fetele cum se distrau de minune la un eveniment monden. ”Mă frământa treaba asta, dar când fetele mele au venit la mine şi mi-au spus că se distrează bine, că le place mi-a mai trecut. Apoi mi-au spus ”Îţi mulţumim că eşti mămica noastră!””. La aşa replică, n-ai cum să nu te topeşti dacă eşti mamă, sunt convinsă. De altfel, s-a auzit un ”aaaaa” general din partea mamelor participante la răsfăţul de la Shades Beauty Lounge.
Ce frumoasa intalnire!In aceste momente regret de nu mai pot ca nu stau in Bucuresti si ratez cu brio asa ocazii!
🙁
Foarte frumos ai scris, Cristina :). Multumesc mult. Insa evenimentul nu s-ar fi intamplat fara Replica Vedetelor Events care a pus la cale rasfatul, a adunat toti sponsorii, le-a adus pe Monica si pe Roxana si mi-a oferit mie sansa de a ma implica in o mica parte de organizare, aceea de a va chema pe voi, mamele bloggerite, sa luati parte la o ultima mondenitate pe anul asta. Te pup cu drag si multumesc, inca o data, pentru postare.
Merci, Ana. M-am simţit bine, iar asta s-a reflectat în scris.
bravoo , mia placut cum ai descris in cu toata povestea , imi pare nespu de rau ca mai ai momente cu bebe de trezire nocturna stiu ce inseamna . frumos eveniment.pop
Da, se mai întâmplă din când în când să se trezească. Bănuiesc că din cauza ultimului rând de măsele tot bâzâie în somn. Da, a fost frumos la salon
cum faci sa scrii atat de repede, mult si atat de emotionant?aproape ca m-am indragostit eu de mine insami…adevarul este insa ca mi-a placut enorm sa fiu cu voi, sa te revad pe tine si sa-mi aduc aminte cum eram noi doua pustoaice in redactia “SALUT”, sa vorbesc cu femei adevarate si nu fabricate, sa vad ca mai exista bucurie si nu doar zambete false urmate de barfe continue, sa stiu ca DVD-urile mele ajung la cine trebuie..in fine, ma bucur ca am razbatut prin zapada si am ajuns la voi!
he-he, defect profesional… ai uitat că am făcut ediţii de colecţie la JN de mi-a venit rău? 1000-2000 de semne pentru mine sunt o nimica toată. Iar când povestea curge de la sine, vine din suflet, e chiar greu să mă opresc din scris. Ştii, tu eşti greu de orpit din vorbit, iar eu din scris 🙂
Cât despre îndrăgostit de tine însăţi, ai miliarde de motive să o faci, căci ai o viaţă de invidiat. Cel puţin eu te invidiez. Dar astea le discutăm între noi 😉 Iar dacă te-ai simţit bine, eu zic să reedităm povestea, nu?
Eu m-am bucurat “de cunostinta” :D, a fost o supriza placuta sa te regasesc aici.
Dap, Alina, tare mică s-a dovedit a fi lumea! 😉