Răbdărică și Mofturică lovesc din nou

În decembrie vă povesteam despre prima noastră întâlnire cu două personaje plăcute. Răbdărică și Mofturică. Alexiei i-a plăcut de ei, s-a recuoscut în ei, ceea ce m-a amuzat teribil. Duminica aceasta, pe 29 martie, ne vom revedea cu R&M. Tot la Mueul Țăranului Român. Abia aștept!

Ce pregătesc cele două personaje? Iată:


„Rabdarică şi Mofturică în misiune cu Zâna Măseluţă”
29 martie la Clubul Țăranului

Lumea lui MOMO şi Teatrul pentru copii MOMOLINO, va invita pe 29 martie la ora 12.00 la premiera spectacoluuil de teatru “Rabdarica şi Mofturica în misiune cu Zâna Măseluţă”, o poveste de inspirată din imaginaţia copiilor şi gândurile adulţilor, în care jocul devine realitate şi realitatea o joacă – o continuare a poveştii indragita mult de copii si lansata în decembrie 2014 „Rabdarica şi Mofturica salvează Noaptea de Ajun”.

Echipa teatrului Momolino propune copiilor de orice vârstă, cu precădere celor care au dinţişori şi se gândesc deja la magiile Zânei Măseluţă, un spectacol jucăuş şi plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”. O poveste în care copiii vor învăţa despre cum să ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţa fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. Spectacolul îi invită pe copii să se bucure de prezent, acest timp nesfârşit al copilăriei, în care joacă este cea mai serioasă îndeletnicire.

Se spune că, Răbdărică și Mofturică, doi dintre spiridușii lui Moș Crăciun, se întorc printre copii la început de primăvară cu o nouă misiune. După ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun, Răbdărică și Mofturică, s-au bucurat de cadoul mult dorit – praf magic invizibil și s-au pus pe treabă pentru un nou Crăciun. Jucării, cărți, biciclete, instrumente muzicale și câte și mai câte sunt fabricate cu multă atenție de cei doi, zi de zi. Nu au timp de pierdut. Insă, în toiul pregătirii, cei doi spiriduși primesc o misiune specială de la Moș Crăciun – în această noapte trebuie să o ajute pe Zâna Măseluță să colecteze dinții de lapte de la 7803 copii din… România.

Mofturică – mereu încrezător și optimist – de abia așteaptă această încercare. Răbdărică – plin de energie, insă sceptic în ceea ce privește misiunea – se teme că nu vor face față rolului de… ajutoare ale Zânei Măseluță.

Cât despre Zână… Ea este pe cât de surprinzătoare, pe atât de ușor de îndrăgit. De la o secundă la alta, Răbdărică și Mofturică, alături de copiii care îi însoţesc în poveste de la locurile lor din sala de spectacol, vor afla noi și miraculoase lucruri despre Lună, despre stele, despre praful magic de adormit și despre dințișorii de lapte.

Aventuri noi, prieteni noi și un cer plin de stele strălucitoare. O noapte magică, pe care cei doi spiriduși n-o vor uita niciodată. Oare şi voi?

Regia şi textul spectacolului sunt semnate de Oana Rasuceanu, iar din distribuţie fac parte 3 actriţe excepţionale – 3 mămici minunate: Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu şi Irina Velcescu. Scenografia şi costumele sunt semnate de Doina Pop. Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino.

Spectacolul are loc la Clubul Ţăranului Român, aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3-4.

Biletele  sunt disponibile în rețelele Eventim ‒ online pe www.eventim.ro şi www.iabilet.ro și la sediul magazinelor partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas. Totodată, acestea se pot achiziționa și înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile de la punctele de vânzare amenajate în spaţiul de joc. Preţ unic: 25 lei/persoană. Copiii sub 3 ani ţinuţi în braţe de părinţi, au gratuitate.

 

Pentru confirmări, solicitări si detalii vă rugăm să ne contactati la lumealuimomo@gmail.com www.lumealuimomo.blogspot.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: