Am intrat în a doua săptămână de când Alexia a dat primele semne de independenţă. N-am vrut să spun hop până n-am văzut că e ceva de durată şi nu doar un moft, un demo gen: “vezi, mami, pot face asta, dar n-am chef acum…”. O fi târziu, comparativ cu alţi copii, dar, sincer, “mi se rupe”, cum se spune în cartier. Poate că alţii au trecut la această etapă mai devreme de un an. Bravo lor, felicitări! Dar Alexia e copilul meu şi, indiferent de vârsta la care ea face anumite progrese, mai devreme sau mai târziu decât ceilalţi copii, eu mă voi bucura, mă voi lăuda cu progresele ei, dar, mai ales, o voi încuraja. Am ţinut să precizez lucrul acesta din start, nu de alta, dar, sincer, nu vreau să primesc sfaturi de genul acestora. Ştiu că voi nu faceţi parte din acea categorie, asta e sigur – ceea ce mă bucură enorm!
Revenind la oile mele, sau mai bine zis, la oiţa mea. Ei bine, picea a început să bea singură cu cănuţa. Prima tentativă de a o învăţa să bea astfel a avut loc pe la 9-10 luni. Dar a ignorat cana complet. De fapt, le-a ignorat pe toate trei. Prima dată am crezut că nu-i place modelul, aşa că am luat alta. Însă nimic. Apoi alta. Tot nimic. Aşa că am încuiat cănuţele în cămară până când le va suna ceasul. Am decis să mai încerc să văd dacă bea din cănuţă după ce am observat că, dacă o amăgeam cu biberonul când îi dădeam apă, trăgea de el să-l ţină singură, dar, după ce se prindea că îl ţinea ea şi nu mai vedea mâna noastră pe el, îl arunca cât colo. Aşa că am scos cănuţa roz “de la naftalină”, i-am pus-o pe măsuţă şi am filmat. Iată ce a ieşit:
Filmarea reprezintă chiar prima ei tentativă cu cănuţa. De la această fază, Alexia bea apă NUMAI cu cănuţa, şi o face deja ff bine – chiar dă capul pe spate când e apa pe terminate. La capitolul biberonul cu lapte la nani mai avem de lucrat. Nici măcar nu vrea să-l atingă… Stă cu pumnii strânşi până îl termină.
Tot ca semn de independenţă iau şi dorinţa ei de a păpa singură cu linguriţa. Practic, dacă până acum se juca cu ea, dădea pe lângă castron – în 99% din cazuri, de data asta mi-a arătat că s-a prins ce şi cum e treaba cu linguriţa. Nu îi iese mereu figura ca la carte, dar ştie că din castron trebuie să o ducă la gură. Şi, cred, ştie că mâncare mai multă poate lua nu cu coada linguriţei… dar mai avem de lucrat la partea asta. Oricum, de bază rămâne mâncatul cu mâna sau cu gura, direct din castron/crăticioară.
Că ne facem mari şi învăţăm tot mai multe lucruri îmi dovedeşte zi de zi. De exemplu, de vreo 3-4 zile a început să urce&coboare singură treptele de la tobogan. Uneori o face frumos, ca o adevărată domnişoară, ţinându-se de bară şi mergând în picioare, alte ori coboară treptele cu fundul (plăcerea ei maximă!) şi le urcă de-a buşilea. De aşezat pe tobogan şi de luat avânt, deja o face de ceva vreme.
Ah, şi a mai învăţat ceva. Nasol, de data asta: ridică bara de protecţie de la leagăn. Asta n-am avut cum să o filmez, nu de alta, dar mă înţelegeţi: am preferat să o prind pe ea în zbor… Poate doar dacă găsesc vreun cameraman amator 😉
hehehe! La mai mare! usor – usor o sa scrii ca nu mai are nevoie de tine deloc. 😛
Cred că mai e drum lung până acolo, Gabi. 😉
Mai ce fete mari ne-am facut! Bravo Alexia! La cat mai multe dovezi de independenta 🙂 Pupam dulce
Mulţumim frumos. Creştem-creştem, e inevitabil. Pupăm înapoi
Felicitari, Alexia! Cate stie fata sa faca! La capitolul vocabular cum stati? Natalia inca nu si-a dat foarte bine drumul la vorba. Asteptam cu nerabdare momentul infinitelor intrebari. Va pupam!
Mulţumim, Ralu. La capitolul vocab… vorbeşte muuuult, enervant de mult, dar pe limba ei. Când să zic că a învăţat un cuvânt nou şi că îl asociază cu ceea ce semnifică el, îmi dă ţeapă. De exemplu, după o zi întreagă de mers cu tricicleta şi de repetat la infinit “apasă” în timp ce îi duceam degeţelul pe butonul care făcea tricicleta să cânte, am crezut că a învăţat acest cuv. Asta pt că, de câte ori se oprea melodia zicea “aba”, apoi ducea mâna la buton şi se uita spre mine ca să îi confirm că face bine. Dar, seara, la baie, se juca în cadă şi repeta într-una “aba”, uitându-se la mingiuţă… Deci… mai avem de lucru la cap acesta. Pupăm şi noi
Bravo, Alexia! La mai mare! Abia astept sa-l vad si eu pe Costin urcand si coborand asa pe topogan!
Pe mine ma “enerveaza” ca al meu Costin nu se prinde deloc cum sa bea din cana cu pai, din cea cu supapa stie sa bea, dar doar daca i-o tinem noi, altfel o tine in jos si roade in gol capacul si nu are ce sa traga.:(
Si te apreciez pentru modul in care o lasi sa-si faca de cap cu mancarea, asa sigur o sa invete singura mult mai repede cum e treaba. Eu am multe retineri la acest capitol, cel mult il las sa-si bage putin mana in castron, dar apoi il sterg repede, ca sa nu mai vorbim de taica-su care ma enerveaza pana si pe mine de cate ori il sterge la gura in timpul mesei…:(
Şi eu, la început aveam mania să o şterg la fiecare dumicat căzut pe lângă. Dar m-am dat pe brazdă pt că o enerva pe pice şi, decât să-i stric cheful, mai bine o lăsam să se facă precum purcica. Oricum, pe căldurile astea, un duş în plus e bine venit, nu? Cât despre datul capului pe spate, şi ea a început de curând să facă asta singură.