Of, of, ce-a mai trecut timpul! Azi a fost prima zi de creşă a Alexiei, parcă mâine o duc la grădi, şi nici nu apuc să termin de scris că deja vine vremea să fac 13-14 prin curtea liceului în timp ce ea dă bacul… Ok, gata, ştiu, îmi zboară gândul muuult prea departe, dar deh, nu mă pot abţine.
Până dă fii-mea bacul, hadeţi să vă povestesc cum a fost în prima zi de creşă. Ziua a început nasol – pentru mine, pentru că după ce că nu am dormit pre bine (de emoţii, cred), nici nu aţipesc, că sună telefonul. L-am pus să mă trezească pe la 7.30, deşi la creşă trebuia să fiu pe la 9, iar drumul nu-mi ia mai mult de juma’ de oră la pas leneş. Mai greu m-am urnit eu decât fii-mea. După biberonul de rigoare, ca de obicei, Alexia a sărit în picioare şi a început să chiţăie după jucării. Degeaba o luam eu cu “şşşş mama că îi trezeşti pe mamaiii şi pe tataiii”. Ea voia să împingă elicopterul care zornăie de te trezeşte din morţi. Înfofolite din cap până în picioare, mai mult picea, săraca, am pornit spre Spitalul 9, să ne aventurăm pe aleile celebrului spital pentru persoanele cu probleme mintale. Nu am mers la tratament (deşi, zic unii, aş avea nevoie ;)). Ci ăsta e cel mai scurt drum spre creşă. Practic, cu autobuzul fac cam o oră – pentru că e un trafic infernal dimineaţa, iar traversând prin curtea spitalului ajung în 30 de minute la pas leneş.
De cum am ajuns la creşă, fii-mea, care zbiera ca din gură de şarpe în căruţ, s-a liniştit brusc. Ba chiar a stat cuminte cuminte în braţe la mine cele 15-30 de minute cât a durat să răspund “interogatoriului” asistentei şef în vederea întocmirii dosarului Alexiei. Chiar s-a minunat dumneaei ce copil cuminte i-a venit la grupa mică. “Ha-ha, nici nu ştie ce o aşteaptă!”, îmi zic eu în minte. “Ei, doamnă, am învăţat-o eu că trebuie să facă o primă impresie bună, apoi să se pună pe distrus”, îi zic eu. După un schimb de replici care mai de care mai haioase, purcedem spre clasă. Cel puţin ăsta a fost planul nostru, al adulţilor. Dar picea mea ne-a făcut alt program: a trebuit să ne oprim în dreptul fiecărui pitic, motan, iepure şi altă orătanie de pe pereţi să o pupăm, să o pipăim şi să-i vorbim. Până la etajul 1 erau o groază! Ajunse în faţa clasei, dezbrac puradelul, dar nu apuc să-i dau toate cele groase jos, că fii-mea se smuceşte şi o taie pe covorul multicolor să se joace cu formele. Cu greu am putut să o schimb în ceva mai lejer.
După o scurtă conversaţie cu educatoarea, vine momentul despărţirii. Avertizată de alţi părinţi că acesta ar putea deveni un moment în care se lasă cu urlete şi ţipete, m-am înarmat cu răbdare şi am luat poziţia de fugă. Timidă, spun un “Pa, mami” şi dau să fug. Când colo, ce să vezi, fii-mea se purta de parcă nici nu mă cunoştea! Halal!!! “Pa mami!!! Am plecat!”, zic eu pe un ton mai grav. Alexia nimic. Râd, ce-i drept nu prea era râsul meu, şi dau să închid uşa. Când, o aud pe fii-mea zicând cu juma’ de gură “Pa”, dar fără să îşi ia ochii de la jucării. Ei nah! Halal despărţire! Mă aşteptam să se tăvălească, să tragă educatoarea de ea să o bage în clasă, eu să fug mâncând pământul să nu mă vadă să îi treacă mai repede. Da’ de unde!
Ajunsă acasă, constat că e muuult prea linişte şi că nu am ce face! Aşa că m-am băgat la nani, gândindu-mă ce voi face cu atâta timp liber până la 16,30 când trebuie luat puradelul de la creşă.
Ce am făcut până la ora sus precizată nu mai contează. Cert e că nu am mai avut răbdare, şi la ora 16 m-am prezentat la creşă să recuperez una bucată copil. Regret enorm că nu am fost pe fază să filmez momentul revederii, nu de alta, dar m-a umplut de bucurie. De ce? Păi puradelul meu, de cum m-a văzut pe uşă, nu a mai aşteptat să spun ceva, că s-a ridicat de pe covor şi s-a îndreptat spre mine cu viteza luminii. În acelaşi timp a luat faţa de alintată, a dat drumul suzetei şi a început să plângă. Am întâmpinat-o pe vine. Ne-am pupat, ne-am îmbrăţişat şi, după câteva minute bune, dau să mă ridic să vorbesc cu educatoarea. Da’ ce, am putut? Miţa mea se atârnase de mine cu disperare şi se uita rugătoare la mă-sa mare (venită şi ea). Cu greu, fooaarte greu am dezlipit-o de mine fără să plângă.
De la educatoare am aflat că am un copil foaaarte ambiţios şi căpos (“ha-ha, zi-mi ceva nou!”), dar care nu a fost exagerat de obraznic. “A mâncat supa, felul 2 nu a mai vrut, a plâns, am lăsat-o, iar a plâns. A dormit, s-a trezit, s-a uitat în jur, a plâns, a adormit. Dar, per total, a fost bine”.
Sunt curioasă mâine cum va fi…
P.S. despre creşă am să vă spun ceva mai încolo, nu de alta, dar merită vorbit despre ea. Pe scurt, e vorba despre creşa Berceni IV – “Mica sirenă” de pe Aleea Emil Racoviţă, sectorul4. Sunt doar 4 copii în grupă. Este foarte, foarte frumos acolo. Deocamdată.
Am citit pe nerasuflate si cu mare nerabdare si curiozitate postarea despre prima zi la cresa a Alexiei. Ai o fetita tare curajoasa iar despre tine nu mai spun… Felicitari amandurora pentru pasul facut! Va pup cu drag.
Merci,Ramona. A fost curajoasă în prima zi, că azi s-a lăsat cu plâns la greu. Merci pt aprecieri. Pupăm
Felicitari!
Ce bine ca sunt putini copilasi in grupa, abia au timp sa se ocupe mai bine de ei.
Ne-am inscris si noi pentru la anu’ in septembrie, dar pana atunci mai e…
La asta mă gândeam și eu, că e timp berechet pentru fiecare pici în parte. Baftî și vouă
Sunteti curajoase amandoua. Si eu ma gandesc cu tristete ca va urma un astfel de moment si pentru noi, mult mai curand decat mi-as dori eu, mai alrs ca timpul parca zboara.
wow, m-a luat cu emotii cand am citit. Ma regasesc in multe din postarile tale, incepand cu “visul” de a avea un copil, incercarile esuate si minunea de a fi mama unui copi atomic, lipicios, foarte energic si imprevizibil. Te rog mult daca poti sa-mi dai cateva detalii despre inscrierea la cresa, cum ajung acolo, cu cat timp inainte trebuie mers. Din toamna vreau sa-l inscriu si eu pe Alex, are acum 10 luni dar vreau sa-l inscriu in toamna si-l sa ne acoodam treptat cu programul, urmand abia primavara viitoare sa revin la job. Felicitari pentru blog, sunt multe informatii utile si concrete.
Sa creasca mare si sanatoasa Alexia!
Raluca, trebuie să mergi la creşa la care vrei să duci copilul şi să discuţi cu directoarea. Vei fi trecută într-un fel de registru. Tu să îţi notezi exact numărul tau de ordine cin registru şi să întrebi când trebuie să revii pentru amănunte. Oricum, directoarea îţi va explica totul. Înţeleg că vrei tot la Mica Sirenă (care e o creşă foarte foarte ok! de la personal, la aspect, atmosferă…). Aici poţi vorbi ori cu directoarea, ori cu asistenta şef, dna Florinela Marin (o super super doamnă!). Nu ştiu în ce zonă stai, mai exact, ca să îţi explic cum ajungi. sunt 3-4 variante: fie cu troleul 74, fie cu autobuzul 232, sau prin curtea spitalului Obregia, ori prin gangul de după spitalul Bagdasar (cel situat chiar vizavi de intratrea în piaţa de la Spitalul 9). Zi-mi unde stai şi îţi explic mai clar ce şi cum.
Daca te rog frumos sa imi dai add pe FB, eu am cerut acceptul tau, as vrea sa te intreb una-alta. Raluca Morosanu, stau in capat Emil Racovita, lanca Cavar Center, unde e reprezentanta FORD.
Uitandu-ma la filmulete imi dau seama ca seamana foarte mult cu clasa de la ciobanasului, acelasi spatiu generos si despartit pentru somn si masa/activitati numai ca la grupa lor (cea mica) au scaune de masa in locul masutelor si scaunelor.
cred că toate sunt la fel.
Impresiile despre prima zi de cresa ma ingrozesc si pe mine, asa ca si datorita faptului ca am ajuns la cresa de unde vom merge din septembrie gratie acestui blog, am tinut sa caut acest articol ca sa ma mai linistesc sau nu… (deci nu :(() Baietelul meu nici un an nu va implini pana va merge la cresa si ne mai punand la socoteala ca nu sta cu nimeni in afara de mine, sunt ingrozita de cum se va acomoda la cresa. Noi mergem la Micii Magicieni, e cel mai aproape de casa noastra si inca nu stiu daca si voi ati trecut pe acolo asa ca voi mai scormoni in articolele tale ca sa ma lamuresc si sa gasesc impresii daca ati trecut pe acolo sau eventual de la celelalte crese.
depinde de copil. eu mă aşteptam să vină sfârşitul lumii şi să urle Alexia luni de zile că o ”abandonez”. Dar nu a fost aşa. Ea s-a adaptat repede. Sunt copii care urlă şi după trei luni. dar, părerea mea, e că noi, mamele, suntem mult mai speriate de etapa asta. Important e să avem răbdare şi încredere în copiii noştri.
Despre Micii Magicieni nu ştiu ce să îţi spun, pentru că nici până la poarta acestei creşe nu am ajuns…
Pot spune cu siguranta, din nefericire, ca lucrurile s-au schimbat fr mult din 2011 in 2016-2017. Ingrijitoarele nu mai au toate aceeasi rabdare si au ajuns sa forteze copiii sa stea in patuturi chiar dc nu dorm, sa ii smuceasca si sa traga fetitele de par.
Eu nu as recomanda nimanui, in prezent, aceasta cresa. Eu mi-am retras fetita de aici fix din motivele expuse. Partea trista e ca directoare,care pare o doamnaft ok, stie si ascunde tot.
Sunt îngrijotoare și îngrijitoare. Nu poate fi perfect peste tot, din păcate. Deși, așa ar fi normal
E foarte adevarat! Si totusi, dc alegi sa lucrezi cu copiii ttebuie sa fii om si sa stii ca ai mevoie de foarte multa rabdare. Dc nu iti poti asuma responsabilitatile, schimbi domeniul. Nu lasi sechele unor copii!
Aici ai MARE dreptate