Prima vizită a copilului la dentist

Bună! Sunt Cristina şi mi-e groază de dentist (Bună, Cristina!) 😉 Râd eu, râd, dar nu e râsul meu. Din cauză că, în copilărie, am neglijat problemele stomatologice, am ajuns la (chipurile) maturitare să vizitez o grămadă de cabinete stomatologice. Am ajuns să cunosc mai toţi paşii când mi se pune o plombă, când e nevoie de vreo extracție şi știu chiar unii termeni specifici. Atât de des am trecut pe la dentist… Deja, cred, pot face faţă cu brio rolului de asistentă.

De-a lungul timpului am dat peste stomatologi care îşi exercitau meseria fără aplomb, ca nişte roboţi pe pilot automat. Le-am spus “adio” în doi timpi şi trei mişcări. Însă am dat şi peste oameni pasionaţi şi cu lipici la pacienţi, dar la serviciile cărora am fost nevoită să renunţ din motive ce nu au ţinut de mine: s-au mutat cu serviciul, peste hotare sau în alte oraşe, mult prea departe de Bucureşti. Şi iar am stat până nu mai puteam de durere, până mi-am luat inima în dinţi să bat la uşile unor dentişti necunoscuţi.

Dar asta e problema mea, astea sunt temerile mele, pe care am sperat să nu i le transmit şi fetei mele pentru când va veni momentul ca ea să păşească într-un cabinet stomatologic. Iar clipa a venit mult mai repede decât mi-am dorit. De pe la 4 ani (acum are aproape 6), pe incisivul central de sus, Alexiei i-a apărut o dungă maronie pe toată lăţimea dintelui (marmoraţie, în termeni specifici). Din fericire, a stagnat, deşi am aflat că de la marmoraţie la carie, în cele mai multe cazuri, nu este decât un pas. Apoi, ultima măsea de lapte a fost “mâncată” de o carie.

La scurt timp, la o altă măsea, cumva pe diagonală, a apărut un punct negru. Evoluţia a fost rapidă, spre marea mea uimire. Am aflat ulterior că la dinţii de lapte trecerea de la marmoraţii la carii se face mult mai repede decât se întâmplă la cei permanenţi.

Aşa că am început să întreb părinţii din jurul meu la ce stomatologi şi-au dus copiii. În acest plin proces de informare întâmplarea a făcut să primesc o invitaţie la o întâlnire informală cu bloggerii la clinica stomatologică Crystal Dental Clinic. Mi-a plăcut personalul, mi-a plăcut etajul dedicat copiilor (am scris aici). Aşa că mi-am luat inima în dinţi, l-am luat pe tati (pentru a ne face galerie, căci eu tremuram mai mult decât fii-mea) şi am dus-o pe Alexia la primul ei control stomatologic. Am ajuns mai devreme, căci, mi-am zis eu, Alexia să aibă timp pentru a se obişnui cu locul, să se joace pe-acolo înainte de a intra în cabinet.

La prima vizită nu am vrut să se facă vreo intervenţie, ci doar o consultaţie, să vedem reacţia copilului. Reacţie care ne-a uimit. Alexia a luat totul ca pe o joacă. A fost foarte cuminte, foarte cooperantă şi chiar a dat din casă când a fost întrebată cine o spală pe dinţi: “Mami, că tati mai uită”.

În timpul controlului efectuat de dr Sorina Blaj am aflat:

**că, de fapt, Alexia mea avea nu două, ci trei carii, plus alte măsele cu marmoraţii.

**că, având în vedere că la cei 6 ani ai ei, dinţii nu dau semne că vor să cadă, că nu s-au depărtat suficient cât să facă loc dinţilor permanent, este posibil ca fii-mea să aibă nevoie de aparat dentar. Oricum, mă gândeam să îi pun unul dacă va fi cazul, decât să stea cu dinţii strâmbi

** că şi la copii e indicat să se facă detartraj

Link video: https://www.youtube.com/watch?v=3EI0NJWw-gk

Apoi, Alexia a beneficiat de un instructaj de periaj corect. Doar că ea a corectat-o pe asistentă: “Eu nu mă spăl cu periuţa manuală. Am una electrică”, a zis ea timidă. Dar asta nu a oprit-o să intre în joc. Acasă, m-a corectat când am vrut să o spăl, imitând mişcările pe care le-a învăţat de la asistentă.

La finalul primului control, pentru că fiecare copil care vine la Crystal Dental Clinic primeşte un cadou, Alexia mea şi-a ales un set de brăţări. A fost super fericită, iar eu am respirat uşurată că totul a fost cu happy end. Ne-am programat peste câteva zile pentru a sigila câteva măseluţe. Am zis să începem cu ceva nedureros.

Ne-am gândit că dacă sărim direct la freză şi se sperie, nici că o vom mai putea convinge să păşească în vreun cabinet stomatologic. Doar că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Cu doar o zi înainte, ea ne-a spus că o doare o măsea. Aşa că am decis la faţa locului să reparăm una dintre carii. Eu şi ta-su aveam ceva emoţii neştiind cum va reacţiona Alexia la întâlnirea cu freza. Bine, recunosc, mai mult eu tremuram. Dar fii-mea era happy.

De data asta, doctorul Andy Adler a fost “la aparate”.

A fost o adevărată poveste, iar Alexiei i-a plăcut jocul, deşi îi răspundea doar din mişcări ale capului, abia dacă a articulat două cuvinte. Dar domnul doctor a fost absolut minunat. A inventat o poveste haioasă. “Ia uite, ai aici doi microbi de ciocolată. Pe unul îl cheamă Mitică, pe celălalt Vasilică. Vrei să îi scoatem?” “Nu”.

Link video: https://www.youtube.com/watch?v=W64kuR7tSoE

“Bine, atunci hai să le construim o căsuţă cu etaj şi cu acoperiş, bine?” “Ihi” (adică “Da”).

Link video: https://www.youtube.com/watch?v=3Qj8g6cdDUs

Fireşte, povestea a fost mult mai lungă. Ulterior am aflat că Alexia a fost primul copil din cariera doctorului Adler care a zis că vrea să păstreze microbii şi că a trebuit să găsească rapid un alt fir al poveştii.

Link video: https://www.youtube.com/watch?v=xTMYVKChIp4&t=2s

Cum i s-a părut Alexiei? S-a speriat de “seti”, adică de aspiratorul de salivă. Dar, culmea, nu şi de freză! I-a făcut domnul doctor câteva demonstraţii cu “Seti”, care a băut toată apa dintr-un pahar, dar degeaba, ei tot i-a fost teamă să îl bage în gură. Şi asta pentru că “Seti” cel obraznic a vrut să îi aspire… limba. Dar a cerut vreo două bisuri la demonstraţia cu paharul.

Link video: https://www.youtube.com/watch?v=O0yKPgfV59U

După ce “casa” lui Mitică şi a lui Vasilică a fost gata, Alexia a fost poftită la locul de joacă, iar noi, părinţii, am rămas în cabinet pentru un “instructaj”. Am fost învăţaţi cum să o pregătim pe Alexia pentru următoarea vizită, când va fi nevoie mai mult de “Seti”, pentru repararea măseluţei din spate, unde e ceva mai mult de lucru. Ni s-a spus să nu pomenim cuvintele “durere”, “frică” şi nici să nu îi spunem că nu are de ce să se teamă, să nu îi spunem ce să simtă sau să o luăm cu texte de genul: “nu are de ce să îţi fie frică”, ci, mai degrabă, să o lăsăm pe ea să povestească, cu cuvintele ei, ce a simţit şi să îi explicăm cât de important este “Seti” (că, dacă domnul doctor nu îl va mai folosi, căsuţa, aka plomba, se va prăbuşi, căci plombele la dinţii de lapte cad dacă nu se pun într-un mediu uscat).

În concluzie, după prima vizită la dentist:

• Am un copil tare curajos, motiv pentru care, după ce am plecat de la clinica stomatologică, i-am cumpărat cartea pe care ne-a tot rugat să i-o luăm

• Sunt mai fricoasă decât fii-mea
• Pentru tati e o adevărată distracţie să mă vadă cum tremur privindu-mi copilul pe scaunul dentistului
• Sunt mândră din cale afară de copilul meu
• Chiar există intervenţii stomatologice fără durere, iar mersul la dentist poate fi fun (chiar dacă eu am tremurat ca varga)
• Fii-mea e atât de mândră de căsuţa din măseaua ei, încât s-a lăudat la grădi şi a arătat-o atât copiilor, cât şi surorilor. Zilnic ne tot întreabă de Mitică şi Vasilică, iar noi trebuie să ne punem imaginaţia la muncă…
• Am mai adăugat pe lista “prima dată pentru Alexia” şi vizita la stomatologie copii, făcută la 6 ani fără o lună