Prima serbare la grădi. Şi da, am bocit… un pic

DSC02757

Din ciclul ”prima dată”, am bifat cu brio serbarea de Crăciun de la grădiniţă.12.12.2013. Am avut maaari emoţii. Eu, că Alexia, aşa cum am bănuit, n-a avut nici o cea mai mică urmă de emoţie. Mi-a fost teamă de două lucruri: că nu va dori să recite poezia, iar dacă o va spune, va scoate pe guriţă varianta adaptată de ea.
A avut de recitat doar atât: ”Mamă dragă, Moş Crăciun/ De ce e atât de bun?/ De aduce la copii/ Bomboane şi jucării”. În varianta adaptată, când exersam acasă, poezia suna astfel: ”Mamă dragă, Moş Crăciun/ De ce e atât de RĂU?/ De aduce la copii/ Bomboane şi jucării”. Eu o tot corectam când repetam, îi explicam, mă dădeam de ceasul morţii cum să fac să-mi conving fata că Moşul e bun. Poate că ea îl consideră rău că aduce DOAR bomboane şi jucării… Sau, poate, a făcut ea o legătură între faptul că noi îi tot spunem că bomboanele, ciocolata şi dulciurile nu sunt tocmai bune… în exces. Cine ştie ce asocieri a făcut în căpşorul ei ăla mic? Mă rog…
Cu inima cât un purice, am mers la serbare. Mi-a plăcut foarte tare. Copiii au reacţionat în fel şi chip. Unii s-au emoţionat atât de tare, că au plâns în hohote, alţii doar când au uitat versurile au vărsat lacrimi, unii n-au vrut să spună nici un cuvinţel. Au fost copii care au recitat în şoaptă, iar alţii la polul opus. Alexia mea a părut interesată de ce se întâmpla doar în primele 5 minute. Apoi s-a apucat să vorbească. Întâi singură, apoi cu vecinii ei. Haioasă a fost reacţia ei la primul copil care s-a încurcat şi a început să plângă. ”Of, Doamne Dumnezeule!” s-a auzit vocea fetei mele într-un moment de linişte totală. Apoi, a început să se descalţe, să le arate băieţilor din jurul ei pantofii şi inimioarele de pe dres.
Cea mai mică din grupă, dar cea mai nărăvaşă. Abia i-a tăcut guriţa (deh, fata mea, seamănă cu mine!). Abia după ce a fost mutată dintre băeţii între care părea că se simte ca peştele în apă s-a mai potolit.
Mi-a plăcut foarte tare cum ţopăia ea, mititica, atunci când cântau. Nu ştia ea toate versurile cântecelor, dar s-a descurcat. Când a venit momentul ei, a luat sigură pe ea microfonul şi, cu voce tare, fără pic de emoţie-n glas, a spus poezia. Corect! Cred că ar fi fost nebunie totală dacă recita varianta adaptată. Am fi avut ce povesti! Apoi, când a venit momentul pozei de grup cu Moşul, toţi copiii se aşezau conform indicaţiilor fotografului. Numai Alexia mea cu spatele la fotograf, îl ţinea pe Moş de vorbă. Şi când fotograful a zis ”Toţi copiii mâinile sus”, Alexia mea a ridicat… rochiţa sus 🙂
Hohote de râs a provocat şi când a trebuit să vină pe genunchiul Moşului, să i se dea cadoul. Asta pentru că Alexia a păşit desculţă. Numai ea ştie de ce a simţit nevoia să se descalţe în faţa lui… Şi da, a fost un moment în care am dat apă la şoareci. De emoţie…
Acum, pentru tot neamul, voi pune mai multe imagini de la serbare, dar şi filmuleţele aferente.
Distracţie plăcută!

DSC02795

DSC02802

DSC02799

DSC02784

DSC02765

spune poezia

poza de grup cu Mosul (4)

poza de grup cu Mosul (6)

poza cu Mosul (2)

se lupta cu cadoul

se lupta cu cadoul (3)

portret de familie

DSC02855

DSC02862

6 Comments

  1. Te inteleg! Eu am bocit la toate serbarile, ma impresionau teribil copilasii. Cat despre fojgaiala din timpul programului, iar te inteleg…Al meu, din cauza caldurii, se dezbraca de camasa sau, ma rog, incerca sa ramana in maieu.. cu greu il convingeam sa tina hainele pe el (!).

  2. azi e randul meu sa bocesc… avem si noi prima serbare :). la noi vine mosul “de primavara” nu “de prin nameti”.sper sa nu planga in hohote si sa ma cheme sa-l bat pe mos craciu cand va veni cu cadourile 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: