Oaaaa, aaa oaaaaa. Mamaaaa! Mamaiiii! Oaaaaa! Asta a spus fii-mea când l-a văzut pe Moşul. Mai bine zis când acesta a încercat să o ia în braţe. Şi eu, care alesesem un Moş cu barbă naturală, unul care arăta bine (nici prea gras, nici prea slab, dar suficient de ridat cât să crezi că e chiar Moşul ăla din poveşi), şi nu ca fakurile alea cu barbă din vată, umflaţi ca toate cele… Ce să mai, pusesem ochii pe un moş prezentabil, iar fii-mea… nimic. În primă fază a rămas mută, a uitat să mai clipească, să mai respire, iar când braţele Moşului s-au întins spre ea, picea a început un mini-concert. Nici vocea caldă şi blajină a Moşului nu a liniştit-o, ea tot orăcăia, deşi acesta nu o atinsese nici măcar o secundă. Până n-am plecat de la “locul crimei” nu s-a liniştit. Nu vă zic ce priviri împietrite aveau ceilalţi pici. Parcă ziceau ceva de genul: “Cum să îţi fie frică de Moşul?”.
Ei, las’, poate la anu’ sărim şi noi în poala Moşului şi ne turuie guriţa şi înşirăm la dorinţe, de-l iau pe bietul Moş durerile de cap…
PS Moşul a întrebat-o pe mami dacă ştie o poezie:). Ce trebuia să îi răspund? ;D
eh, inca mai are timp anul acesta sa isi revizuiasca atitudinea fata de Mos. 😉
Ok, exersăm
mda, si hunii au fost reticenti anul trecut, la 2 ani si 2 luni. anul asta insa il vad peste tot, il vor tot timpul, il cheama… o sa fie mai bine la anul.
PS: n-am inteles, chiar nu stii nicio poezie? 🙂
Asta mă gândeam şi eu, să mai crească să priceapă ce şi cum
PS Nu una care să-i fie spusă lui ;D