Pregătiri pentru sezonul rece – despre imunitate

Vă povesteam aici că am descoperit formula magică pentru a trata eficient răceala. Atunci, Alexia avea 21 de luni. Dintre toate acele produse, cel mai tare m-au încântat cele de la Fares, la care am ajuns pe baza recomandărilor multor mămici, dar şi a pediatrei noastre.

După ce am trecut printr-o iarnă cu multe episoade de răceală simplă sau în forme mai nasoale, m-am gândit că trebuie să ne pregătim din timp pentru a înfrunta sezonul rece. Aşa că, cu ajutorul celor de la Fares, am să vă spun “povestea imunizării”, valabilă pentru cei mici, dar şi pentru noi, adulţii.  Mai jos găsiţi un material complet, oferit de, aşa cum spuneam, cei de la Fares.

Asigură-ţi o imunitate crescută în sezonul rece cu ajutorul remediilor naturale de la Fares

Dacă vă întrebaţi de ce vă îmbolnăviţi mai repede decât alte persoane, de ce sunteţi primul/a care răceşte, suferiţi de infecţii frecvente, fie că e vorba de cele urinare, vaginale sau ale ochilor, vă confruntaţi cu gingii care sângerează şi erupţii ale pielii (herpes sau afte), toate aceste simptome duc către o cauză comună: imunitatea scăzută.

De ce ne scade imunitatea?

O echipă de cercetători americani a descoperit că persoanele stresate se vindecă mai greu de anumite boli decât cele relaxate. Astfel, stresul este unul dintre principalii factori care duce la scăderea imunităţii, diminuând rapsunsul organismului la agenţii patogeni. Alţi factori responsabili pentru imunitatea scăzută sunt sedentarismul, lipsa somnului şi consumul frecvent de duciuri, dar şi administrarea incorectă de medicamente, mai ales antibiotice. Astfel, conform studiului Gfk HealthCare, aproape un sfert dintre români iau antibiotice de două-trei ori pe an, iar 12% dintre aceştia folosesc astfel de tratamente de circa cinci ori pe an sau chiar mai des. Consecinţele abuzului de antibiotice sunt distrugerea florei intestinale, scăderea imunităţii şi dezvoltarea rezistenţei la antibiotice.

Chiar şi mediul înconjurător poate fi un inamic al imunităţii. Expunerea îndelungată la substanţe toxice (poluare atmosferica, mediu de lucru toxic, diverşi solvanti, metale grele) este un alt factor care afectează capacitatea corpului de a se detoxifica, regenera şi revitaliza.

Stimulează-ţi sistemul imunitar cu ajutorul plantelor medicinale

 ,,Sistemul imunitar are ca principal rol distrugerea oricărui corp străin ce ne-ar putea afecta sănătatea şi anumiţi agenţi patogeni, precum virusuri, bacterii, ciuperci microscopice, paraziţi, toxine, dar şi unele celeule tumorale, moarte sau cu defecte. Pe lângă imunitatea înnăscută, există şi imunitatea dobândită, pe care ne-o formăm singuri pe parcusul vieţii. De aceea, pe lângă un stil de viaţă sănătos, recomand plantele medicinale, care sunt cele mai eficiente remedii cunoscute care stimulează funcţionarea sistemului imunitar”, explică dr. Carmen Nonn, medic specialist de familie cu competenţă în apifitoterapie, Fares Orăştie.


Capsulele Imunitate cu echinaceea conţin fitocomplexul optim pentru stimularea şi refacerea imunităţii (echinaceea, andrographis paniculata, ghiara mâţei, usturoiul) prin acţiunea directă asura bacteriilor şi virusurilor şi prin intensificarea fagocitozei responsabilă de distrugerea agenţilor microbeni. Echinaceea, una dintre cele mai cunoscute şi utilizate plante cu proprietăţi imunostimulente, ajută la o reducere a simptomatologiei şi a duratei perioadei acute a infecţiilor respiratorii. Capsulele se recomandă în caz de imunitate scăzută, răceală, viroză, bronşită, afecţiuni pulmonare, alergii, infecţii urinare, oboseală cronică, prevenirea infecţiilor în doză de 1-2 capsule pe zi copiilor şi 1 capsulă de 3 ori pe zi adulţilor timp de 1-3 luni. Preţ: 26 lei.


Capsule Imunitate cu 7 ciuperci reprezintă alegerea optimă în caz de imunitate scăzută, hepatită virală, gripă, herpes, zona-zoster, infecţii bacteriene, fungice, pentru reducerea efectelor negative ale chimioterapiei, în tratamentul complementar al tumorilor, alergii, astm bronşic, stres, suprasolicitare fizică şi psihică, oboseală cronică. Se recomandă  1-2 capsule de 3 ori pe zi, între mese timp de 1-3 luni. Cura se poate repeta după o pauză de o lună. Preţ 29 lei. În compoziţia capsulelor se regăsesc următoarele ciuperci:

  • Reishi este ciuperca faimoasă în medicina tradiţionala chineză, care conţine aproximativ 400 de diferiţi compuşi bioactivi, care îi conferă numeroase efecte farmacologice.
  • Maitake este cunoscut mai ales pentru proprietăţile sale puternic imunostimulatoare, antioxidante şi antitumorale.  De asemenea, ajută la scăderea glicemiei şi colesterolui.
  • Iasca are un puternic efect antiviral, antibacterian şi imunostimulent. Ajută la tratamentul şi prevenirea complicaţiilor diabetului prin scăderea glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor din sânge.
  • Shitake nu este doar o ciupercă medicinala, ci şi un excelent aliment folosit pe scară largă în Japonia. Atât miceliul, cât şi ciuperca sunt frecvent utilizate pentru stimularea sistemului imunitar, reducerea colesterolului,  tratamentul infecţiei cu HIV şi a tumorilor.
  • Cordyceps a devenit foarte popular datorită capacităţii sale de a spori rezistenţa fizică, fiind utilizat de către sportivii olimpici.
  • Ciuperca de mesteacăn are o activitate puternic antioxidantă, proprietăţi anti-inflamatorii şi poate reduce nivelul de zahăr din sânge. Această ciupercă poate fi utilizată şi pentru tratamentul gripei.
  • Coriolus versicolor a dat rezultate foarte bune în tratamentul mai multor tipuri de tumori: pulmonare, mamare, cervicale stomacale, hepatice si de prostata, iar folosit în combinaţie cu chimioterapia, a dovedit că reduce în mod semnificativ efectele secundare ale acesteia.


Capsulele Noni cu echinaceea reprezintă o altă variantă recomandată în caz de oboseală cronică, imunitate scazută, răceală, febră, infecţii ale pielii, alergii. Fructul de Noni conţine peste 150 de substanţe biologic active: aminoacizi, enzime, vitamine, substanţe minerale (sodiu, potasiu, fier, mangan, magneziu) etc. S-a demonstrat că are certe proprietăţi antiinflamatorii, antifebrile, antibacteriene, antivirale, antifungice, antihistaminice, antitumorale, de regenerare celulară. Prin acţiunea antiinflamatoare, este util în virozele respiratorii şi în  reumatism, fiind denumit şi “aspirina Polineziei”. Se recomanda 1-2 capsule de 3 ori pe zi, înainte de  masă. Poate fi administrat şi în sarcina şi alăptare. Preţ:  24 lei.

Alte modalităţi de administrare a remediilor de imunitate sunt tinctura, siropul şi ceaiul.

  • Tinctura Imunitate (extracte de echinacea, frunze de maslin, extract  de Astragalus membranaceus, sovarv, tinctura de propolis, ulei esenţial de eucalipt, ulei esenţial de ti-tree) are un puternic efect imunostimulator, antimicrobian, tonic general, fiind uşor de administrat în ceaiul Imunitate (la plic), câte 20-40 picături de 3 ori pe zi, între mese. Preţ: 11 lei.

 

Siropul Imunitate cu miere, propolis si vitamina C reprezintă o formulă eficientă şi plăcută la gust. Copiilor între  1 şi 12 ani le recomand 1-3 linguriţe pe zi,  celor peste 12 ani şi adulţilor: 2-3 linguri pe zi. O cură obişnuita durează 6-8 săptămâni. Se poate consuma şi de către femeile însărcinate şi mamele care alăptează. Preţ: 16 lei.

 

 

  • Siropul Imunitate conţine extracte de echinaceea şi rădăcina de ginseng. Ginsengul fortifică organismul, măreşte rezistenţa la oboseală şi reduce timpul de convalescenţă. Conţine antioxidanţi care ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire şi la întărirea sistemului imunitar. Stimulează activitatea cerebrală, vindecă insomniile, neurastenia, depresiile, creşte adaptarea la stres. Are proprietăţi tonice, revigorante, fiind recomandat mai ales pentru sportivi. Măreşte rezistenţa organismului şi asigură refacerea rapidă după efortul prelungit. Mod de administrare: copii 5-12 ani 2-3 linguriţe pe zi, copii peste 12 ani şi adulţi: 2-3 linguri pe zi. Durata unei cure obişnuite este de 6-8 saptamâni. Preţ: 16 lei.

  • Ceaiul Imunitate (hibiscus, mentă, echinaceea, cătina, fructe măr, ulei esenţial de grapefruit) completează paleta diversificată a produselor destinate  stimulării naturale a capacităţii de apărare a organismului. Preţ: 4,5 lei.

5 Comments

  1. la al meu a mers excelent oscilococcinum, o doza pe saptamana, n-a mai racit de un an, incep acum sa-i dau din nou si l-am bagat si pe vit.C…as putea spune insa ca seamana cu taica-sau care nu raceste deloc sau face forme foarte usoare, slava domnului ca nu seamana cu mine!!!

    1. În cazul nostru, Oscilo nu a avut efect. Bine, cred că răcelile au fost astât de dese şi din cauza introducerii ei în colectivitate…

  2. noi am inceput acum o cura de 45 de zile cu first defense la recomandarea medicului

  3. Eu lucrez in domeniul pharma mai nou si tot strang info de pe la farmacisti… Cel mai recomandat/probat in cea mai mare parte ar fi colostru cu probiotice, asa ca sunt tentata sa-l incerc, bineinteles dupa o consultare prealabila cu pediatra. Sa speram ca vom avea un sezon linistit de viroze 🙂

  4. Sunt foarte bune produsele de la Fares. Imunitate cu 7 ciuperci nu contine si agaricus blazei?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close