Prefer să mă maimuțăresc alături de copii, să fiu considerată nebună. Nu vreau să uit să râd, să mă bucur de viață, așa cum o fac copiii. Nu sunt o optimistă incurabilă. Viața mea nu e numai lapte și miere. Am și eu, ca orice om, greutăți, griji, temeri, lipsuri. Dar, dacă îmi interzic să mă bucur de viață ca un copil, e ca și cum m-aș sinucide. Așa văd eu lucrurile. Și, dacă am ales calea asta, nu înseamnă că sunt ”de pe altă planetă” sau cu ”probleme la mansardă”. Cum nici cei care aleg să fie mereu serioși nu mi se par ”defecți”. În fond, fiecare e liber să aleagă cum își trăiește viața. Și mi se pare de bun simț ca fiecare dintre noi să respectăm alegerile celor din jur, fără a pune etichete.
Când am terminat liceul, câțiva profesori și colegi mi-au transmis un lucru: să nu-mi pierd râsul molipsitor, pofta de viață. Am înțeles ce au vrut să spună abia când am ajuns pe picioarele mele și am dat piept cu greutățile, cu lipsurile, cu grija zilei de mâine. Mă străduiesc să nu uit ce mi-au transmis. Așa că încerc zilnic să găsesc cel puțin un motiv pentru care să râd. Și să îi fac pe cei din jurul meu să râdă.
Acum ceva vreme, mi-a venit o idee copilărească: să mă fotografiez cu jucăriile Alexiei. În fiecare zi, când îmi duc fata la școală, ea își alege o jucărie care să o însoțească pe drum. Pentru că nu are voie cu ea la ore, fii-mea mi-a spus că vrea să-mi lase jucăria ca să îmi amintească de ea cât sunt la serviciu și să mă simt ca și cum ar fi și ea alături de mine în orele în care suntem despărțite. Regula jocului este următoarea: în zilele în care lucrez de acasă, Alexia poate să își aleagă o jucărie mai mare, pe care să o ia până la școală, apoi să mi-o predea. Când lucrez de la birou, își alege ceva mai mic, care să încapă în rucsacul cu care merg la serviciu.
Prima jucărie pe care am ”plimbat-o” a fost o oaie imensă, de care Alexia s-a îndrăgostit la prima vedere. Bine, ea se îndrăgostește repede de jucării. Nah, ca orice copil.
Și, mergând eu cu oaia uriașă la subsoară, am remarcat privirile oamenilor. Cei mai mulți au zâmbit. Ce-i drept, nu ai cum să nu zâmbești la vederea unui adult plimbând la prima oră a dimineții ditamai jucăria de pluș. Dacă aveți simțul umorului, poate ar trebui să încercați și voi. E plăcut să vezi cum fețele triste de dimineață se luminează la vederea unei jucării de pluș! E plăcut să îți începi ziua cu un zâmbet, nu?
Acesta este ”serialul” jucăriilor, adică acele imagini pe care le postez pe Facebook cu #JurnalulJucăriilor, #JucăriaZilei, #MamiPlimbăJucăriile. Jucării altăuri de care mă fotografiez la metrou, în liftul metroului, în tramvai sau, pur și simplu, pe stradă. Scopul e să zâmbim. Să găsim un motiv să zâmbim de dimineață. Așa că, dacă mă vedeți pe stradă că îmi fac selfie-uri cu jucăriile Alexiei, nu fac asta pentru că sunt ”dusă”. Ci pentru că vreau să aduc un zâmbet oamenilor, pentru că nu vreau să las copilul din mine să moară. Avem nevoie să zâmbim, să ne bucurăm, să mai și copilărim.
Așadar, vă invit să faceți cunoștință cu jucăriile Alexiei. Jucării care o însoțesc la școală, mai exact. Vor fi zile la rând în care va merge cu aceeași jucărie, dar, vor fi și altele în care vă voi prezenta noutăți. Și nu uitați să zâmbiți când ne priviți 😉
El este Porki:
Ea este Văcuța Mu:
Acesta este Uni Vani, unicornul care miroase a vanilie. Sau, mai bine zis, mirosea atunci când l-am cumpărat. Este unul dintre preferații Alexiei:
Și ea este Oaia, cea de la care a pornit acest serial:
Faceți cunoștință cu Macli:
De Sclipici Brioșă vă place?
Ce ziceți de Cali? Pardon, Cari!
El e Iepurașul-Cel-Fără-De-Nume
Va urma… #JurnalulJucăriilor, #JucăriaZilei, #MamiPlimbăJucăriile
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
