biblioteca sun plaza proiectul ”Și tu iubești să citești”

Poveştile care fac copilăria mai frumoasă. Poveştile din Sun Plaza

V-am povestit acum ceva vreme că am acceptat să fiu parte a unui proiect caritabil desfăşurat în Sun Plaza. Astfel, pe 23 iulie, m-am prezentat la mall, cu copilul propriu şi personal, cu o tolbă plină cu cărţi. Scopul: să le citesc copiilor care au dorit să treacă pragul Bibliotecii Sun Plaza (aflată la parterul mallului). Campania de responsabilitate socială ”Și tu iubești să citești” încurajează lectura în familie.

Cum a fost? Am avut emoţii cu carul. De ce? Pentru că ştiu cum reacţionează Alexia când îi citesc poveşti. Ştiu cum face când încurc personajele, când îmi schimb vocea, când opresc povestea pentru lămuriri suplimentare. Dar nu ştiam la ce să mă aştept atunci când urma să fac toate astea în faţa altor copii.

Am ajuns la Bibliotecă pe la ora 15 şi ceva. Eram programată să citesc abia la 16.00. Am intrat, am privit în jur, ne-am făcut comode. Alexia mea a luat imediat rafturile la control. Şi când a dat de ceva pe placul ei, s-a aşezat pe jos şi a răsfoit în voie.

biblioteca sun plaza proiectul ”Și tu iubești să citești”

Au început să apară copiii. Mulţi. Erau de la Casa Ioana, un ONG care ajută victimele violenţei domestice şi familiile fără adăpost. Copiii erau de toate vârstele. M-am prezentat şi, după ce am făcut cunoştinţă, după ce fiecare mi-a spus câte ceva despre el, am dat startul lecturii. Poveşti, ghicitori, poezii cu tâlc, discuţii pe tema “bunele maniere”.

biblioteca sun plaza proiectul ”Și tu iubești să citești”

Mi-au plăcut copiii, pentru că au fost foarte deschişi. Au intrat repede în jocul meu. I-am provocat, au intrat în “horă” şi mi-au dat răspunsuri care mai de care. Am râs mult. Ne-am jucat… nici nu am simţit cum au trecut cele 60 de minute.

Apoi, am predat ştafeta Luciei, venită şi ea, ca şi mine, cu tolba plină cu cărţi. Dar şi cu ai ei copii “din dotare”. Alexia mea a vrut să rămână, să asculte şi poveştile Luciei, cea din spatele siteului Mămica Autentică. A stat lipită de ea. Cu nasul în cărţile citite de ea. I-a sorbit fiecare cuvinţel.

Iar la câteva zile după acest episod, Alexia m-a întrebat, pe tonul ei de pisică alintată: “Mami, nu putem să cumpărăm şi noi cartea aceea cu pupici din care a citit doamna la mall?”. Ei bine, dragă Lucia, te rog ajută-mă! De unde ai luat cartea cu pupicii? Deşi a reţinut povestea, Alexia mea vrea să o adauge în biblioteca ei.

biblioteca sun plaza proiectul ”Și tu iubești să citești”

După ce Lucia a citit şi ultima pagină, după ce şi-a luat rămas bun de la copii, Cristina Preda a preluat ştafeta. O copilă care m-a impresionat enorm. ENORM! Are doar 20 de ani şi deja are în palmares câteva cărţi. Nu citite, ci scrise chiar de ea. Cărţi cu poveşti pentru copii. Cristina a venit însoţită de o armată. O armată de figurine desprinse din poveştile ei. De alfel, la plecare, Alexia a primit ca premiu unul dintre personajele Cristinei.

Ca şi în cazul Luciei, Alexia mea a făcut tot posibilul să fie ea moţul. Să fie ea lângă carte şi lângă cel care citea. Aşa că s-a cocoţat pe scaun, lângă Cristina.

biblioteca sun plaza proiectul ”Și tu iubești să citești”

Cristina nu doar a citit, ci a şi donat din cărţile ei. Iar una dintre ele, dragă Cristina (căci ştiu că citeşti), a ajuns la noi acasă. Alexia a rugat-o pe “doamna de la bibliotecă” să o lase să ia cartea ta acasă. A primit-o. Acum ghici din ce citim la culcare? Da, cititm “Poveşti cu mămici şi tătici

Nu vreau să închei fără să vă dau vestea bună care mi-a umplut sufletul! Am primit, zilele trecute, acest e-mail:

“Bună, Cristina!
Am revenit cu veşti, care sper să te bucure.
Datorită implicării tale în proiectul caritabil ”Şi tu iubeşti să citeşti”, care s-a desfăşurat în luna iulie în Sun Plaza, interesul publicului a crescut pentru acest proiect. Şi, prin urmare, biblioteca va rămâne deschisă publicului şi toata luna august!
Mai mult decât atât! S-au strâns multe cărţi din donaţii. Aşa încât zilele acestea câteva sute de volume au fost donate deja Centrului Solwodi (adăpost pentru femeile aflate în situaţii dificile). Dar şi Casei Ioana (ONG care se ocupă cu victimele violenţei domestice şi familiile fără adăpost). Este unul dintre lucrurile pe care ni le propusesem la început de proiect. Şi, iată, devine realitate.
De aceea, pe tot parcursul lunii august, cititorii sunt încurajaţi în continuare să aducă de acasă o carte şi să ia alta la schimb. Dar, pot la fel de bine să ia mai multe cărţi decât aduc. Sau, pur şi simplu, să se oprească în spaţiul liniştit al bibliotecii şi să citească ce îşi doresc. Pentru bucuria lor, dar şi pentru a reuşi să mai strângem cărţi pentru a le dona altor centre sociale, la finalul lunii august”.

Am primit şi o diplomă:biblioteca sun plaza proiectul ”Și tu iubești să citești”

Nota bene: sunt convinsă că interesul publicului pentru această campanie a crescut datorită TUTUROR celor implicaţi.

Campania de CSR are și o componentă de lecturi publice pentru copii, în zilele de sâmbătă. Săptămâna aceasta, pe 30 iulie, de la ora 11.00, respectiv 12.00, vor citi copiilor Marian Râlea și Mihai Găinușă.

 

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: