Poveşti spitaliceşti

E tare naşpa la spital! Dar e şi distractiv 😀 V-am băgat în ceaţă? Păi hai că vin acuş acuş cu lămuriri. Pe scurt,că fug la nani (ohooo, ce bine suna: nani!)
E naşpa pentru că nu suport să văd oameni bolnavi, asistente, infirmiere, medici puşi pe căpătuială şi care nici măcar nu îţi răspund la bună ziua dacă după prima lor intervenţie nu ai “cotizat”. Ştiu, au salarii mici, ştiu, nu sunt motivaţi şi alte bla bla-uri d-astea. Dar, pentru numele lui Dumnezeu! nu toţi ne permitem să “cotizăm” de fiecare dată când e nevoie de un calmant, de un pansament nou sau de, mă scuzaţi, schimbatul ploscăi. Pe bune! Mă uit la Tibi în salon şi văd cum unii oameni care se vede de la o poştă că nu au nici după ce bea apă, sunt abandonaţi de cei care ar fi trebuit să îi facă bine. Nu-mi place la spital pentru că vii să te tratezi pentru ceva şi pleci bolnav de nervi. Numai într-o singură zi a trebuit să fac 3 drumuri la farmacie. Pentru ca, după 2 zile să fiu din nou nevoită să merg întrucât, deşi medicul a scris pe reţetă să iau X fiole de cutare medicament, acestea s-au dovedit a fi insuficiente. Farmacista mi-a spus că sunt un caz fericit. Auzi, fericit – ha! Şi asta pentru că eu am făcut puţine drumuri la ghişeul ei.
Nu-mi place la spital pentru că, deşi ar trebui să fie un loc unde curăţenia să fie la ea acasă, mizeria e de nedescris. Iar toaletele put precum cele publice… sau cele ecologice.

DAR ce mi-a plăcut în cele 3 nopţi în care am dormit acolo a fost atmosfera. Într-un salon cu pacienţi cu tot felul fracturi, “caterinca” făcea legea. Cum venea unu’ nou, povestea ce a păţit. Unii mai serioşi, dar, cei mai mulţi, puşi pe glume. Un nene, bătut măr de unii, făcea haz de necaz şi spunea că şi-a spat capul, şi-a fracturat mâinile şi un picior dimineaţa, la bărbierit… Altul, în timp ce se deplasa cu cadrul metalic, spunea că se duce să se dea de-a dura pe scări, sau că merge la salonul doamnelor…
Pe lângă aceste glumiţe care, zic eu, le mai ridică moralul, mi-a plăcut foarte tare modul în care se ajută între ei. Fiecare după posibilităţi, după cum se poate deplasa.

Şi, în toată mizeria asta spitalicească am dat peste o femeie pâinea lui Dumnezeu. O infirmieră pe care toţi pacienţii o aşteaptă cu drag şi care e chemată din cinci în cinci minute de câte un pacient. Nu pentru a-i duce plosca sau pentru a schimba nu ştiu ce lenjerie, ci pentru a schimba o vorbă cu ea. În seara în care a stat mai mult la noi în salon, m-am simţit ca în tabără, când ne strângeam grămadă într-o cameră şi povesteam te miri ce. Aşa şi femeia asta. Vorbea cu toţi, glumea, şi nu strâmba din nas când avea de schimbat vreun pampers de adult. Ba chiar Tibi mi-a spus că, până la venirea mea, spălase vreo 2 bătrâni din salon, fără ca ei să fi cerut asta. Fără să fi luat apoi “acea” poziţie favorabilă introducerii bacnotelor în buzunarul ei. Ba chiar i-a sugerat soţului meu de 116 kg să îl ridice din pat şi să îi schimbe salteaua pentru că aceea pe care el stătea era “împuţită”. Şi, glumind, i-a mai spus că, după ce îi dă o nouă saltea, se va cuibări lângă el. Când a auzit că vine nevasta, infirmiera a continuat gluma: “păi o lăsăm şi pe ea să stea cu noi”. De cum am aflat astea şi am dat nas în nas cu ea normal că am marşat şi chiar i-am sugerat să dea stingerea mai repede să ne băgăm în pat.
Azi am revăzut-o. Abia am apucat să schimbăm 2 vorbe pentru că toată lumea o căuta. Oamenilor le era greu să se despartă de ea. O infirmieră cu un salariu de mizerie (sunt convinsă de asta) care le dă clasă medicilor şi asistentelor care te privesc în scârbă şi dacă le dai şi dacă nu le dai. Şi nu cred scuza că, vai, la câte au văzut ei, nu le mai arde de glume. Ca să zic aşa, la câte funduri a spălat şi la câte scutece de adulţi a schimbat femeia asta, mai degrabă mi s-ar părea potrivit ca ea să fie “acrită”. Dar nu, ea îl ştergea pe tataie de caca la fund şi glumea în acelaşi timp. Ei, da, asta da lecţie!
Gata, fug la nani.

Ah, treuie să consemnez: e a doua zi în care Tibi nu a mai cerut atât de multe calmante. Asta e bine. Dar urmează operaţia nr 2, deci iar nopţi albe… Colac peste pupăză fii-mea e uşor mucoasă şi irascibilă – i-a ieşit a 2-a măsea şi un canin e din ce în ce mai ameninţător.  Bârrr ce mă aşteaptă!