Ia un urs mare din pluș, pune-l în brațele unei blonde și las-o să se plimbe cu el printr-un mega-centru comercial. Fix în acel interval orar în care mulți oameni ies să își facă obișnuitele cumpărături. Musai cei doi, blonda și plușul, să aibă aproape aceeași înălțime. Ce se-ntâmplă? Așa-i că-ți vine să schițezi un zâmbet în colțul gurii când îți imaginezi chestia asta?
Tu ce reacție ai avea la vederea unui urs care se apropie de tine? Așa, de unul singur… Faci ochii cât cepele? Te freci bine la ochi? Ba chiar te ciupești, probabil… Dar, cât faci toate astea, observi că, pe măsură ce namila pufoasă se apropie, în spatele ei pare a fi o ființă umană. O bipedă. O blondă care este cam de înălțimea ursului. Sau ursul de înălțimea blondei. Mă rog, un detaliu nesemnificativ: care de înălțimea cui este. Treci peste. Deci, întrebarea este: cum ai reacționa la faza asta?
Dar dacă ești la volanul mașinii și, cum te încadrezi tu frumușel să faci la stânga prin parcarea subterană, hop, un urs din pluș îți sare în față… Un ”ursuleț” cam de un metru și ceva înălțime. Râzi sau te ia cu tremurat. Culmea! Al naibii urs mai merge și pe trecerea de pietoni. Îți mai face și cu mâna. Pardon, cu laba, că ursul nu are mână. Ei, ia zi, ce reacție poți să ai într-o astfel de situație?
Eu, una, aș zâmbi dacă aș fi martorul scenelor de mai sus. Aș surprinde faza în câteva imagini. Bine, aș cere permisiunea să mă lase blonda să-mi fac o poză cu ursul. M-aș oferi, chiar, să ajut la căratul lui. Că, deh, nu-i așa ușor să te lupți cu un urs din pluș cam cât tine de mare! Bașca și cu câteva sacoșe în mâini.
Zău că nu e așa ușor! V-o zic din experiență! Care experiență? Aia de cărat ursul cât casa! Da, eu sunt blonda care a făcut toate cele de mai sus.
Și nu doar atât! Am mai avut de tras cu ”ursulețul” din pluș pe care l-am dus la… un curs de storytelling. Adică un curs despre arta de a scrie. Că, dap, a scrie este o artă! Iar ce scriu eu acum este un fel de teză pe care o dau, după cursul la care am mers cu ursu’. Așa că, vă rog, săriți cu niște comentarii la finalul textului. Ca să vadă profa că vă place ce scriu și să mă treacă clasa. 😉
Profa, adică minunata și celebra Liviana Tane. Bine, glumesc! Nu e chiar atât de minunată… e mirifică, nah! Bine că știe de glumă… Și că e glumeață. Zău că e! Dar, mă rog, cine ar crede o nebună care plimbă ursul prin Auchan Drumul Taberei? Zic să nu mă credeți, ci să vă convingeți. Urmăriți-o pe Liv pe Facebook (pe paginile The Storytailors și The Writing School), pe siteul ei și mergeți la cursurile ei. E amuzantă, cu lipici, citită, deșteaptă, vorbăreață… are ce-i trebuie, ce să mai! Hai, gata, prea mult. Nu vă mai zic, vă las doar să o descoperiți voi și să ajungeți la vorbele mele.
Mă scuzați puțin, dar am P.S. special pentru Liv (puteți trece peste acest pasaj personal): sper că nu ai roșit citind paragrafele de mai sus despre tine… chiar ești mișto, femeie! Și am simțit nevoia s-o spun în gura mare, nu mă certa! (gata, am terminat cu chestiile personale. Reveniți la text și citiți-l. Nu am glumit legat de comentariile voastre, la final, și cu teza mea!)
Să revin la ursul meu, zic. Am făcut-o și p-asta! M-am dus cu ursul la cursuri și-am reușit să fac toți adulții, pardon, toate doamnele (eram numai doamne p-acolo), să dea-n mintea copiilor. Nu cred că a fost careva care să nu se fi bucurat ca un copil la vederea ursului. Că de făcut poze cu el, și-au făcut mai toate! Bașca și fotograful ne-a făcut o grămadă! Hai c-am fost simpatică și de data asta!
Cursuri în sus, cursuri în jos… De 260 de cuvinte încoace am repetat cuvântul cursuri, dar am uitat esențialul. Să vă spun despre ce cursuri (iar repet cuvântul ăsta!) este voba în toată povestea asta. Ei bine, este vorba despre tradiționalele întâlniri cu bloggeri, Digital Parents Talks, organizate de Parenting PR. Ei, dintre toate edițiile, cea cu numărul 20 rămâne de pomină! Cel puțin pentru mine. Asta datorită ursului pe care l-am cărat de colo colo. Sau, mai bine zis, m-am luptat să-l car.
Însă, partea mișto din toată treaba asta este faptul că am făcut niște oameni să zâmbeasă, să rădâ, să de simtă, din nou, copii. Așa cum tot fac de când am început cu #MamiPlimbăJucăriile. Așa cum sper că ai zâmbit și tu, cel care ai citit până aici povestea blondei nebune care a plimbat ursul prin Drumul Taberei. Adică povestea a mea și a ursului pregătit pentru ziua fetei mele, cu complicitatea Anei Nicolescu (mulțumesc, Ana, ești o comoară!).
De data asta, eu am ales să scriu mai subiectiv despre ediția Digital Parents Talks. DAR te invit să citești și ce au scris Bianca Moruș, Mămica Urbană și Anca Arau. Ah, și apropo de întrebarea Ancăi din articolul ei: ursul a ajuns acasă cu bine. L-am dus cu mașina personală, cu centura de siguranță pusă!
Ediția 20 de Digital Parents Talks a avut loc la Cartier Hub Drumul Taberelor – un loc de care m-am îndrăgostit la prima vedere: vesel, colorat, primitor!
Cei de la Restaurantul Piața Negustorilor ne-au făcut papilele gustative să danseze de fericire (Doamne, ce sos cu usturoi delicioooossss, bruschetele și budincuța… ah, îmi plouă-n gură doar când scriu!).
Iar Techir este noua mea descoperire (fericită). Dacă nu am reușit să ajung eu la Techirghiol, nah că a venit nămolul de la Techirghiol la mine. Cam de o lună încoace, de când mă tot dau cu o cremă de la Techir, genunchii mei nu mai scârțâie, din fericire.
